DRAMA l-a lovit in pauza meciului, el a jucat pana la FINAL! ZIUA in care milioane de oameni au plans pentru moartea unui om! Povestea unui gest EMOTIONANT:

Povestea incepe cu finalul: mai exact cu acel meci de pe 23 mai 2001, o zi pe care iubitorii fotbalului nu o vor uita niciodata.

Valencia nu spune multe in fotbalul mondial in 2013, insa a avut, ca orice nume mare, si o echipa legendara, chiar mai multe. Cea mai frumoasa din istoria recenta este cea de la finalul anilor '90 si inceputul anilor 2000. Nume ca: Mendieta, Carew, Ayala, Carboni, Kily Gonzales, Baraja, Aimar sau Deschamps au calcat iarba de pe Mestalla cu gratie si glorie.

Intre ei si Santiago Canizares, unul dintre cei mai respectati portari din istoria Spaniei. Zece ani a jucat pentru Valencia, intre 1998 si 2008, timp in care a adunat trofee, dar si un moment de mare cumpana - finala Champions League din 2001.

Povestea Valenciei

Atunci in Liga inca se mai jucau doua randuri de grupe, apoi sferturi, semifinale si finala. Valencia trecuse de play-off-ul cu Tirol Innsbruck, 4-1, apoi daduse de o grupa in care mai erau Lyon, Olympiakos si Heerenveen.

Fara emotii, spaniolii castigau grupa si mergeau in a doua faza a grupelor. Acolo, alaturi de United, Sturm Graz si Panathinaikos, Valencia se descurca si mai bine: 10 goluri marcate, doar 2 primite si zero infrangeri in sase partide. Primul loc, cu 12 puncte si urmau sferturile, cu Arsenalul lui Wenger.

Din nou, evolutii bune: 2-1 in deplasare si 0-1 acasa, calificata cu regula golului dat 'afara'. Apoi urmau din nou englezi: Leeds United. Cu emotii si mai mici decat cu Arsenal, Valencia facea 0-0 si 3-0 si avea deja biletul spre finala Champions League.

Urma Bayern si un moment emotionant.

Lacrimi multe: "Cani, nu plange!"

Minutul 2, penalty pentru spanioli! Inscrie Mendieta! Pentru o repriza, Canizares a facut minuni in poarta! A blocat tot, a scos si din fata lui Linke, si din gheata lui Scholl sau Elber.

La pauza, camerele au putut filma cum isi indreapta privirea spre marginea terenului, apoi asteapta cateva secunde, uluit, si pune o figura de parca s-ar fi intamplat ceva cu adevarat ingrozitor.

Aflase ca mama lui a murit, in timp ce el era pe teren, in prima repriza a finalei Champions League...

Cel mai emotionant moment a fost acela in care lacrimile curgeau pe bucatica de gazon din fata portii, unde Canizares facuse minuni, iar adversarul sau dintre buturile lui Bayern il consola. S-a intamplat dupa 90 de minute regulamentare, in care Bayern a egalat tot din penalty; dupa prelungiri si dupa executarea loviturilor de la 11 metri.

Acolo, Bayern a avut noroc si a castigat 'loteria'. Canizares pierduse inca de la pauza...

Imediat dupa final portarul spaniol cade in genunchi plangand in hohote. Initial, colegii au crezut ca i s-a facut rau, tragedii se mai vazusera pe terenul de joc. Insa drama sa era in afara gazonului.

Kahn, portarul nemtilor, in momentul in care si-a vazut rivalul in lacrimi a lasat bucuria colegilor sai si s-a dus sa-l consoleze, intr-un gest unic pe terenul de fotbal.

La fel au facut alti cativa jucatori ai lui Bayern, cateva zeci de secunde mai tarziu, asta in timp ce colegii lui Canizares de la Valencia inca sufereau din cauza scorului.

Gestul este cu atat mai emotionant, cu cat microbistii si-l amintesc pe Kahn ca posesor al unui chip ce trada putine emotii. In plus, in acel meci, in acel moment, el avea puterea sa-l stranga in brate pe Canizares, rivalul sau, mai presus de bucuria unui trofeu castigat si de sarbatoarea inceputa pe teren.

Totul mai presus de fotbal, cupe si glorie... de la un OM pentru alt OM...

Dupa meci, UEFA i-a oferit trofeul fair-play lui Oliver Kahn pentru gestul sau. Normal, Kahn uimise zeci de milioane de oameni care au vazut, citit sau ascultat momentul emotionant de la final. Pentru Canizares viata si-a continuat cursul, pana la retragerea din fotbal, din 2008.

"Cani, nu plange, mama ta e acolo sus si e mandra de tine! E mandra ca a dat nastere unui asemenea portar legendar. Nu plange, Cani...", au fost cuvintele lui Kahn care spaniol, asa cum au fost ele relatate in presa dupa ce totul s-a mai linistit.

Despre Canizares si ghinioanele sale:

- A fost om de nationala pentru Spania, dar a intrat doar ca rezerva! Prima data era omul care il inlocuia pe Zubizarreta, apoi pe Casillas;
- Canizares a prins doar 46 de meciuri in 13 ani pentru nationala mare a Spaniei. La turnee finale, doar 5: unul la CM 1994, trei la EURO 2000 si unul la CM 2006;
- La CM 2002 era titular anuntat pentru competitie, insa si-a taiat un tendon, in baie, in urma unui accident stupid, asa ca a ratat participarea la Mondial;
- A jucat patru ani la Real Madrid C, B si la echipa mare; doi ani la Celta, alti patru la Real (1994-1998) si 10 sezoane la Valencia (1998-2008);
- Sunt fix 500 de meciuri din ziua in care a inceput fotbalul pana la meciul retragerii;
- Canizares a castigat 7 trofee cu Real (intre care si CL, in 1998), 8 cu Valencia, dar a pierdut doua finale de Liga (2000 si 2001);
- S-a retras la 38 de ani, in 2008, dar nu fara sa adune si trei trofee Zamora, de cel mai bun portar (2001, 2002 si 2004).

Pentru ca sportul inseamna mai mult decat competitie si cupe, pentru ca viata are si momente grele si pentru ca omenia trece si peste cele mai mari rivalitati, astazi ne gandim cu emotie la Kahn, Canizares si la acea zi de mai din 2001. Respect!