"Copile, azi vei marca! Ai incredere, o sa vezi!" Cel mai frumos episod din istoria recenta a fotbalului! Clipa cand MAGIA a aparut in vestiar:

Copile, azi vei marca! Ai incredere, o sa vezi! Cel mai frumos episod din istoria recenta a fotbalului! Clipa cand MAGIA a aparut in vestiar: True Story

Luis Aragones este unul dintre cei mai importanti selectioneri din istoria fotbalului. Performanta il recomanda drept un antrenor de top, unul care i-a adus Spaniei primul trofeu european dupa 44 de ani, la EURO 2008. El a murit, iar in urma sa raman cateva amintiri superbe.

69 de ani, un tip 'trecut'

Spania mergea la EURO 2008 cu o echipa care se baza in mare parte pe scheletul comun al Barcelonei si al lui Real Madrid. Marele vis al spaniolilor era departe, la inceput, cand intrau in competitie.

  • Copile Azi Vei Marca Ai Incredere O Sa Vezi Cel Mai Frumos Episod Din Istoria Recenta A Fotbalului Clipa

Totusi, veneau din postura de castigatori ai grupei de calificare: 28 de puncte din 12 meciuri, intr-o grupa castigata in fata Suediei, Danemarcei sau Irlandei de Nord. Aragones era pe banca din 2004, din iulie, cand Inaki Saez parasea nationala pentru ca nu reusise sa iasa din grupele EURO 2004.

In patru ani, Aragones a schimbat mare parte din perceptia publica despre Spania: a modificat lotul, a convocat jucatori noi si a venit cu o alta strategie - tiki-taka.

Spania, cu el pe banca, a inceput sa joace ordonat, cu momente de sclipire in timp ce adversarii erau tocati de acea masinarie teribila de pase inventata de Ajax si modernizata de Barcelona.

Apoi urmau socurile

Raul Gonzalez devenea indezirabil la nationala - dupa 44 de goluri (record in acel moment) in 102 partide, starului de la Real i se arata usa, pentru ca era 'prea batran'. Raul avea doar 29 de ani... insa Aragones parea ca stie ce face. Apoi vine si scoaterea din echipa a lui Michel Salgado, alt star de la Real, jucator cu mare experienta la nationala.

Batranul antrenor alege un pusti de mare talent: Fernando Torres. Fusese convocat prima data cand avea 19 ani la echipa mare a Spaniei, dupa ce jucase pentru nationala inca de la U-15. Atacantului insa ii cam lipseau sansele ca titular la nationala. Erau altii cu mai mare experienta, insa Aragones il stia bine de la Atletico, unde l-a antrenat din 2001 pana in 2003.

Datorita lui si a increderii pe care i-o oferea lui Torres, varful bifa prima convocare la nationala mare. Apoi, cand a venit el selectioner, Torres a inceput sa fie titular in atacul Spaniei - juca meci de meci.

Urmeaza un parcurs fara infrangere in calificarile pentru CM 2006, insa echipa termina pe locul doi, dupa Serbia si Muntenegru. Urmeaza un baraj castigat fara emotii in fata Slovaciei, 6-2 la general, apoi Campionatul Mondial. Acolo, cu noul stil al lui Aragones, Spania castiga grupa si ajunge in optimi, unde o intalneste pe Franta lui Zidane - mare favorita, care castiga cu 3-1 si visele tiki-taka se prabusesc.

Fara demisii si reconstructii. Doar stil

Abilitatea conducatorilor Federatiei din Spania a fost de a nu-l da afara pe Aragones, asa cum se intamplase cu Saez in urma cu doi ani. Era un plan, omul avea un proiect serios, asa ca merita credit.

La Euro 2008 Spania se califica dupa o grupa in care pierdea de doua ori: 2-3 cu Irlanda de Nord si 0-2 cu Suedia. Cu toate aceastea, tiki-taka ajunge la turneul final. Urmeaza o grupa cu Grecia, Rusia si Suedia: trei victorii din trei meciuri, parcurs de vis.

In primele trei partide din competitie, Spania avea un atac de vis: Villa - 4 goluri si Torres - 1 gol. In sferturi, Spania castiga norocos la 11 metri, in fata Italiei. Apoi in semifinale dadea piept cu Rusia, cunostinta veche, din grupa: 3-0, fara emotii, dupa ce rusii fusesera distrusi de Spania in urma cu cateva zile cu 4-1.

Finala si 'acel' moment

"Antrenorul vine in vestiar si se uita fix la mine: copile, azi vei marca! Ai mare incredere, o sa vezi tu! Apoi imi face o cruce de doua ori, pe frunte, si merge sa discute cu restul jucatorilor. Asta a fost...", isi aminteste Fernando Torres.

Ei bine, Aragones stia ce face: chiar daca avea superstitii multe, asta daca ne gandim ca nu suporta culoarea galben, crezand ca-i aduce ghinion, Aragones cunostea bine psihologia indivizilor. In urma cu ani de zile ii spunea lui Reyes ca trebuie sa dea mult mai mult la Arsenal, pentru ca e mai bun decat 'cioara aia de Henry', cu referire de colegul sau din atacul lui Arsenal. Mare scandal, antrenorul era amendat, insa felul sau de a motiva era invingator, chiar daca nu era corect, in unele cazuri.

Alta data castigase Copa del Rey, in 1992, dupa o finala cu Real Madrid. Atletico batea cu 2-0 marele Real, chiar pe Bernabeu, o echipa in care juca Hagi. Ca sa-si motiveze jucatorii, Aragones spune: "Vedeti voi cutia asta de Coca-Cola? Mi-o bag in fund daca nu castigati, asta fac! Am alergat dupa ei de ani de zile, acum e ziua in care ii distrugem! Asta vreti, nu? Sa-i batem la ei acasa, nu? Uitati plansa asta cu tactica, e un cacat! Intrati acolo pe teren, acolo e Real, sunteti mai buni decat ei! Asta e tot! Liberi!", erau cuvintele celui care a stralucit ca legenda pe terenul lui Atletico Madrid.

Dupa discutia cu Torres, Aragones ii mai spune ceva: "Aveti mare grija la Wallace...", cu referire la Michael Ballack. Apoi i se raspunde ca nu il cheama asa, iar batranul antrenor ia foc: "Ii spun cum vreau, da!?". Iar ca momentul sa fie si mai frumos, Aragones asteapta pe tunel intalnirea cu Ballack si cu cateva secunde inainte de meci ii spune: "noroc, Wallace"...

Pana la urma Spania castiga finala cu Germania si devine campioana gratie singurului gol al partidei - marcat de Torres in min. 33. Aragones merita tot respectul, schimbase fotbalul...

"Filosofia mea despre fotbal? Castiga, castiga si castiga si castiga si castiga si castiga si castiga din nou si castiga si castiga si castiga si castiga din nou si castiga si castiga si castiga si castiga. Asta e fotbalul, domnilor!", Luis Aragones.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!