Raul, prezentat la New York Cosmos! Fostul jucator de legenda al Realului spune ca se va intoarce pe Bernabeu
Raul Gonzalez, fostul atacant de legenda al lui Real Madrid, a fost prezentat la New York Cosmos, acesta pornind intr-o aventura in Statele Unite.
Trecut si pe la Schalke si Al Sadd, dupa despartirea de Real Madrid, Raul e gata, la 37 de ani, de o noua aventura. Acesta a semnat un contract cu echipa New York Cosmos, care evolueaza in acest moment in divizia a doua americana (National League Soccer).
Raul a luat numarul 7, cel cu care a jucat si la Real Madrid, si a spus la conferinta de prezentare ca sosirea in Statele Unite reprezinta o mare provocare. Acesta a spus, insa, ca va reveni candva la Real Madrid, insa nu ca fotbalist.
"Pasiunea este cea care m-a facut sa vin la acest club, este o mare provocare pentru mine. Intotdeauna mi-am dorti sa joc in Statele Unite, iar in acest stadiu al carierei, nu cred ca exista altceva mai bun decat NY Cosmos.
As fi putut lua alt drum, intorcandu-ma la Real, insa va veni si acel timp", a spus Raul in fata jurnalistilor americani.
Raul a jucat pentru Real Madrid in tre 1994 si 2010, perioada in care a marcat 323 de goluri. Acesta a fost si golgheterul Ligii Campionilor pana in urma cu doua saptamani, cand a fost depasit de Leo Messi. Spaniolul a marcat de 71 de ori, in timp ce argentinianul Barcei a ajuns la 73 de reusite.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News