Povestea lui Baggio si GAFA care i-a RUINAT cariera! 11 metri si un ghinion imens au provocat DRAMA unei natiuni! Cand campionii NU mor! VIDEO
True Story
1994 a fost si Mondialul nostru si al bulgarilor. Brazilia a castigat, insa toate lacrimile au ramas pe fata unui singur om: Roberto Baggio. Astazi, povestea lui.
Povestea de astazi este despre ceea ce Al Pacino denumea intr-un film mai vechi, "the inch we need". Un pas prea devreme si nu prea reusesti, un pas prea tarziu si iar nu reusesti. Viata se masoara in clipe, sansa in centimetri.
Cam asa spunea el, cam asa a simtit si Roberto Baggio, un erou 'ucis' de propria gafa si de ghinionul unui penalty ratat.
Amintire de la Pasadena '94
Eroul unei natiuni Roberto Baggio este baiatul ala cu codita si cioc, tipul ala de Inzaghi de ieri, omul ala care are si forta si viteza si schema si dribling. Le avea pe toate, iar Italia il avea DOAR pe el. Atacul era asigurat cand intra el pe teren, asa ca frustrarea era imensa cand 'profesorul' ezita.
In 1994, la 27 de ani, Baggio si-a vazut cariera in ruina.
Povestea lui incepuse in 1982, la Vicenza. La 15 ani primea SANSA: avea de trecut cu echipa sa din Serie C cat mai sus spre prima divizie. Goluri, dar si o accidentare la genunchi: cam de asta a avut parte. Revenit dupa o operatie grea, Roberto a avut din nou nevoie de operatie, pentru ca problemele i-au recidivat la un antrenament nebun. 220 de puncte de sutura au fost necesare pentru ca piciorul sau sa mai fie bun de fotbal.
Mergem mai departe: in 1985, la Fiorentina. Transferul era un salt urias, il merita, la cei 18 ani. Pana in 1990 daduse 39 de goluri la Firenze, ca varf doi sau mijlocas ofensiv. Intre timp, in 1988 vine si convocarea la Nationala. Italia se mandrea cu un adevarat killer, care facea ravagii in Serie A. Avea si de ce!
Pai hai sa ne uitam putin ce i-a facut Baggio celebrei Napoli, cu Maradona in teren, intr-un meci celebru. O cursa de peste 60 de metri, a driblat tot, a fentat din corp si portarul, apoi a marcat!!! Enjoy:
Revolta
In 1990, cand a plecat de la Fiorentina, fanii au iesit pe strazi ca dupa un succes imens. Erau insa foarte frustrati, foarte nervosi ca starul lor, care concura cu Van Basten de la Milan, urma sa plece la Juve. Au urmat lupte de strada, magazine arse, dezastru. 50 de raniti dupa incidente, totul pentru ca ultrasii viola nu suportau sa-l vada plecat pe idolul Baggio.
Pentru Italia, alte meciuri nebune. La 23 de ani, cat avea, Baggio era maestrul din teren. Sincer, un numar zece cum Italia nu mai avusese. Stiu, sunt partinitor, dar Baggio ramane Baggio!
In 1990, in fata Cehoslovaciei, acelasi Baggio facea o alta cursa senzationala, cu un-doiuri si driblinguri cum numai el stia, dupa care inscria si se prabusea fericit pe teren.
Ei bine, dupa acest gol, lumea, nu doar Italia, intelesese ca Baggio are stofa de star mondial. Adica el, rezerva din acel moment pentru azzuri, ajunsese sa dea golul turneului Mondial din 1990. Era cat se poate de bun, o stia si el.
A urmat un meci in care a fost magistral in lupta pentru locul trei - 2-1 cu Anglia. Amintirile cu sud-americanii incepeau sa-l bantuie: Argentina eliminase Italia in semifinale, la 11 metri. Asa ca meciul cu englezii era un test pentru toti: oare ne bazam de acum inainte pe un suflu nou? Oare Baggio e acest suflu nou? Raspuns: da! Roberto avea sa straluceasca pentru urmatorii 10 ani, italienii erau convinsi ca 'solutia' purta 10 pe tricou. Merita.
Traseu de campioni
SUA, caldura incredibila, Mondialul din 1994. Povestea lui Baggio incepe in grupa cu Mexic, Irlanda si Norvegia. La final, toate aveau cate patru puncte, situatie incredibila in istoria mondialelor. El marcheaza in fata Norvegiei, 1-0, fix victoria necesara pentru calificarea la golaveraj.
Dupa aceea, vine Nigeria, in faza eliminatorie. 1-0 pana spre final, soc! In minutul 88, Baggio face 1-1, apoi in prelungiri, tot el bate un penalty, minutul 102! 2-1 se termina, Italia scapase de cosmarul Okocha-Rufai-Oliseh.
Apoi vine la rand Spania: 2-1 la final, cu golul victoriei inscris de Baggio, in acelasi minut 88.
Bulgaria, uluitoarea Bulgarie a lui Stoichkov urma sa fie adversarul din semifinale. SUA, lumea, fotbalul erau ulutite de performanta baietilor de la sud de Dunare. Cum puteau vreodata Letchkov, Balakov, Yankov, Mikhailov sa ajunga in semifinale fara Hristo 'mamalitchi' Stoichkov? Cum putea sa spere micuta si anonima tara din Est la Cupa Mondiala?
Ei bine da, era anul lor. Italia incepe temator, dar Baggio reuseste dubla: 21 si 25, apoi magicianul lor face 1-2 de la 11 metri. Asa se termina: Italia e in FINALA! O pierdere mare, la fel de mare ca finala: Baggio are probleme din nou, accidentarea veche nu-i da pace, asa ca in minutul 71 ii lasa locul lui Signori; bonus, si probleme musculare pentru decarul italian.
Pasadena blestemata
"Era prea multa responsabilitate, presiunea era pe mine. Doar pe mine! Aveam o accidentare musculara din meciul cu Bulgaria, ma durea si genunchiul operat, nu eram bine deloc, dar imi doream sa joc finala, eram obligat, nu puteam sa mai dorm vreodata cu gandul ca ratasem meciul carierei mele!", povestea Baggio in cartea "Una porta nel cielo".
Adica disperarea asta inseamna, de fapt, genialitatea unui jucator. Ma gandesc acum, cand scriu randurile astea, la Hagi, la bratul sau distrus in meciul cu Ungaria din urma cu multi ani. Ma gandesc la atatia si atatia oameni care si-au sacrificat starea grea, durerea si nervii pentru scopul unei natiuni si idealul lor ca jucatori. Baggio e dintre ACEI oameni.
"As fi jucat si fara picior: puteau sa mi-l taie si tot intram in finala. M-am antrenat o dimineata intreaga intr-o sala de nunti a hotelului in care stateam, singur, nebun. Am lovit mingea de perete pana cand nu mai auzeam nimic din cauza ecoului, atat de tare imi doream sa joc", isi aminteste el.
A urmat insa un zbor de sase ore pana in California, pentru ca Italia sa joace finala cu Brazilia la Pasadena, pe Rose Bowl. Sase ore!!!
"Eram daramati, toti. Nu-mi mai simteam piciorul si muschiul ala blestemat cand am coborat din avion..."
Un zero-zero sec, o finala in care Baggio jucase din primul minut. Prelungiri, normal, iar dupa alte 30 de minute de anihilare totala, Brazilia si Italia aveau de executat lovituri de departajare. Baggio era executantul ideal al Italiei, cel care lua mingea, conform intelegerii, de fiecare data cand Italia primea sansa de la 11 metri.
Numai ca aici, randul sau era la ultimele lovituri, adica la cele mai grele.
"Am ratat doar cateva in cariera, dar pentru ca portarii au aparat, nu ca am tras eu peste sau pe langa. Nu mi-e usor sa-mi aduc aminte de Pasadena, asta mi-a marcat cariera", spune italianul.
Bate Santos: ratare! Baresi rateaza si el! Inscriu Romario si Branco pentru brazilieni, la fel si Albertini si Evani, dincolo. E 2-2 dupa trei 'ture', cu cate o ratare de echipa. Apoi, Dunga face 3-2, iar Massaro o comite din nou! Bine, italianul batuse primul, inaintea lui Dunga, asa ca urmatorul executant pentru Italia avea o misiune grea: inscria - italienii pastrau o ultima sansa; rata - brazilienii erau campioni mondiali!
Baggio urmeaza: isi pune mingea la punct, face cativa pasi, alearga si trage peste!! Pe stanga, dar la trei metri deasupra pamantului, Taffarel ghicise coltul, dar daca mingea era mai jos, nu avea ce-i face! Explozie de bucurie, Brazilia era campioana mondiala; camerele raman si pe Roberto, o statuie trista si dezamagita...
"Nu am vrut sa fug de responsabilitati, era datoria mea sa fiu decisiv la 11 metri, asa cum o faceam de fiecare data. Eram lucid cand am batut, dar nu a intrat! Nu mi-a venit sa cred ca ratasem, ca pierdusem EU Cupa Mondiala... A fost cel mai greu moment al carierei mele, m-a afectat pentru ani la randul. Sa nu uitam ca inaintea mea, alti doi colegi ratasera, dar imaginea finalei, cel care a ratat eram eu, asa s-a nimerit. Am primit toata vina, nu a fost corect", isi aminteste Baggio.
Apoi s-a inchis in vestiar, atunci cand colegii sai stateau la sedinta de dupa meci. Nu voia sa vada pe nimeni. Sacchi, selectionerul Italiei l-a trecut pe banca timp de multa vreme dupa acel moment, uitand ca fara sclipirile sale de magician, Italia nu ar fi ajuns intr-o finala pe care tot el, intr-o masura imensa, o pierduse.
Revansa lui Baggio
In 1998, Italia juca in fata celor din Chile in primul meci de la mondialul francez. Pe final, cand era 2-1 pentru sud-americani, Baggio scoate un penalty. Apoi urmeaza sa bata, prima lovitura dupa Pasadena. Imaginie sunt de-a dreptul emotionante:
CV Baggio:
- Vicenza (82-85), Fiorentina (85-90), Juventus (90-95), Milan (95-97), Bologna (97-98), Inter (98-2000) si Brescia (2000-2004) au fost echipele la care a jucat
- la Nationala are 27 de goluri in 56 de meciuri - are in palmares: Cupa UEFA (Juve), 2 Serie A (Juve si Milan), Cupa Italiei (Juve) si Cupa Intertoto (Bologna)
- a fost finalist la CM 1994 si loc trei la CM 1990
- Baggio a fost inclus in Onze d'Or in 1993 si a fost desemnat cel mai bun jucator din lume, in acelasi an
- in 1994 a intrat in All-Star Team-ul CM din SUA; in 2002 a intrat in FIFA World Cup Dream Team; Balon de Aur in 2003 si locul 16 intre cei mai buni 100 de jucatori din istorie
- e singurul jucator italian care a marcat la trei cupe mondiale in toata istoria - astazi, 'Il Divin Codino' are 46 de ani si a lasat in urma o cariera incredibila.
"Inca mai visez la acel moment din 1994. E o clipa groaznica, iar daca as putea, as sterge acel penalty din cariera mea, as vrea sa nu mai existe acea amintire trista. Dar asta e viata... In anii 2000 m-am vazut cu Sacchi in Como, filmam o reclama in care penalty-ul din 1994 intra si noi castigam Cupa Mondiala. Am filmat, iar la fiecare pauza vorbeam despre ce se intamplase atunci, era pentru prima data. La un moment dat stateam fiecare pe cate o minge, pe teren si ne aminteam de Pasadena. Abia atunci castigasem. Amandoi...", Roberto Baggio.
Surse: BBC, Guardian, Cartea "Una porta nel cielo", Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
