Razboiul i-a sfasiat trupul, insa nu si mintea! O explozie a distrus-o pe viata, dar sportul a salvat-o! Povestea campioanei careia razboiul i-a cerut cel mai groaznic sacrificiu:

Melissa Stockwell, un nume care la prima vedere nu spune prea multe lucruri, un nume care ascunde insa o poveste pe cat de cutremuratoare, pe atat de  uimitoare.

Viata Melissei nu a fost deloc iesita din comun pana la 22 de ani, era doar o fata...sa-i zicem obisnuita, desi majoritatea reprezentantelor sexului frumos nu sunt tocmai incantate de ideea de a urma o cariera militara.

Viata ei a luat insa o turnura incredibila cand era inca doar o pustoaica rebela. S-a inrolat in armata, vroia sa lupte pentru tara sa, simtea ca asta e datoria ei morala fata de tara care i-a oferit tot ce avea. A fost imediat acceptata datorita aptitudinilor ei atat fizice cat si mentale si a ajuns in Irak.

13 aprilie, 2004. Ziua care a transformat un inger de fata, intr-un razboinic care ar fi in stare sa isi ucida inamicii cu mainile goale. Melissa si echipa sa au fost trimisi sa patruleze pe strazile Bagdhadului, sa ii ajute pe civili sa scape din zona de conflict si sa fuga de exploziile provocate de bombele talibanilor. Ce nu stia era ca ea insasi avea sa devina o victima. Humvee-ul in care patrula a calcat pe o mina anti-tank si s-a transformat, intr-o clipa, intr-un morman de fiare contorsionate care au prins-o ca intr-o menghina.

Au trecut saptamani pana ca Melissa sa isi dea seama cine este, au trecut alte saptamani pana sa realizeze ce se intamplase. A petrecut un an in spital, insa la iesire nu mai era ea, nu mai era ingerul de fata care plecase in urma cu un an spre Irak, acum devenise un razboinic in toata regula.

Explozia i-a lasat o urma pe care nu o va putea sterge niciodata, de fapt, nu i-a lasat, i-a luat ceva; medicii au fost nevoiti sa ii amputeze un picior.

Cu ce s-a ales?! Cu doua amarate de medalii din partea guvernului american si cu 'recunosterea' ca a fost prima femeie-soldat din Irak ranita intr-un astfel de atac.

Razboiul i-a sfasaiat trupul, dar nu si mintea, nu si sufletul. Spiritul ei de luptatoare a ramas acelasi. Imediat dupa ce a inceput recuperarea, Melissa s-a reintalnit cu unul dintre vechile ei hobby-uri, inotul. Incet, incet, recuperarea s-a transforma in antrenament si in mai putin de un an isi stabilise deja noul ideal, Jocurile Paralimpice de la Beijing. (that escaladated quickly, ar spune unii, insa ea a ales sa-si canalizeze toata furia intr-un mod pozitiv, trebuia sa faca ceva pentru a se salva).

Sportul a facut-o sa uite de durere sau, mai bine zis, i-a oferit o durere mai placuta, pentru ca durerea resimtita fizic nu se compara niciodata cu ranile sufletului. S-a ambitionat atat de tare, s-a antrenat atat de intens, iar in aprilie 2008 castiga deja trialele pentru calificarile la Jocuri. Era un vis implinit. Ce-i drept, un vis pe care nu l-ar fi putut avea niciodata inainte sa plece in razboi, dar asa a fost sa fie.

La Beijing a participat in nu mai putin de trei probe: 100m fluture, 100 si 400 metri liber. Nu a reusit sa castige nicio proba, insa, cum spune si ea, calatoria e de multe ori mai interesanta decat destinatia finala.

O recompensa mai mare decat toate Stelele si medaliile oferite de guvernul american - Ceremonia de inchidere a Jocurilor i-a oferit in sfarsit un motiv sa isi spuna ca si-a indeplinit un vis. A fost desemnata sa poarte steagul pe care l-a aparat cu propria viata catre "Cuibul de Pasare" de la Beijing.

Chiar daca a trait o dezamagire la Beijing, nereusind sa castige medalia mult visata, americanca nu s-a lasat, iar in 2010 a reusit sa devina campioana mondiala in unele dintre cele mai grele probe de Paratriathlon din lume, devenind una dintre cele mai cunoscute atlete, pentru ca mai apoi, in 2011, sa isi pastreze titlul cucerit.

Acum are 32 de ani si se ocupa propria fundatie, prin intermediul careia ajuta si alti veterani de razboi, insa nu a renuntat nici la sport, orientandu-se catre antrenorat.

SURSA: Melissastockwell.com; Chicagotribute.com; GETTY IMAGES