El e romanul BRILIANT care a renuntat la TOT pentru un vis IREAL la Barca si Inter! Drama IMPRESIONANTA a omului care a plans o viata pentru Romania

Azi e meci mare, mare de tot. Inainte de Messi, Cristiano, Pep si Tito sau Mourinho, a fost ASTA. Mult inainte.Suntem in 1950 si spunem o poveste incaltata in ghete complicat de convins sa se inchida pe picior. Barcelona - Real Madrid. 

In oglinda, freza e mereu aceeasi. Nici nu e nevoie de gel. Nici nu exista, nu s-a inventat decat amestecul ieftin care iti face parul cleios. Briciul e in mana dreapta si vrea toata atentia pe care mingea o s-o primeasca mai tarziu, peste cateva ore. Fata curata pentru poza e semnul de respect inaintea unui meci care nu stie ca i se va spune 'El Clasico' in curand.

Dupa ce isi ia OK-ul in reflexia din fata lui, fotbalistul arunca ochii spre fereastra. Vede lumina si zambeste. A scapat de kilogramul in plus de noroi pus pe minge la meciul trecut. In versiunea lui de spectacol, totul e gata. Stadionul deja se aude. Pe cele 60.000 de locuri de pe ''Les Corts'' trebuie sa inveti sa numeri din nou. Mult, cu cateva zeci de mii in plus. Azi, fotbalul e pentru toata lumea si nimeni n-are voie sa ramana afara. 

24 septembrie 1950. Barcelona - Real Madrid se termina 7-2. 7-2! Numai respectul pentru adversar impiedica bucuria cu scos de limba si numarat de degete in fata tabelei manuale. Nu se face asa ceva, nu intre gentlemani. 

Nicolae Simatoc n-are decat zambetul la el. Atat a putut lua din Romania cand a plecat scarbit de mizeria comunismului. A vrut sa fie liber si a fugit in secunda cand si-a dat seama ca acasa nu mai putea nici macar sa viseze la asta. N-a mai primit nicio veste de la mama sa, deportata in Siberia de noile autoritati, si a ramas fara cetatenia romana pentru tradarea noilor idealuri.

Ca sa fie azi, aici, in mijlocul bucuriei, a coborat in minimul existentei. A fugit prin munti, a fost la un pas de moarte din cauza unei afectiuni pulmonare, apoi si-a confruntat destinul incredibil in Italia. Chemat sa semneze cu AS Roma, Nicolae se intalneste in gara cu un sef de la Inter, care il convinge ca o viata la Milano e ceea ce-si doreste de fapt. Accepta impulsul de moment si desface cutia cu tricoul in dungi oferit de zeul Meazza. 

In doi ani la Inter, Simatoc joaca 17 meciuri si inscrie de 3 ori. Pleaca apoi la Brescia pentru un an, iar in 1950 ajunge impreuna cu prietenul Kubala si cu antrenorul slovac Daucik la Barcelona. Legatura inceputa pe o banca, cu un 'hai la fotbal' pentru romanul mereu trist, se transforma in sentiment real. Un meci demonstrativ jucat in Spania de o nationala a fotbalistilor fara tara a convins Barca ca are nevoie de ei.

"Simatoc? Era bun, foarte bun! Avea o tehnica extraordinara cu piciorul drept, controla mingea excelent cu piciorul drept! Era un tip boem, umbla si prin cafenele, un baiat foarte simpatic. Era cel mai inalt dintr enoi, avea mai bine de 1,90, si purta 47 sau 48 la picior, abia isi gasea ghete.

N-am stiut ca a plecat la Inter, am aflat foarte tarziu pentru ca era greu sa afli lucruri de genul asta despre persoanele plecate, legaturile cu exteriorul erau aproape imposibile", isi aminteste profesorul Angelo Niculescu, singurul supravietuitor din echipa lui Carmen Bucuresti in care a jucat si Nicolae Simatoc la inceputul anilor '40.

Dupa retragerea din cariera de fotbalist, Simatoc a antrenat in liga a doua din Spania. In 1963, a luat decizia sa evadeze inca o data. O noua dictatura ii apasa libertatea. Se saturase de crize principiale in fata sistemelor abuzive, asa ca generalul Franco n-a avut cum sa-i fie simpatic. Lasat fara cetatenie de comunistii romani, Simatoc a vazut lumea cu un certificat eliberat de Crucea Rosie in mana. Ofertele din Franta si SUA l-au lasat, insa, indiferent. 

"Putea sa lucreze oriunde. Stiu ca vorbea 6 sau 7 limbi straine, a fost un om cultivat, care a stiut sa se adapteze peste tot. Avea foarte multe relatii in Ungaria, a jucat acolo si a invatat limba foarte repede. Maghiarii l-au simpatizat atat de tare, incat i-au spus Miklos Szegedy ca sa se simta unul de-al lor", povesteste Angelo Niculescu.

Simatoc a pus degetul pe harta si a ales Australia. A luat-o pe Ethel, sotia sa, de mana, si au schimbat inca o data scenariul in mod neasteptat.

Nicolae n-a avut timp sa se plictiseasca. A acceptat provocarile libertatii una dupa alta, a numarat trofee la Barcelona (doua Cupe ale Generalului si un campionat) si a zburat mii de kilometri spre o viata cu alt inceput. Timpul n-a putut sa uite tot. Cele 8 meciuri jucate pentru Romania i-au provocat mereu memorii cu lacrimi. Amintirile n-au putut fi interzise pentru omul fortat sa-si uite tara.

Simatoc nu s-a mai intors niciodata in Romania.