Tatarusanu s-a inteles cu Fiorentina si pleaca in Italia sa semneze! Ce spun italienii despre transferul portarului de la Steaua
Ciprian Tatarusanu s-a inteles cu Fiorentina in aceasta seara!
Tatarusanu s-a inteles cu Fiorentina in aceasta seara si va juca la echipa italiana in urmatoarele sezoane. Acesta pleaca liber de contract din Ghencea, fiind la finalul intelegerii cu echipa campioana.
"Tatarusanu? O alegere buna pentru Fiorentina, cred ca ar putea apara in Cupa Italiei si in Europa League" - este declaratia data astazi de Fernando Orsi, fost portar la Parma, Lazio si Arezzo, dar si manager al lui Livorno si Ternana.
In varsta de 54 de ani, Orsi a vorbit astazi pentru Radio Fiesole, acesta raspunzand mai multor intrebari legate de Fiorentina si de Ciprian Tatarusanu.
Plecat de la Steaua din postura de dublu castigator al Ligii I si de titular al echipei, Tatarusanu este vazut doar ca o "concurenta buna" pentru brazilianul Neto, nicidecum titular in fata acestuia. Fernando Orsi a spus pentru Radio Fiesole ca Neto si-a castigat postul de titular in poarta Fiorentinei, acesta dovedind pe parcursul sezonului trecut ca este o alegere foarte buna pentru poarta echipei viola.
"Neto a trecut toate examenele si a dovedid ca este un portar de incredere pentru echipa. Tatarusanu? Sunt de acord cu alegerea Fiorentinei, pentru ca o echipa mare trebuie sa aiba doi portari de valoare. Cred ca Neto este portarul de baza, dar Tatarusanu ar putea apara in Cupa Italiei si in Europa League", a spus Orsi.
In varsta de 28 de ani, Ciprian Tatarusanu a aparat poarta Stelei in ultimii 5 ani, acesta bifand 134 de aparitii in tricoul formatiei ros-albastre.
De asemenea, acesta a strans si 23 de selectii la echipa nationala a Romaniei.
In ultimul sezon, Tatarusanu a aparat de 29 de ori in Liga I si de 12 ori in Liga Campionilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News