"Ia un taxi si vino la sala, sa vedem daca esti in stare de ceva!" Cum si-au batut joc de omul caruia aveau sa ii faca statuie 20 de ani mai tarziu!

►Rrrraaaul Ruuusescu pe Teatrul Viselor: Man United – Sevilla, vineri 20:30, IN DIRECT la Sport.ro si Voyo.ro!

Hakeem Abdul "The Dream" Olajuwon este una dintre cele mai mari surprize din istoria baschetului profesionist.

Nascut si crescut in saracia din Africa, Olajuwon a ajuns sa straluceasca pe una dintre cele mai mari scene ale sportului profesionist din lume: NBA.

  • Ia Un Taxi Si Vino La Sala Sa Vedem Daca Esti In Stare De Ceva Cum Si Au Batut Joc De Omul Caruia Aveau

Olajuwon a debutat cu o mare surpriza! A fost primul jucator ales in draftul din 1984, atunci cand le-a luat fata unor jucatori istorici asa cum sunt Charles Barkley (locul 5 in draft) sau John Stockton (locul 16 in draft), dar si celui mai mare jucator de baschet din toate timpurile, Michael Jordan, care a fost abia locul 3 in draft.

Din 1984 pana in 2002, Olajuwon a facut istorie la Houston Rockets, acolo unde a reusit sa castige 2 titluri de campion, 2 titluri de MVP in finala, 12 selectionari in NBA All-Star dar si titlul de Cel mai bun jucator al sezonului in NBA, in 1994.

Ca urmare a carierei fabuloase a lui Olajuwon, Houston Rockets a decis sa retraga tricoul cu numarul 34 pentru totdeauna. De altfel, numele lui inseamna "Mereu deasupra", un nume predestinat pentru un jucator de baschet.

Ironic, nigerianul si-a inceput cariera de sportiv ca portar de fotbal, abia la 15 ani incepand sa practice baschetul, acasa in Nigeria.

Legenda spune ca la primele antrenamente, Olajuwon a fost pus de antrenorii sai de baschet sa dea slam-dunk insa acesta nu a reusit. Abia dupa ce a folosit un scaun, Olajuwon a reusit sa dea primul slam dunk din cariera.

Cu timpul, baschetul i-a furat inima, nereusind sa mai renunte la acest sport: "Baschetul este ceva unic. Imediat mi-am dat seama ca sportul asta e facut pentru mine. Nici nu am mai practicat altceva", spunea Olajuwon.

O alta legenda din jurul lui Olajuwon spune ca atunci cand a venit din Nigeria in USA, Olajuwon nu a fost asteptat de nimeni de la Universitatea din Houston pe aeroport. Acestia i-au transmis sa ia un taxi si sa vina la sala de sport. 20 de ani mai tarziu, americanii aveau sa ii faca statuie celui care a scris istorie aproape 2 decenii la Rockets.



40 de puncte marcate intr-un singur meci!

Maretia lui Olajuwon a reusit sa indoaie chiar si regulile Federatiei Internationale de Baschet! Nigerianul jucase deja pentru nationala tarii sale si nu a reusit sa ia parte in primul si celebrul Dream Team pentru ca inca nu avea cetatenie.

Olajuwon a fost naturalizat in 1993 iar FIBA a facut o exceptie incredibila, permitandu-i sa joace pentru USA in Dream Team III, care a iesit campioana olimpica la Atlanta in 1996.

"Daca as fi sa aleg cel mai bun centru din toate timpurile, probabil ca l-as alege pe Olajuwon. Inaintea lui Shaq, a lui Patrick Ewing sau chiar si a lui Wilt Chamberlain. Motivul e simplu, Olajuwon poate sa faca mult mai multe in pozitia de centru, in afara de a marca foarte, foarte multe puncte", spunea Michael Jordan despre el.

Un al moment magic al lui Olajuwon a avut loc in 2013, cand a participat la draftul de adio al lui David Stern, cel care s-a ocupat de acest eveniment in NBA incepand cu 1984, anul in care Olajuwon a fost primul ales in draft. Nigerianul a purtat chiar acelasi costum ca in 1984, cu aproape 30 de ani inainte!

Cifrele unei cariere incredibile:

26,946 de puncte in total
21,8 puncte pe meci
13,747 de recuperari in total
11,1 recuperari pe meci
3,830 de capace in total
3,1 capace pe meci

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!