Cel mai puternic om care a trait vreodata! A castigat razboiul cu viata si a fost EROUL tuturor: "Doctorii mi-au dat 20% sanse"
True Story
Despre legende care au fost si legende care ne fac weekendurile mai frumoase. Despre povestile bunicilor cu Nadia, Dobrin si Pele. Despre meciurile de saptamana asta, la care le cumparam noi bilete tatilor nostri. Despre fotbal si nu numai. AZI: Cel mai puternic om din istorie
A aparut atunci cand America avea cea mai mare nevoie de el, avea nevoie de un om puternic, de un om care sa poata sa aiba toate calitatile unui erou in adevaratul sens al cuvantului.
Era 1955, era Razboiul Rece, iar americanii aveau nevoie de un om care sa ii poata conduce in lupta cu "dusmanul rosu". Cot la cot, insa aflati de parti diferite ale baricadei, incercand sa isi impuna ideologiile, rusii si americanii vedeau sportul ca unul dintre mijloacele perfecte de propaganda.
Performantele tot mai slabe ale americanilor, care culminasera cu prestatia dezastroasa de la Jocurile Olimpice din 1952, chiar in timpul razboiului din Coreea, dar si modul categoric in care rusii reusisera sa se impuna in ultimii ani (datorita metodelor revolutionare prin care isi dopau atletii, spun unii), aveau sa atraga si mai mult atentia sportului ca un mod de a influenta oamenii.
Era clar. Americanii aveu nevoie de un erou, aveau nevoie de unul dintre personajele pe care doar in benzi desenate il puteau vedea, unul supererou care sa aiba toate calitatile, sa fie puternic, sa fie "bun", sa fie carismatic.
A aparut de nicaieri
In iunie 1955, Paul Anderson mergea la Moscova ca unul dintre cei 6 halterofili din lotul Statelor United si era unul dintre primii angrenati intr-o lupta ideologica la nivel sportiv. Si mai interesant este ca Paul era doar o "rezerva", ajungand la Moscova abia dupa ce un alt atlet s-a accidentat.
"Cand am ajuns acolo, cand am coborat din avion, parca se uitau la mine ca la o mascota", spunea Paul Anderson dupa experienta unica pe care a trait-o in acel an. Si aveau si de ce. Fizicul sau destul de "rotund", fata la fel si parul cret, sa nu uitam si de zambetul continuu pe care il afisa, nu il recomanda ca fiind un prea mare sportiv. Toti marii halterofili erau inalti si "emanau" putere. Paul, in schimb, avea cam 1.75 si 163 de kilograme :)
Fara sa-i pese prea mult, a mers in parcul Gorky, in fata a 15 mii de rusi mai mult sau mai putin indoctrinati, si a aratat ce poate. Dat fiind ca era rezerva, Paul nu avea nici macar o uniforma de concurs.
"Cum or sa-si dea oamenii seama din ce echipa esti, cum o sa te identifici cu tara ta?", il intrebau toti. Iar raspunsul a venit direct: "Or sa-si dea seama cand or sa vada kilogramele de pe bara, atunci or sa stie cine si de unde sunt", a spus Paul.
La prima incercare, a ridicat 150 de kilograme, ceea ce era deja un record personal. Multimea era in extaz, nu mai vazuse nimeni asa ceva, mai ales de la un "pitic gras" cum era Paul. Americanul voia, insa, sa arate "who's the boss". A cerut 180 de kilograme, cu 10 peste recordul MONDIAL. Toti credeau ca era o gluma, in timp ce announcerul incerca sa ii amuze pe oameni, pe seama incercarii care "sigur va esua".
Apoi a venit momentul de tacere. Paul a prins bine haltera, a tras adanc aer in piept si a ridicat-o. Da, a ridicat-o deasupra capului. Era incredibil, nimeni nu mai putea respira. "M-am simtit ca cel mai urmarit om de pe planeta, parca toti ochii erau atintiti asupra mea". Atunci lumea a luat-o razna, toti tipau, urlau, il incurajau. "Este o forta a naturii, este un zeu trimis printre oameni", se grabeau unii sa zica.
Peste noapte, Paul Anderson, grasutul pe care nimeni nu-l cunostea, devenise cel mai puternic om din lume.
Bineinteles, pentru Paul, succesul era doar rezultatul unor ani intregi de antrenament si de epuizare. Era rezultatul muncii, a disciplinei si a sperantei. De fapt, el stia de mult ca ziua aceea va veni, avea nevoie doar de o sansa sa arate ce poate.
Unde a inceput de fapt povestea
Nascut in 1932, intr-un mic sat din Taccoa, Georgia, la poalele muntilor Apalasi, Paul ar fi putut fi orice, dar nu sportiv de performanta. Cel putin asta au spus doctorii, cand, la o varsta frageda, l-au diagnosticat cu o boala cronica de rinichi si cu febra reumatica.
In ciuda bolilor, pustiul a incercat sa traiasca ca orice alt copil. Si-a convins parintii sa-l lase sa joace fotbal (fotbal american), un sport extrem de dur, mai ales in conditiile sanatatii sale subrede. Ba chiar mai mult, a reusit, la varsta adolescentei, sa castige chiar si o bursa la unul dintre colegiile importante din stat. A stat, insa, doar un semestru. Halterele l-au atras mai mult decat fotbalul, asa ca a decis sa se indrepte catre alt sport.
"Imi placea, ma indragostisem de faptul ca lumea se uita la mine altfel. Eu eram cel care putea ridica orice greutate, ridicam de cateva ori mai mult decat toti baietii din scoala", isi amintea el, intr-un interviu.
Intors in Taccoa, Paul si-a amenajat o mica sala de forta, cu diferite "resturi" si fiare, si si-a pus la punct o dieta care sa-l ajute sa capete forta. "Ideea mea era ca daca vrei sa fii un halterofil adevarat, intai trebuie sa ai forta, apoi poti sa mai lucrezi la executie".
Si asa a progresat enorm de repede. "As fi putut sa castig Campionatul Mondial inca din 1952, dar am avut ceva probleme cu accidentarile. Prima competitie a fost in '53, la Montreal. Atunci mi-am rupt incheietura, se intampla exact inainte sa plec cu echipa in Europa. Mai apoi, am fost implicat intr-un accident de masina si mi-am rupt cateva coaste. Altadata mi-am luxat genunchiul. Chiar credeam ca divinitatea este impotriva mea, cred, insa, ca in cele din urma m-a dus in locul potrivit, la momentul potrivit", avea el sa spuna.
Asa a ajuns la Moscova, acolo unde, cum am spus, a devenit peste noapte cel mai puternic om de pe planeta. Cateva luni mai tarziu, Paul castiga inca un titlu la Munchen si era favorit pentru selectia in lotul pentru Jocurile Olimpice de la Melbourne. Singura problema era cea cu accidentarile. Va reusi sa treaca peste ele?
Melbourne, 1956
Si a ajuns la JO. Ajunsese, in sfarsit, sa isi reprezinte tara la cele mai importante jocuri din lume. Totodata, el cara in spate nu doar visele sale, ci si ale altor peste 150 de milioane de oameni.
Daca avea sa castige, devenea eroul lor, daca pierdea, isi facea tara de ras. Toti erau, insa, increzatori. "Paul nu poate pierde decat daca isi rupe gatul sau daca se imbolnaveste", spuneau fanii.
Si exact asta avea sa se intample. Paul s-a imbolnativ cu cateva zile inainte. A capatat o infectie grava a urechii si a slabit peste 15 kilograme, dupa zile intregi de agonie. Cu trei zile inaintea concursului, doctorii i-au interzis sa mearga.
"Sa ridic? La naiba, nu pot nici macar sa merg", spunea el. A reusit, insa, sa-i pacaleasca pe doctori si a fugit in ultimul minut. Era o chestie de viata si de moarte, nu ii putea lasa pe rusi sa castige. In ziua concursului, febra ii mai scazuse, dar tot se simtea rau.
"Capul imi exploda, nu eram in stare de nimic. Am mers la un film, apoi am revenit la sala, febra mea crescuse si mai rau". In ciuda acestor lucruri, Paul nu s-a lasat. A intrat in arena, in ovatiile publicului, si a facut ce stia mai bine. A ridicat, a CUCERIT.
Principalul sau competitor, surpriza, nu venea din Rusia, ci era un argentinian. Humberto Selvetti reusise cea mai tare performanta din cariera sa si ridicase 500 de kilograme (trei repetari cumulate). Situatia se complicase. Paul avea nevoie de un record pentru a-l putea bate pe Selvetti. Asa ca a cerut 187 de kilograme.
Era trei dimineata, iar starea lui era dezastroasa. A incercat de doua ori sa ridice si a esuat. Atunci, ca un adevarat super erou, Paul s-a ridicat de la pamant, si-a intins inca o data muschii si a incercat sa ridice. Si nu doar a incercat, a si reusit. Avea sa traiasca inca o data momentul de la Moscova, cand zeci de mii de oameni se uitau muti de uimire la el.
"As fi vrut ca in momentul ala sa se intample ceva, sa vad o lumina divina, ceva, nu-mi venea sa cred ce se intampla. Era cel mai tare lucru care mi se intamplase vreodata. De altfel, a fost si momentul care m-a schimbat, m-a facut sa cred in minuni", spunea la final.
Trecuse de toate obstacolele si reusise imposibilul. Paul Anderson, pustiul bolnav caruia medicii nu-i dau dadeau nicio sansa, reusise sa cucereasca lumea. Divinitatea nu i-a dat, insa, mai mult. Problemele sale au revenit la scurt timp. A fost nevoit sa faca un transplant si s-a confruntat cu o boala necrutatoare. "Doctorii mi-au dat 20% sanse, Dumnezeu mi-a dat 100%".
Nemaiputand sa faca sport, s-a apucat de antrenorat. A preluat o grupa de pusti "cu probleme" de disciplina si a incercat sa-i faca sportivi. Erau pusti proveniti din familii dezradacinate, care nu aveau nicio sansa sa devina "cineva".
Paul Anderson si-a dedicat intreaga viata sportului si a continua sa il practice prin intermediul elevilor lui.
"Sunt mandru de ce am realizat, de titlurile pe care le-am castigat. Cel mai bun lucru pe care l-am oferit vreodata a fost, insa, credinta".
Paul Anderson a murit in 1994, la varsta de 62 de ani, dar ramane in istorie ca fiind unul dintre cei mai puternici oameni care au trait vreodata.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
