Pana in Indonezia pe bicicleta! Aventura ei incepe ASTAZI - Povestea romancei care strabate planeta pentru a studia

True Story

Data publicarii: 04 Iunie 2014, 04:55

Data actualizarii: 04 Iunie 2014, 12:45

Povestea romancei care va strabate planeta pentru a studia. 9 tari si 15 mii de kilometri, sau "o aventura menita sa ma cunosc pe mine". Cine e tanara care vrea sa arate ca nu exista "nu".

TAGS:

Nu o cheama Amelia Earhart, o cheama Alina Ene, si nu zboara cu avionul, merge pe bicicleta! Unde? Pana in Indonezia! Poate ca suna cliseic, dar cu cine sa o compari atunci cand auzi ca e prima romanca ce urmeaza sa parcurga jumatate de Glob pe doua roti?

Nici nu se recomanda ca o sportiva desavarsita si parca-ti lasa impresia ca nu se considera una: "Sunt pasionata de cicloturism, nu stiu prea multe lucruri despre ciclismul profesionist". Cu toate acestea, romanca Alina Ene (27 de ani) este pe cale sa plece intr-o aventura ce necesita toate calitatile unui sportiv bine antrenat.

FOTO: Isabele Vijiiac

Cat are de mers? Putin peste 15000 de kilometri, urmand sa treaca prin 9 tari, sa parcurga teritorii pustii, sa intre in contact cu oameni ce apartin unor cu totul alte culturi, si mai ales sa treaca printr-un vast proces de autocunoastere.

Ca sa nu sarim insa peste cativa pasi, trebuie sa raspundem intrebarii <<Cine e Alina?>>. Am aflat intamplator de ea si de aventura ei, iar Facebook-ul m-a convins in sfarsit care sunt beneficiile unei retele de socializare. Long story short, am descoperit-o pe Artsywheels, pagina facuta pentru a-si promova aventura, si primul lucru care m-a frapat si intrigat a fost jobul ei: fashion designer. A, da, la care se adauga si fraza "am invatat sa merg pe bicicleta in 2012". Alina nu este insa deloc scumpa la vorba si povesteste cu mare entuziasm despre proiectul ei, pe care e sigura ca-l va duce la capat, one way or another.

Cu o diploma in Arta Decorativa si Design, tanara focsaneanca a plecat de la ideea de a-si continua studiile in afara, dar si de a cunoaste alte culturi si de a vedea lumea. Ideea cu adevarat nastrusnica i-a venit insa atunci cand a aflat despre o bursa acordata de statul indonezian pentru studentii tuturor tarilor cu care se afla in relatii diplomatice, moment in care incerca sa se bucure si de o alta pasiune a sa - plimbatul cu bicicleta. Avea la activ un tur de cateva sute de kilometri, care a dus-o din Bucuresti pana la Rosia Montana, dar s-a gandit ca poate mult mai mult: "De ce nu Indonezia?".

Zis si facut! Fara sa stea prea mult pe ganduri, Alina a inceput sa se documenteze, sa-si consulte prietenii si familia, sa studieze aventurile altor cicloturisti si sa se documenteze pe seama bugetului. In paralel, a trimis si o scrisoare de intentie catre Ministerul Educatiei si al Culturii din Indonezia, pentru care asteapta inca raspuns: "Am mare incredere in sansele mele. Si chiar daca nu voi fi acceptata, cicloexpeditia oricum va avea loc".

Acum, Alina se apropie de finalul primei etape - planificarea - si isi definitiveaza problemele legate de finante, caci traseul e de mult stabilit.

Noi am reusit sa ii rapim ceva din timpul pretios, iar ea a fost mai mult decat incantata sa ne raspunda la intrebari. Asa ca...iata si cateva dintre raspunsurile ei:

-Nu o sa incep cu <<Cine esti>>, insa cu un <<De ce>>. Desi se prea poate sa exagerez, toti pasionatii de ciclism viseaza la un tur al Frantei sau la o aventura pe Valea Loarei, tu ai ales...Indonezia? De ce tocmai Indonezia?
-Dar nu sunt pasionata de ciclism :). Habar n-am cine a castigat ultimul Tur al Frantei si nu stiu cum ma descurc pe o cursiera. Iar concursuri MTB nu am decat doua in palmares si mereu echivalez banii de taxa cu ce tura as putea sa fac prin tara. Sunt pasionata de cicloturism. Motivatia e diferita.

Pretextul care a dat directia este insa faptul ca am aplicat la bursa Darmasiswa, acordata de statul indonezian tururor tarilor cu care se afla in relatii diplomatice. Dar raspunsul il primesc in aprilie. Oricum, indiferent daca e „da” sau „nu”, cicloexpeditia tot se intampla.

-Si daca tot a fost Indonezia, de ce pe bicicleta?
-De ce nu? Pentru mine bicicleta este un mijloc de transport foarte flexibil. Te opresti unde vrei, cand vrei. Iar viteza de deplasare iti permite o digestie lenta a peisajului, a ceea ce vezi. De aceea ma fascineaza.

FOTO: Mihai Culescu

-Am inteles ca ai invatat destul de recent sa mergi pe bicicleta. Multi ar spune ca aventura asta vine cam brusc. Cum ti-ai planificat pana acum periplul si traseul, si cat preconizezi ca urmeaza sa faci pana la Jakarta? Chiar, mergi in capitala, nu?
-In vara lui 2012 am invatat. Altii merg de o viata si nu ies din propriul oras pe bicicleta :D. Am cateva ture prin tara , doar doua de o distanta mai considerabila, cca 600 km de-a lungul Dunarii si, respectiv, un tur Bucuresti – Rosia Montana – Targu Jiu. Avand in vedere, insa, timpul scurt in care am evoluat stiu ca am taria de caracter si determinarea necesara.
Distanta in kilometri nu mi se pare problematica. Din cei 14 185 la cat am aproximat intreaga distanta, doar 7263 ii fac pe bicicleta. Cu cat mergi mai mult cu atat cresti rezistenta si mi-am propus o medie de km/zi, in functie de diferenta de nivel, nu mai mare de 90 Km. Se complica lucrurile cand adaugi procuratul mancarii si gasitul locului de campare/de dormit. Sunt aceleasi probleme pe care le presupune si o cicloexpeditie in Europa, cu un grad de dificultate mai crescut cred. Dar cand noi sunt toate...
Mi-am schitat un itinerariu, dar flexibilitatea mi se pare importanta. Daca in septembrie trebuie sa fiu in Jakarta atunci voi suplimenta cu alt mijloc de transport, asta in functie de cum ma voi descurca pe bicicleta. In Asia de Sud-Est este vreme musonica. Pentru Pakistan se obtine dificil viza. In Myanmar este posibil sa pot intra doar cu avionul. Sunt multe variabile la mijloc. Dar data limita de septembrie 2014 depinde de acceptul la bursa. In caz de refuz nu mai am date limite si, atunci, unde ajung la inserare, acolo ma opresc peste noapte si tot asa pana in Indonezia.

-Multi s-ar speria cand ar auzi de o calatorie cu bicicleta prin Iran sau Pakistan. Ce te astepti sa intalnesti pe drum?
-Si eu m-am speriat. Traseul acesta este cel final. Aveam alte tari pe lista, dar am inceput sa ma documentez. Am descoperit cu surprindere ca Iran este cotat printre cele mai favorite destinatii de catre cicloturisti datorita ospitalitatii localnicilor. Surprinzator, dar nu sunt teroristi la fiecare colt de strada :). Ce se intampla in Homeland sau in alte seriale americane e cu totul alta poveste. Pakistan poate fi intr-adevar periculos, dar nu planuiesc sa intru prin provincia Balochistan, dinspre Iran, unde sunt sanse foarte mari sa ajungi moneda de schimb. Pe traseul pe care mi l-am propus eu, Islamabad – Lahore, situatia inca este ok.
India este piatra de incercare pentru mine din cauza atentiei excesive fata de straini, in general, si fata de femei, in particular, datorita sexualizarii exagerate din massmedia occidentala.
Cred ca adevarul despre o tara il afli citind jurnale de calatorie. Presupun ca de ceea ce fugi nu scapi si ca pana la urma vei gasi ceea ce cauti. Prefer sa nu-mi creez asteptari de niciun fel. Imi iau masurile de precautie, respect cultura locala si sper ca totul sa fie bine.

-Si apropo de opririle prin cele N tari, spune-ne cate ceva despre campania Indiegogo si despre cum te-am putea ajuta noi.
-In acest moment pentru mine provocarea cea mai mare este cea financiara. In acest scop am lansat campania pe Indiegogo, o platforma de crowdfunding. Am estimat suma undeva la 10.000 de E. Nu este vorba de donatii, desi nu le refuz :). In functie de cat contribui la campanie, esti rasplatit „artisticeste”, cu o vedere, o scrisoare, un sketchbook sau o capsula a timpului (detalii pe blogul ei)
De cand am lansat campania, am intrat in legatura cu cicloturisti cu experienta, care au testat echipament divers. Astfel, am reusit sa reduc din lista de "MUST HAVE" si o suma de undeva la 6000 de E mi-ar asigura plecarea in aprilie-mai. Indiferent de rezultatul campaniei sunt determinata sa fac aceasta cicloexpeditie. Se amana doar data inceperii.

-Cat vei sta in Indonezia si cum te astepti sa te schimbe aceasta aventura?
-Depinde de acceptul la bursa, dar am mare incredere in sansele mele :). Un an voi studia artizanatul indonezian. Habar n-am cum o sa ma schimbe, dar cred ca orice experienta de genul te transforma. Ceea ce sper sa ma invete e sa accept lucrurile asa cum vin. Orice moment este o oportunitate.

NOTA: Acest "story" a fost scris in urma cu aproximativ 3 luni, iar acum Alina si-a anuntat plecarea.

Focsaneanca a plecat astazi, 4 iunie, spre Indonezia, urmand sa parcurga circa 5633 de kilometri pe bicicleta, din cei aproximativ 15000.
Tarile prin care va trece sunt: Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Iran, Thailanda, Malaezia, Singapore si tara de destinatie, Indonezia, desi initial trecuse in plan si Pakistan sau India.

Alina are la dispozitie 88 de zile pentru a ajunge la Jakarta. Din septembrie va studia tehnicile de artizanat in cadrul Institutului de Arta Indoneziana din Padang Panjang.

Alina nu este un sportiv de performanta. Este un om obisnuit care si-a propus o experienta inedita. Intreaga expeditie a Alinei va putea fi urmarita pe blogul ei.