Nu, nu, nu e o poveste de film! Lumea trebuie sa stie de el! Romanul care "a murit" pe 22 martie isi spune povestea: "Am simtit pistolul si apoi... gata!"
True Story
► Taci, screen! Facem testul asta de Craciun?
„Cred ca exista, acolo sus, o karma. Care ori te inalta prea sus, ori te coboara de nu te mai ridici. Eu ma incadrez in a doua categorie”. Cuvintele lui Toma Pradatu, fost secretar general al Federatiei de Gimnastica, au ecou in camera mica in care si-a petrecut ultimii 15 ani. E rusinat sa iasa din casa si cu greu se lasa convins de cea care i-a fost alaturi si la bine, si la rau, sa ia putin aer. Din 1998, discutia privind iesitul din casa se repeta sistematic: „Sunt o pacoste! Stiti ce inseamna un om paralizat? Nici n-as dori sa stiti”. Privesti scaunul cu rotile si ii dai dreptate, cu respiratia pe jumatate incetinita: nu ai vrea sa stii. Are 67 de ani. De cand se stie viata lui a fost reprezentata de gimnastica. Traia si respira pentru ea. Apoi, intr-o zi oarecare, a incetat sa mai traiasca: „Am murit in Venezuela”, spune acesta. Si judecand dupa mina serioasa, stii ca are dreptate.
Banii si viata
Toma Pradatu inca mai viseaza ceea ce i s-a intamplat pe 22 martie 1998. Sunetul glontului il trezeste din cand in cand si rana il arde chiar si acum. Era, la vremea respectiva, secretar general adjunct al Federatiei de Gimnastica. Mai pe scurt, avea grija ca nimic sa nu le lipseasca fetelor din lotul lui Belu si Bitang. „Eram intr-o zona speciala, unde trebuia sa fii atent la tot din jur. Evenimente de genul acesta erau foarte dese”, rememoreaza Belu. Actualul antrenor al lotului de gimnastica s-a aflat la mai putin de un metru de jaful izbucnit de catre doi localnici asupra lui Toma Pradatu. Cei doi tocmai iesisera dintr-o banca de unde scosesera banii pentru diurna fetelor: „I-am bagat in geanta. Acolo mai aveam pasapoartele si biletele de avion. Unul dintre baieti a venit din stanga, cu un pistol mare, argintiu. Am simtit momentul in care a pus pistolul. Dupa care n-am auzit decat detunatura. S-a rupt filmul dupa aceea”, spune lucid acesta. Inainte sa cada la pamant, prin usa unui magazin, Toma Pradatu a reactionat instinctiv: a pus geanta sub el, astfel ca cei doi atacatori n-au reusit sa plece cu nici un ban din diurna gimnastelor. A salvat banii delegatiei, dar s-a pierdut pe el.
A vrut sa se sinucida
Glontul a trecut prin omoplat, i-a perforat plamanul si apoi i-a atins coloana vertebrala, sectionandu-i maduva spinarii. Si acum mai are un fragment de glont in corp: „Eram convins ca o sa mor. Stiam ca nu mai am nicio scapare. Niciodata nu m-am gandit ca o sa ajung in situatia asta”. Se uita in jos, la picioarele pe care nu le mai simte de 15 ani. A ramas paralizat, iar urmatoarele luni le-a petrecut prin spitale, unde singurul progres insemnat a fost acela ca si-a recapatat mobilitatea bratelor. „Poate e dur ceea ce spun, dar mai bine muream”. A incercat sa-si accepte noua viata, dar din omul plin de viata se transformase, conform spuselor lui, intr-o persoana greu de acceptat de cei din jur. In una din zilele cand se simtea „o pacoste”, a luat un cutit si s-a taiat adanc pe mana: „Nu mai rezistam. De ce sa imi chinui familia?”. Sotia a venit la timp si l-a salvat. Cicatricea ramane insa: „Fara sotia mea nu as fi ajuns aici. De fapt, fara ea as fi murit demult”. Exista, pana la urma, si juraminte care nu doar se rostesc in Biserica, ci se simt si cred.
Pastreaza geanta in casa
Imediat dupa impuscatura, a fost transportat de urgenta la spital. Acolo si-a revenit vreme de cateva secunde, dar a lesinat din nou. Medicii l-au declarat in moarte clinica: „Imi aduc perfect aminte ce am vazut in acele momente. Vedeam un cer albastru de nedescris. Am vazut de departe venind trei oameni. Mi-au spus ca Dumnezeu e foarte suparat pe mine”, rememoreaza Toma Pradatu. Apoi a auzit un piuit al unui aparat deconectat. Nu era al lui, era al unui alt pacient, de langa el: „Eu traiam. Din pacate”. A plans o noapte intreaga atunci cand a aflat ca nu o sa mai poata merge. L-a rugat pe Belu sa ii aduca geanta in care pusese banii fetelor, cea din cauza careia se afla pe un pat de spital din Venezuela, incapabil sa-si simta vreo parte a corpului. Dupa 15 ani, inca o tine in casa: „Este talismanul meu. Al nenorocirii mele”, continua acesta. Ani buni nu a putut sa o priveasca: „Ajunsesem sa urasc un obiect. Sotia il pusese intr-un loc in care nu o vedeam. Dar stiam fiecare cuta a ei, fiecare ata”.
Uitat de toti cei din gimnastica
Asa cum se intampla de obicei, Toma Pradatu a fost cautat de eleve, antrenori, precum si de alti oameni din sport, in lunile ce au urmat jafului. Apoi telefonul a incetat sa mai sune: „Te uita lumea. Dar eu ii si inteleg. La inceput mai dadeau un telefon, doua, trei. Apoi s-au mai rarit si ele. Asta pana cand m-au uitat toti definitiv”. Se mai intalneste cu vreun prieten la evenimente caritabile, cand uraste sa fie in centrul atentiei sau sa vada pe chipurile celor din jur expresia de empatie. Din cauza ei refuza sa iasa din casa: „O data, eram in fata bisericii. Si a trecut un om pe langa mine si mi-a lasat un leu. Credea ca sunt cersetor. Pai cum sa-ti mai vina sa iesi din casa cand lumea te percepe drept unul care are nevoie de bani?”. Astfel ca indiferent de anotimp, luna sau eveniment, prefera sa urmareasca totul pe geam. „Mi-e dor de o drumetie. Sa merg, sa ma plimb. Asta vreau. Dar nu se mai poate”, raspunde sincer atunci cand este intrebat ce isi doreste. Sunt lucruri simple, pe care le apreciem abia dupa ce nu le mai avem. Si pentru care am da orice. Eroismul din 1998, cand a refuzat sa ofere geanta cu bani, nu i-a fost rasplatit in niciun fel: „Oricum eu am murit atunci. M-am trezit dupa doua zile, dar eram alt om, de parca se nascuse altcineva”. Inchizi usa si lasi in urma un om pe care viata l-a incercat din greu, desi nu trebuia. Unul care s-a pus, la fel ca restul oamenilor din gimnastica, pe locul doi. Nu a fost niciodata o prioritate. Iar astazi, dupa 15 ani, plange necontrolat si vrea doar sa uite. Dar vine noaptea si se aude din nou impuscatura pistolului mare si argintiu. Iar si iar.
DECLARATII
A fost cea mai trista, cea mai cumplita si cea mai groaznica deplasare din viata mea
Mariana BITANG
Nu ne-am dat seama ce s-a intamplat atunci. Eram toti panicati. Ne spuneau sa ne calmam, dar cum sa facem asta? Tocmai fusese impuscat
Octavian BELU
INFORMATII
In 2008, Gigi Becali i-a oferit lui Toma Pradatu 20.000 de dolari pentru un transplant de celule stem in China
La jaf au asistat si fetele din lotul din acea perioada: Simona Aminar, Claudia Presecan, Corina Ungureanu, Gina Gogean si Alexandra Marinescu. Au fost rugate sa stea cu fata la un perete pana la sosirea ambulantei
Agresorii sai nu au fost prinsi niciodata, desi politia a inceput o ancheta ampla
Sursa Foto: Adevarul, Libertatea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
