„Sunt unul dintre favoriți, la Wimbledon” Alcaraz a câștigat turneul de la Queen's și e din nou număr 1 ATP 

„Sunt unul dintre favoriți, la Wimbledon” Alcaraz a câștigat turneul de la Queen s și e din nou număr 1 ATP  Tenis

Carlos Alcaraz a câștigat primul trofeu pe iarbă, în carieră. 

Polivalența tenismenului Carlos Alcaraz (20 de ani) a fost demonstrată în Londra, cu doar o săptămâna înaintea startului turneului de la Wimbledon. Campionul US Open și-a trecut în palmares primul trofeu cucerit pe iarbă, la Queen's, succes prin care a reușit să redevină încă o dată număr 1 ATP. 

Alcaraz a dispus de australianul Alex de Minaur, scor 6-4, 6-4, după aproximativ 95 de minute de joc, în ultimul act al competiției de 500 de puncte din Marea Britanie. 

  • Zsunt Unul Dintre Favoriti La Wimbledon Alcaraz A Castigat Turneul De La Queen S Si E Din Nou Numar 1 1

Carlos Alcaraz, al patrulea număr 1 ATP spaniol, după Moya, Ferrero și Nadal

€477,795 este suma care i-a fost acordată campionului Carlos Alcaraz, pentru cele cinci victorii legate pe iarba londoneză. De Minaur (16 ATP) și Dimitrov (24 ATP) au fost cei mai puternici adversari învinși de Alcaraz, în parcursul său la Queen's.

„Acum am multă încredere, înainte de Wimbledon. Am încheiat săptămâna jucând un tenis de înaltă calitate. Chiar acum mă simt unul dintre favoriți la câștigarea competiției de la Wimbledon,” a spus Alcaraz, după finala de la Queen's. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!