Real Madrid anunta ASTAZI oficial urmatorul transfer! 35mil € pentru un jucator din Italia | Real ii da 17mil € lui De Gea sa ramana la United!

Spaniolii de la AS anunta principala tinta a Realului pana la finalul perioadei de mercato.

Gazzetta dello Sport a anuntat ca Real Madrid si Inter Milano sunt la un pas sa ajunga la un acord pentru transferul lui Mateo Kovacic. Negocierile nu s-au incheiat, insa presa din Spania anunta ca mutarea ar putea fi oficializata astazi.

Mutarea nu il include pe Fabio Coentrao, desi Inter il doreste pe jucatorul portughez. Singurul aspect la care se mai discuta este legat de suma de transfer - Inter cere 35 de milioane de euro, Real ofera 30. Marca si GDS scriu insa ca negocierile vor fi finalizate.

Jucatorul de 21 de ani a fost dorit in aceasta vara si de Liverpool. Kovacic s-a nascut la Linz in Austria, insa are cetatenie croata. Antrenorul lui Inter, Roberto Mancini, a confirmat plecarea lui Kovacic, spunand ca Inter e nevoita sa renunte la el si la Shaqiri din cauza Fair-Play-ului Financiar.

 


Tot despre Real Madrid vin vesti din Anglia. Cei de la Mirror scriu ca Real Madrid i-a transmis lui David De Gea sa ramana la Manchester United inca un sezon pentru ca vara viitoare sa vina gratis! In ciuda presiunilor celor de la Real si ale lui De Gea, United nu a scazut pretul cerut initial, 35 de milioane de euro.

Astfel, De Gea ar fi primit de la Real asigurari ca la Madrid il va astepta un bonus important daca va veni gratis vara viitoare - 17 milioane de euro!

 

Baba Rahman, oficial la Chelsea

Chelsea se misca pe piata transferurilor. Invinsi cu 3-0 de Manchester City in primul derby al sezonului din Premier League, londonezii au anuntat aducerea unui nou jucator. Africanul Baba Rahman a semnat cu echipa lui Jose Mourinho.

Baba Rahman a fost transferat de la Augsburg in schimbul unei sume de circa 25 de milioane de euro!

Rahman are 21 de ani si a jucat 31 de meciuri pentru Augsburg in sezonul trecut, ajutandu-si echipa sa prinda un loc de Europa League.

"Sunt foarte fericit ca am ajuns aici, Chelsea este unul dintre cele mai mari cluburi din lume, iar eu abia astept sa fac cunostinta cu Jose Mourinho si cu noii mei colegi", a spus Rahman.

Baba Rahman a mai jucat de-a lungul carierei la Asante Kotoko, in tara natala, dar si la Greuter Furth, in liga a doua germana.

Liverpool se chinuie sa-l vanda pe Mario Balotelli! Sampdoria este ultima echipa care s-a interesat de atacantul care a implinit miercuri 25 de ani. Lazio si Torino au mai fost interesate insa au abandonat pista.

Excentricul presedinte al celor de la Sampdoria, Massimo Ferrero, si-a declarat public admiratia pentru Balotelli. Problema este ca antrenorul echipei, Walter Zenga, nu-l prea vrea pe Balotelli.

Italianul are un motiv important pentru care nu ar fi deranjat de un esec al negocierilor - daca perioada de transferuri se incheie iar el se afla in continuare sub contract cu Liverpool, Balotelli va primi un bonus de loialitate de 6 cifre.

Tottenham SOLDado :) Atacantul spaniol, adus pentru 26 de milioane de lire in 2013, va fi vandut la Villarreal pentru 12 milioane de lire. Soldado a reusit doar 16 goluri in 76 de meciuri pentru gruparea de pe White Hart Lane.

In locul lui Soldado, Tottenham vrea sa il aduca pe atacantul lui Lyon, Clinton N'Jie.

OFICIAL! Adama Traore, pustiul celor de la Barcelona, a fost cedat la Aston Villa pentru 10 milioane de euro! Jucatorul de 19 ani a semnat un contract pe 5 sezoane, insa in contract exista o clauza care ii permite Barcelonei sa-l cumpere inapoi oricand in primele 3 sezoane.

Traore era considerat unul dintre cei mai buni jucatori de la Barcelona B insa dupa retrogradarea acestora, Barca a decis sa-l vanda. Stoke City si Liverpool l-au mai dorit.

 

Rafa Benitez i-a cerut conducerii intariri la mijlocul terenului dupa ce Sami Khedira a plecat gratis la Juventus, jucatorul german fiind la finalul contractului cu Real. Dupa ce Real a facut un singur transfer pe bani multi in aceasta vara, Danilo fiind adus de la Porto, iar venirea lui David De Gea pare improbabila, Real si-a fixat o alta tinta - William Carvalho de la Sporting Lisabona.

Real l-a imprumutat pe Lucas Silva iar Illarramendi va pleca, astfel ca Benitez se poate baza doar pe Toni Kroos, Luka Modric si Casemiro la mijlocului terenului.

Carvalho are 23 de ani si este impresionant din punct de vedere fizic (1.87m). Cei de la Sporting le-au transmis ca il pot lua pe Carvalho doar in schimbul a 45 de milioane de euro.

Carvalho a fost dorit si de Louis Van Gaal la Man United in aceasta vara, insa englezii s-au retras din cursa pentru semnatura lui cand au aflat pretul, preferand sa-l aduca pe Schneiderlin de la Southampton.

 

  • William Carvalho, dorit de Real
  • Traore, de la Barca la Aston Villa
  • Soldado pleaca de la Tottenham
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!