MARACANAZO - Tragedia unei natiuni. De ce e Brazilia disperata sa castige Cupa Mondiala pe teren propriu in 2014!
True Story
Cat de mult costa o revansa? Pentru brazilieni, visul de a deveni campioni mondiali pe teren propriu nu are limita de buget.
Organizarea Cupei Mondiale in 2014 nu e doar un prilej de a castiga turisti, sponsorizari si infrastructura pentru brazilieni.
E in primul rand sansa unei revanse istorice. Si nu e doar o revansa fotbalistica, ci reparatia pentru o rusine publica, o "tragedie" comparata de brazilieni cu bombardamentul de la Hirosima sau atacul de la 11 septembrie 2001 din SUA.
 (16).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=4959%2C3712%2C348%2C0&w=190)
In ciuda crizei si protestelor, guvernantii brazilieni au investit 11 miliarde de euro pentru organizarea turneului, la 64 de ani de la cea mai dramatica finala din istoria fotbalului.
Fotbalul a devenit extrem de popular in Brazilia imediat dupa ce britanicii au adus acest sport in America de Sud in 1894. Brazilienii erau foarte talentati iar fotbalul a devenit in scurt timp un fenomen social. La doar 56 de ani de la debutul acestui sport in "Tara Cafelei", FIFA a decis sa acorde organizarea Cupei Mondiale din 1950 Braziliei. O onoare imensa pentru o natiune tulburata, dar unita prin dragostea pentru fotbal.
Asteptarile erau imense iar poporul brazilian era convins de castigarea trofeului. Entuziasmul era sporit si de faptul ca turneul final al Cupei Mondiale nu se mai organizase de 12 ani din cauza Razboiului. Toata planeta urmarea turneul.
Brazilia se lupta pentru victoria finala cu Uruguay, fosta campioana Olimpica in 1924 si 1928 si castigatoarea primei Cupei Mondiale, in 1930, pe teren propriu. Dar chiar si asa, in 1950 Brazilia era considerata o echipa mai talentata decat rivala ei.
Turneul a avut organizare diferita, astfel ca dupa faza grupelor a urmat o alta grupa pentru a stabili marea castigatoare. Brazilia, Uruguay, Spania si Suedia au facut parte din aceasta grupa, acestea fiind cele mai bune echipe de la turneu.
Brazilienii s-au impus cu 7-1 in fata Suediei si cu 6-1 in fata Spaniei si aveau 4 puncte inainte meciului final cu Uruguay (atunci se acordau 2 puncte la victorie).
Uruguay a strans 3 puncte, dupa victoria dramatica in fata Suediei, 3-2 in prelungiri si egal cu Spania, 2-2, tot dupa o revenire dramatica a sud-americanilor.
Astfel, castigatoarea Cupei Mondiale urma sa se decida intre Brazilia si Uruguay, desi partida dintre cele doua nu era chiar o finala. Brazilia avea un punct in plus si avea nevoie doar de un egal ca sa castige prima Cupa Mondiala din istorie, in timp ce Uruguay era obligata sa castige.
Inaintea meciului cu Uruguay, brazilienii erau convinsi ca sunt deja noii campioni mondiali. Primarul din Rio a tinut discursul triumfator inaintea meciului, in timp ce presedintele FIFA de atunci, Jules Rimet, a scris discurs de felicitare doar pentru Brazilia. Pe undeva, optimismul gazdelor era normal. Au marcat un numar record de goluri la acel turneu iar portarul lor era de neinvins. Asta in timp ce Uruguay a avut emotii mari pana la meciul final.
In ziua finalei a fost carnaval la Rio, desi celebrul eveniment are loc de obicei in luna februarie. Erau sute de mii de oameni pe strazi, sarbatoreau victioria unui meci ce urma sa se dispute.
Cei din Uruguay nu s-au lasat intimidati de atmosfera. In ziua finalei, ziarul O Mundo a publicat pe prima pagina poza echipei Braziliei si a titrat: "Ei sunt campionii mondiali". Capitanul Obdulio Varela a cumparat un teanc de ziare si le-a dus in baia vestiarului. Si-a incurajat colegii sa urineze pe ele.
Impresionat de forta ofensiva a Braziliei, selectionerul Uruguay-ului, Juan Lopez le-a spus jucatorilor inainte de meci ca tactica defensiva e singura sansa de a obtine un rezultat bun in fata rivalilor. Acelasi capitan Varela s-a ridicat si le-a vorbit colegilor.
"Juancito e un om bun, dar azi se inseala. Daca jucam defensiv cu Brazilia, soarta noastra nu va fi diferita de cea a Spaniei sau a Suediei". Varela a tinut apoi un discurs motivational in care le-a transmis coechipierilor sa nu se lase intimidati de public si de forta adversarului. Dupa meci, jucatorii din Uruguay au marturisit ca discursul i-a ajutat foarte mult.
Replica lui Varela inainte de intrarea pe teren a ramas memorabila, cel putin pentru uruguayeni. "Baieti, cei de afara nu joaca. Hai sa incepem spectacolul!". Pe Maracana ii asteptau 200.000 de suporteri ostili.
Povestea organizarii Cupei Mondiale de catre Brazilia in 1950 seamana mult cu cea de acum. Stadionul Maracana a fost construit special pentru acel turneu si ca un templu dedicat fotbalului si iubirii pentru fotbal a brazilienilor. Era cel mai mare din lume, cu o capacitate de 173,830 de locuri, dar se spune ca la finala au fost 200.000 de oameni in tribune - cel mai mare numar de spectatori din istorie prezenti simultan pe o arena la un eveniment sportiv.
Dar la fel ca acum, cand stadioanele din Brazilia nu sunt gata la startul Cupei Mondiale, lucrarile stadionului Maracana au intarziat si atunci, iar impresionanta arena nu a fost gata la timp pentru finala. Acoperisul stadionului a fost sustinut de mai multe schele si macarale pentru a indeplini masurile de siguranta pentru o asemenea partida.
Pe 16 iulie 1950, la ora 15:00, finala Cupei Mondiale dintre Brazilia si Uruguay incepea in fata unei atmosfere incredibile pe Maracana. Cele doua echipe au fost extrem de tensionate iar prima repriza s-a incheiat fara goluri. Brazilienii au deschis scorul imediat dupa pauza, in minutul 47, prin atacantul Friaca. Brazilia avea nevoie doar de un egal, astfel ca victoria parea clara.
Dar cei din Uruguay nu au renuntat la lupta si au reusit sa egaleze in minutul 66 prin mijlocasul Juan Schiaffino. Nimeni nu s-a suparat, brazilienii cantau in continuare in tribune - tara lor era campioana mondiala si la acest scor.
Apoi a venit minutul 79, momentul in care s-a petrecut cea mai mare tragedie din istoria sportului brazilian. Mijlocasul Alcides Ghiggia patrunde pe partea dreapta si suteaza din unghi, portarul gazdelor se pregatise sa iasa pe centrare, insa mingea a intrat in poarta pe la coltul scurt. Timpul s-a oprit, 200.000 de oameni au tacut, Uruguay preluase deja conducerea jocului dupa egalare, acum conduceau si pe tabela cu 11 minute inainte de final.
Brazilienii nu si-au mai revenit din socul golului marcat de rivali iar partida s-a incheiat intr-o liniste totala. Se auzeau doar cei din Uruguay, care se bucurau: reusisera imposibilul.
Brazilenii au primit cu greu infrangerea. Unii nu au putut sa accepte. Un fan s-a sinucis la finalul meciului, alti trei au facut atac de cord.
Presedintele FIFA le-a dus trofeul Cupei Mondiale celor din Uruguay, dar ceremonia de premiere nu a mai avut loc. Nimeni nu se gandise la posibilitatea ca Uruguay sa triumfe pe Maracana.
In afara stadionului era revolta. Suporterii suparati au distrus statuia lui Angelo Mendes de Moraes, primarul din Rio care tinuse discursul victoriei inainte de finala.
Potrivit legendei, selectionerul Braziliei, Flavio Costa, a parasit stadionul deghizat in maicuta, de teama furiei suporterilor. Era o tragedie nationala si o pata istorica pentru poporul brazilian. A fost atat de dureros incat nationala de fotbal a Braziliei nu mai jucat niciun meci timp de doi ani iar pe Maracana nu s-a mai jucat fotbal in urmatorii patru ani. Tot dupa acea Cupa Mondiala nationala Braziliei a trecut la culorile galben-verde pentru echipamente, renuntand definitiv la culoarea alba, in care a jucat finala.
In scurt timp de la finala, suporterii au gasit principalul vinovat pentru infrangere. Moacir Barbosa, cel mai bun portar din lume in acea vreme, un fel de Iker Casillas de atunci. Barbosa era campion cu Vasco da Gama si titularul nationalei Braziliei. Inainte de meciul cu Uruguay era un idol printre brazilieni, Maracanazo i-a distrus viata. El a fost scos pe furis din stadion si urcat impreuna cu sotia sa intr-un tren. Si acolo a stat ascuns pentru ca acesta era plin de suporteri care paraseau furiosi orasul. Barbosa nu a mai putut sa joace fotbal la nivel inalt dupa finala iar numele sau nu a mai fost rostit de media brazilia pentru multi ani.
Brazilian de culoare, Barbosa a suferit mult si din cauza rasismului. El s-a retras undeva departe de Rio iar dupa mai multi ani a revenit si s-a angajat ca ingrijitor la stadionul Maracana. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa arda stalpii portilor de la finala din 1950, in speranta ca lumea va uita cumva meciul cu Uruguay. Dar Barbosa n-a fost iertat niciodata de brazilieni. In 1994 a fost invitat alaturi de toata echipa din 1950 in cantonamentul Braziliei inainte de Cupa Mondiala din SUA. Toate legendele braziliene au intrat in arena, Barbosa a primit interzis din partea selectionerului Mario Zagallo de teama sa nu aduca ghinion asupra echipei. "In legea braziliana, sentinta maxima este de 30 de ani. Inchisoarea mea dureaza de 50 de ani", a spus el in unul din rarele interviuri acordate brazilienilor inainte sa moara. Cititi povestea lui Barbosa pe larg AICI.
Au trecut 64 de ani de la Maracanazo iar Brazilia sufera in continuare. Neymar e vedeta actuala a lotului antrenat de Felpe Scolari, la 22 de ani. Pe umerii si in picioarele sale stau sperantele tuturor brazilienilor. De la finala din 1950, Brazilia a castigat cinci titluri mondiale si e cea mai titrata nationala din lume, dar asta nu va conta pentru suporterii de la Rio. Neymar are presiune mai mare decat au avut legende ca Pele, Romario, Zico, Ronaldo sau Ronaldinho. Poate aduce o revansa istorica si sa devina erou, sau poate deveni un nou Barbosa.
Inceputul a fost bun, dar controversat. Brazilia s-a impus cu 3-1 in fata Croatiei, cu doua goluri marcate de Neymar - unul dintr-un penalty contestat de oaspeti. Oscar a mai marcat pentru brazileni, care au revenit de la 0-1 dupa autogolul lui Marcelo.
REZUMATUL FINALEI DIN 1950
Autor: Marian Ghita - editor www.sport.ro
[email protected]
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
