Ranieri, in fata unui nou miracol! Nantes are cel mai bun start de sezon din ultimii 18 ani! Cum il ajuta Tatarusanu
Claudio Ranieri e pe cale sa produca un nou miracol in Franta. De aceasta data, un roman il ajuta pe antrenorul italian.
Ranieri a produs cea mai mare surpriza din istoria fotbalului european, cand a cucerit titlul de campion cu Leicester in campionatul bogatilor din Premier League. In sezonul urmator, antrenorul italian a fost dat afara, iar in aceasta vara a semnat cu Nantes, o echipa modesta din Franta.
Ranieri l-a adus pe Ciprian Tatarusanu de la Fiorentina, iar echipa a reusit cel mai bun start de sezon din ultimii 18 ani, cu 16 puncte castigate in primele 8 etape. Din sezonul 1998/1999 n-a mai pornit Nantes atat de bine.
Punctele adunate se vad si in clasament, acolo unde Nantes ocupa locul 3, la egalitate de puncte cu Marseille, si cu 3 puncte mai putine decat campioana Monaco, ocupanta locului 2. Liderul PSG are 22 de puncte si e marea favorita la campionat, dupa ce i-a dus pe Neymar si Mbappe cu sume istorice.
Dar chiar daca nu va castiga titlul, o calificare in Champions League ar insemna un nou miracol produs de Claudio Ranieri.
Ca si in cazul lui Leicester, apararea este cheia succesului lui Ranieri. Cand castiga, Nantes o face cu 1-0 sau la diferenta de un gol, iar antrenorul a anuntat inca din debutul sezonului ca il intereseaza cel mai mult sa aiba o defensiva de fier. "Scopul este sa avem una din primele 5 aparari din Ligue 1", spunea Ranieri. Decizia de a-l aduce pe Tatarusanu de la Fiorentina s-a dovedit a fi extrem de inspirata. Portarul roman a inchis poarta incepand cu etapa a doua, cand a jucat prima partida. In primul meci al sezonului, Nantes a incasat 3 goluri. Francezii au mai primit doua goluri de atunci!
Ranieri s-a inteles cu Nantes in luna iunie, insa mutarea putea sa pice deoarece exista limita de varsta in fotbalul francez pentru antrenori. La 65 de ani, Ranieri a primit o dispensa din partea federatiei franceze.
"E italian, tactica e foarte importanta pentru el", spune Jean Petit, fostul secund al lui Ranieri din perioada in care antrena la Monaco.
"Echipa trebuie sa aiba un bloc solid, toata lumea trebuie sa munceasca, sa se apere si sa atace. Fiecare jucator stie ce pretentii are de el. Fizic, echipele sale sunt in top, priviti cate victorii a avut Leicester pe finalul meciurilor", a mai povesitit Petit.
Disciplina e foarte importanta pentru Ranieri. La fel si umorul. "Fiecare jucator primea un sunet de clopotel cand intarzia pe teren. Ding-ding-dong. Avea mult umor", spune Valere Germain, care a lucrat si el cu Ranieri in perioada Monaco.
Sefii lui Nantes se felicita. Jucatorii adusi de Ranieri cu buget limitat impresioneaza, in frunte cu Ciprian Tatarusanu, unul dintre cei mai buni portari din Franta in acest sezon.
Estetic, Nantes nu impresioneaza, iar Ranieri nu are jucatori precum Mahrez sau Vardy, insa jocul de echipa, apararea exacta si spiritul de lupta ii face pe fanii lui Nantes sa spere la un nou miracol din partea lui Ranieri.
Presedintele clubului le-a dat o veste buna in urma cu cateva saptamani. Clubul va avea un stadion nou, iar o oferta de 7 milioane de euro pentru tanarul international U17 Abdoulaye Dabo a fost refuzata.
Patru victorii la rand a avut Nantes in Ligue 1, toate la un singur gol diferenta. O singura infrangere a avut Nantes in acest sezon, 0-1 cu Marseille, pe 12 august.
Ciprian Tatarusanu are 5 meciuri fara gol primit in acest sezon. Leicester a avut 15 partide fara gol incasat in 2016, cand a devenit campioana cu Ranieri pe banca.
"Leicester? Povestea nu se poate repeta! Dar o sa fie tot timpul in inima mea. Inca mai primesc scrisori si vederi din partea fanilor, vorbesc cu o parte din jucatori, sunt lucruri de care sunt mandru. A fost o aventura speciala si va ramane unica. Asa ceva nu se poate replica", spune Ranieri.
Cu doar 6 goluri marcate, Nantes e departe de liderul PSG, care a marcat 27 de goluri in acest sezon. "E adevarat, noi castigam cu un stil de joc foarte italian. Le-am zis baietilor mei ca putin fotbal de sampanie nu ar strica, dar sa vedem daca vom reusi", spune antrenorul italian.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News