"Planul B" la Barcelona: catalanii vor un campion european, coleg cu Ronaldo la nationala Portugaliei, pentru banda dreapta
Ora Exacta in Sport, in fiecare dimineata, de luni pana vineri, de la 10:45, si in weekend de la 16:00
Barcelona continua cautarile pentru un jucator care sa acopere una dintre marile probleme ale lui Luis Enrique - postul de fundas dreapta.
Catalanii, care l-au pierdut pe Dani Alves in vara, brazilianul transferandu-se la Juventus, sunt nevoiti sa se descurce cu o improvizatie. Enrique il prefera pe Sergi Roberto, un mijlocas la baza, pe postul de fundas dreapta, desi acesta il are la dispozitie si pe Aleix Vidal, fotbalist sosit de un an de la Sevilla.
Tinta prioritara a catalanilor pentru acoperirea flancului drept a fost pana acum Hector Bellerin, jucatorul descoperit de Arsene Wenger si titularizat la Arsenal. Totusi, Bellerin este foarte aproape sa-si prelungeasca intelegere cu formatia londoneza, motiv pentru care Luis Enrique are nevoie si de un "Plan B".
Publicatia britanica Goal.com noteaza ca in planul B intra portughezul Cedric Soares, campion european cu nationala Portugaliei in vara.
Cedric Soares, care evolueaza la Southampton, a impresionat prin evolutiile sale si este considerat o varianta ideala pentru banda dreapta a Barcei.
Cedric a mai fost monitorizat de Barcelona si in urma cu doi ani, pe cand acesta evolua la Sporting Lisabona, insa atunci nu a fost considerat indeajuns de "copt" pentru clubul de pe Camp Nou. Barca a mizat atunci pe aducerea lui Aleix Vidal, cel care nu s-a adaptat insa rigorilor formatiei lui Messi si Suarez.
Cedric Soares are 25 de ani si 16 selectii la nationala Portugaliei, in tricoul careia a cucerit titlul de campion al Europei in Franta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News