„Spania poate forma două echipe de Cupa Davis, dacă vrea.” Ce spune Gabriel Trifu, căpitanul echipei României înaintea barajului

„Spania poate forma două echipe de Cupa Davis, dacă vrea.” Ce spune Gabriel Trifu, căpitanul echipei României înaintea barajului Tenis

Gabriel Trifu a declarat că jucătorii echipei noastre sunt foarte conectați la miza play-off-ului cu Spania (4-5 martie). 

România încearcă o calificare istorică la turneul final al Cupei Davis 2022. După 4 calificări consecutive în grupele inferioare ale competiției internaționale a tenisului masculin, echipa antrenată de Gabriel Trifu se luptă pentru un loc în competiția propriu-zisă, dar plecând din postura de nefavorită. 

Spania, cu 5 jucători din top 50 ATP abordează această întâlnire acasă, la Marbella, pe zgură, suprafață care neutralizează eficient atuurile celui mai bun tenismen român, Marius Copil, anume serviciul și un forehand puternic. 

  • Zspania Poate Forma Doua Echipe De Cupa Davis Daca Vrea Ce Spune Gabriel Trifu Capitanul Echipei Romaniei

Programul meciurilor de vineri, 4 martie:

  • 12:00 - Gabi Boitan vs. Roberto Bautista Agut
  • După ora 13:30 - Marius Copil vs. Carlos Alcaraz

Gabriel Trifu: „Băieții sunt foarte conectați, poate chiar un pic prea mult. Am încercat să-i fac să se simtă mai bine.”

„Ne-am pregătit bine, am avut condiţii destul de bune, deşi a fost puţin frig şi ploaie în primele zile. Acum a ieşit soarele şi totul este bine. Jucătorii noştri se pregătesc din greu. Ştiu că avem un meci foarte dificil, dar am venit aici să ne apărăm şansa şi să luptăm pentru locul nostru în Grupa Mondială.

Băieţii sunt foarte conectaţi, poate chiar un pic prea mult, am încercat să-i fac să se simtă mai bine, să lucreze cu spor cu zâmbetul pe buze. Sper că am reuşit să fac treaba asta şi să câştigăm acest meci,” a spus căpitanul nejucător, Gabriel Trifu, în conferința de presă organizată înaintea confruntării. 

Carlos Alcaraz, Pablo Carreno Busta și Roberto Bautista Agut, gata de joc împotriva României, în barajul decisiv pentru Cupa Davis 2022

Unul dintre cei mai în formă tenismeni ai circuitului ATP, Carlos Alcaraz a intrat de curând în top 20 ATP, la doar 19 ani, devenind cel mai tânăr jucător care reușește această performanță, de la Rafael Nadal încoace.

Printre atuurile Spaniei se numără și medaliatul cu bronz de la Tokyo, Pablo Carreno Busta, dar și Roberto Bautista Agut (15 ATP), care are în palmares 10 titluri ATP și o semifinală de Grand Slam, jucată la Wimbledon, în 2019. 

„Echipa Spaniei este o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, pot să formeze două echipe de Cupa Davis dacă vor. Bineînţeles că va fi un meci dificil pentru noi, dar suntem decişi să câştigăm. Acum patru ani când am pornit la acest drum am vorbit cu băieţii să ne dăm o şansă să ajungem aici şi am ajuns aici. Şi luptăm pentru locul nostru.

Spania e o echipă foarte puternică, cu jucători extraordinari! Suntem outsideri, asta e sigur! Dar vom lupta și vom da tot ce e mai bun pe teren. Alcaraz e un talent extraordinar, l-am urmărit la juniori. Poate călca pe urmele lui Rafael Nadal, pentru că are un talent ieșit din comun”, a completat Gabriel Trifu. 

Loturile Spaniei și României pentru barajul de Cupa Davis:

Lotul Spaniei: 

  • Roberto Bautista Agut (15 ATP)
  • Pablo Carreno Busta (16 ATP)
  • Carlos Alcaraz (19 ATP)
  • Alejandro Davidovich Fokina (47 ATP) 
  • Pedro Martinez (50 ATP)

Lotul României: 

  • Marius Copil (261 ATP)
  • Ștefan Paloși (615 ATP)
  • Nicolae Frunză (617 ATP)
  • Gabi Boitan (721 ATP)
  • Horia Tecău (17 ATP în proba de dublu)

România întâlnește Spania după o serie de 4 succese, începută în aprilie 2019. Echipa României de Cupa Davis a trecut de Zimbabwe (4-1), de China (prin neprezentarea adversarilor), de Portugalia (3-1) și de Peru (4-0) pentru a ajunge la barajul final. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!