MITUL a fost spulberat! De ce s-a retras o echipa de la Campionatul Mondial:
►Pandurii - Fiorentina, joi 20:00, IN DIRECT la PRO TV si Voyo.ro! #YesWeCan
Mai sunt 218 zile pana la startul Campionatului Mondial din 2014 din Brazilia. Toti microbistii abia asteapta sa vada meciuri intre cele mai puternice echipe nationale din lume. Turneul este mai important ca niciodata.
Nu a fost insa mereu asa. Ultima data cand Brazilia a organizat turneul, in 1950, doar 13 echipe s-au luptat pentru trofeul suprem. Multe echipe s-au retras - era primul CM dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Una dintre cele mai interesante retrageri de la acel turneu a avut-o in prim-plan pe India. Acestia au surprins intreaga lume cu 2 ani inainte la Jocurile Olimpice de la Londra. Nationala Indiei era la primul turneu ca tara independenta. Ceea ce a surprins a fost insa faptul ca jucatorii indieni nu purtau ghete! O parte dintre jucatori au evoluat in ciorapi, ceilalti in picioarele goale! Cu toate astea, au pierdut greu in primul tur in fata Frantei cu 2-1 dupa un gol marcat in ultimele minute ale partidei.
FIFA a anuntat apoi ca jucatorilor Indiei nu li se va permite sa joace la turneul final fara ghete. FIFA dorea organizarea unui turneu cu 16 nationale - Brazilia si campioana mondial en-titre, Italia, aveau locurile garantate. Celelalte 14 locuri erau impartite astfel - 7 tari din Europa, 6 din America si una din Asia. Dintre tarile asiatice invitate la preliminarii, 3 au refuzat din start sa participe. Astfel, India avea locul garantat la turneu. Cu toate astea, si India s-a retras din competitie! Povestea devenita mit este ca acestia nu au acceptat ca nu li s-a permis jucatorilor sa joace desculti.
Adevaratul motiv
Adevarat? Ei bine, nu! Desi aceasta poveste este cunoscuta de majoritatea microbistilor ca fiind reala. Alta era problema. Faptul ca turneul era organizat in Brazilia! Turcia s-a retras din cauza aspectului financiar, nedorind sa faca drumul pana in America de Sud. Asadar, retragerea echipelor din motive financiare nu ar trebui sa mire. In ceea ce priveste India, aceasta varianta a devenit si ea destul de populara, anume ca au refuzat sa participe din cauza costurilor. Totusi, acest lucru e greu de crezut pentru ca organizatorii s-au oferit sa plateasca majoritatea costurilor pentru transportul din India in Brazilia.
Conform Sports Illustrated, varianta aparuta in India, federatia indiana de fotbal a anunta ca nu va participa la turneu din cauza "problemelor in ceea ce priveste selectia si timpul insuficient pentru antrenamente". Totusi, Kaushik Bandyopadhyay, editor la Soccer and Society, a dezvaluit adevaratul motiv in Sports Illustrated: "Un studiu atent asupra aparentelor probleme financiare, cauza oferita de federatia din India pentru retragere, arata ca refuzul de a participa la turneu a fost din cauza faptului ca federatia nu a realizat importanta participarii la Campionatul Mondial, in ciuda asigurarilor ca vor fi ajutati cu cheltuielile necesare".
Ideea ca federatia din India nu lua in serios Campionatul Mondial, considerand jocurile olimpice principalul tel, este sprijinita si de afirmatiile lui Sailen Manna, cel care era capitanul echipei: "Nu aveam nici cea mai mica idee despre Campionatul Mondial pe atunci. Daca am fi fost mai bine informati, am fi avut noi, jucatorii, initiativa. Pentru noi, JO erau totul. Nu era nimic mai mare" le-a spus el celor de la Sports Illustrated.
Mitul refuzului de a participa la turneu din cauza interzicerii de catre FIFA a jocului fara ghete este astfel spulberat, nefiind niciodata vorba despre acest lucru. Federatia din India nu a crezut ca turneul este suficient de important pentru a justifica trimiterea echipei in partea cealalta a lumii.
"Fotbalul din India ar fi fost la un alt nivel daca am fi facut acea calatorie" mai spune Manna. In 1950 au refuzat sa participe la turneu. Apoi, nu au mai reusit niciodata sa se califice, fiind in acest moment pe locul 154 in clasamentul FIFA!
India a evoluat 2 ani mai tarziu la JO din Finlanda din postura de castigatoare a Jocurilor Asiei - jucatorii nu au purtat ghete si au fost invinsi categoric cu 10-1 de catre Yugoslavia. Federatia din India a ordonat apoi ca toti jucatorii sa poarte ghete la meciurile de fotbal oficiale.
Mai sunt 218 zile pana la Campionatul Mondial din Brazilia. Iar importanta turneului pentru toate echipele care s-au luptat pentru un loc la turneul final e uriasa. Imaginati-va cat ar insemna pentru fotbalul din Romania daca am trece de Grecia la baraj. Iata ca turneul nu a fost vazut intotdeauna astfel - fotbalul a evoluat enorm ca interes, ca popularitate. Acum, retragerea de la un Campionat Mondial este ceva inimaginabil. Acum, orice jucator viseaza toata cariera sa ridice trofeul deasupra capului. Despre Messi se spune ca nu va fi considerat cel mai bun din istorie daca nu va castiga pana la urma Campionatul Mondial. Astfel de povesti te fac insa sa intelegi cum luarea unei decizii fara a avea toate datele poate avea consecinte pe termen lung.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News