FOTO „Ține-ți dușmanii aproape!” :) Familia Halep, surprinsă într-o ipostază incredibilă, în primul meci al Simonei la Paris
Stere Halep a fost surprins descumpănit, în timpul celui de-al doilea set, pierdut cu 6-1 de Simona Halep, în fața unei debutante în turneele de mare șlem, Nastasja Schunk.
Simona Halep a acces în turul secund la Roland Garros, dar partida cu Nastasja Schunk a fost mult mai complicată decât au indicat, inițial, calculele hârtiei. Halep s-a impus, scor 6-4, 1-6, 6-1, într-un meci în care a comis 31 de erori neforțate.
Sportiva din Germania, aflată la primul meci pe tabloul principal al unui turneu de mare șlem, a condus-o pe Simona Halep cu 3-0 și 4-2 în primul set, scor de la care a cedat patru game-uri la rând.
Chipurile părinților Simonei Halep arată cel mai bine tensiunea resimțită în timpul meciului cu Nastasja Schunk
Cu deficit de 0-1 la seturi, Nastasja Schunk a început să lovească mai puternic și mai exact, destabilizând-o pe jucătoarea din România într-atât de mult încât a ajuns să câștige setul secund cu 6-1, în aproximativ jumătate de oră.
Scenariul negru care le-a trecut prin minte susținătorilor Simonei Halep nu s-a confirmat, spre bucuria acestora, dar imaginile cu loja Simonei Halep vor transmite cel mai bine starea de nervozitate acuzată în setul secund.
Pe când membrii din staff-ul Nastasjei Schunk exultau, așezați fiind în apropierea părinților Simonei Halep, Stere și Tania Halep priveau îngrijorați către teren, mama Simonei încercând să o încurajeze, în clipele dificile.
În loja Simonei Halep au mai fost Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, dar și nepoțica Simonei, venită în premieră la Paris pentru a-și susține mătușa.
Tested ✅
???????? @Simona_Halep grinds past Nastasja Mariana Schunk 6-4 1-6 6-1 to advance to Round 2 for a ninth time!
????: #RolandGarros pic.twitter.com/LvZHX1Spp0
— Billie Jean King Cup (@BJKCup) May 24, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News