S-a NASCUT pe mare si va juca la CM din Brazilia! Povestea incredibila a pustiului orfan dintr-o tara STEARSA din istorie!
True Story
Tata si fiu, oameni de nationale diferite. Doi refugiati, o lupta de generatii. Asa se scriu povestile de AUR ale Cupei Mondiale.
Cupa Mondiala este un moment de mare lupta, e vara pe care toti microbistii o astepta timp de patru ani si la care toti jucatorii din lume viseaza de cand incep sa joace fotbal. E vara Campionatului Mondial.
In urma cu 40 de ani, nationala Zairului a bifat prima si singura prezenta la un campionat mondial. Un moment de glorie pentru un stat sarac, condus cu mana forte, dar care s-a dedicat total celor 270 de minute pe terenul de joc alaturi cele mai bune natiuni fotbalistice. A fost clipa lor.
Se spunea intr-o cunoscuta scriere romanesca: 'timpul nu mai avea rabdare cu oamenii', o vorba bine tintita cand te gandesti ca sperantele a milioane de oameni, a milioane de 'nebuni' se revarsa in jocul dintr-un dreptunghi verde al celor 11 'alesi'.
Zairul acelor ani nu mai avea rabdare cu nimic, voia neaparat recunoastere internationala. Dictatorul Mobutu Sese Seko era o figura in toata presa internationala: un cunoscut iubitor de lux, un obisnuit al dineurilor scumpe in Europa si un mare iubitor al sportului.
Venirea sa sangeroasa la conducerea statului central-african a adus importante modificari sociale, un regim dictatorial, de multe ori girat de statele puternice ale lumii. Instalat la putere, Mobutu a schimbat denumirea tarii din Congo in Zair. Printre altele, Mobutu a insistat pentru celebra lupta a greilor din box: "Rumble in the Jungle", care a avut loc in octombrie 1974 in Zair, intre Mohammad Ali si George Foreman. Mobutu ar fi platit banii pentru fiecare dintre cei doi sportivi: cate 5 milioane de dolari, din banii poporului sarac, totul pentru ca imaginea sa personala sa fie asociata cu acel super eveniment sportiv.
Revenind la fotbal, pasiunea lui pentru acest sport era imensa. Ca sa-i faca pe plac si pentru 'binele natiunii', sportivii aveau misiunea de a-si da viata pentru culorile tarii si pentru onoarea marelui general Mobutu. Asa au facut si jucatorii de fotbal. S-au pregatit intens si au reusit imposibilul: calificarea la Cupa Mondiala!
Se intampla la CM 1974, cand Zair ajungea la turneul organizat de Germania de Vest, singura data cand congolezii ce jucau pentru Zair au ajuns la CM in intreaga lor istorie fotbalistica.
La acel turneu final, Zairul era singurul stat din Africa prezent la turneul final. Un total de 16 natiuni, o competitie restransa, la capatul careia Germania de Vest (gazda) triumfa dupa o finala jucata in fata Olandei. Tara celor 23 de milioane de oameni, cati numara Zairul, era cu ochii spre ce se intampla in Germania de Vest.
Africanii erau out-siderii unei grupe din care faceau parte Scotia, Yugoslavia si Brazilia. O grupa de soc, din care nu aveau cum sa iasa, nici daca dictatorul insusi intra pe teren, indiferent de amenintarile si presiunea pusa pe acesti jucatori mult mai slab cotati.
Primul meci: un 0-2 onorabil in fata Scotiei. Al doilea meci a insemnat un adevarat masacru: 0-9 cu Yugoslavia, cu un scor de tenis (0-6) inca de la pauza. Practic, din acel moment, sperantele de reusita sau macar de parcurs onorabil ale congolezilor erau distruse.
Prezent in tribuna, normal, dictatorul isi masca foarte greu furia in spatele ochelarilor fumurii pe care ii purta la orice ocazie oficiala. A urmat, normal, si ultimul meci din grupa - cel cu Brazilia.
Romanul Nicolae Rainea a fost arbitru de centru intr-un dintre meciurile antologice ale fotbalului. Nu scorul de 3-0 in favoarea brazilienilor a socat, ci maniera in care s-au comportat jucatorii din Zair. Frustrati, terminati psihic de pericolul care ii astepta acasa dupa revenirea de la Mondial, acestia au cedat.
Pe filmari se vad faze clare la care erau depasiti, dupa care incepeau sa se certe intre ei si nu le mai pasa de adversari si pozitionarile lor.
Punctul culminant al acelui meci este o lovitura libera: africanii au facut zid, dupa care au asteptat fluierul arbitrului pentru ca sud-americanii sa poata executa. In momentul in care un jucator advers a vrut sa se infiltreze langa apararea africana, acestia l-au impins de parca n-ar fi stiut regulile, de parca nu cunosteau ca e normal sa se intample asa la o faza fixa.
Mai mult, dupa ce brazilienii au asezat mingea acolo unde ceruse Rainea, iar zidul s-a linistit, unul dintre jucatori a iesit din dispozitiv si a degajat mingea spre poarta Braziliei, in loc sa astepte executarea loviturii. O faza de-a dreptul halucinanta la un turneu de o asemenea amploare, un moment care ne aduce aminte ce diferente de mentalitate, cultura sportiva si sociala sunt intre statele cu trecut fotbalistic si cele cu prezente efemere la asemenea competitii.
In fine, Zairul mergea acasa dupa a treia infrangere la rand, fara sa fi acumulat vreun punct si fara sa fi marcat. In total a primit 14 goluri, la fel ca o alta ocupanta a locului 4 dintr-o alta grupa - Haiti. Diferenta este ca haitienii reusisera sa inscrie de doua ori.
In teren, la acel turneu final de CM, sub culorile Zairului, juca si un anume Mafuila Mavuba. Un jucator anonim, un nume care nu spunea nimic in fotbal. La cativa ani dupa acel turneu final, Mafuila alege sa plece din tara din cauza razboiului civil, alaturi de prietena sa insarcinata. Aceasta, de origine angoleza, da nastere unui baiat in timp ce era pe un vas undeva in apele teritoriale ale Angolei, alaturi de partenerul sau fotbalist.
Nou-nascutul si parintii sai cer azil politic in Franta, iar statul european le acorda drept de resedinta si le acorda statulul de refugiati politic. Pe pasaportul copilului, devenit act de nastere, statea scris: "nascut pe mare". Cand nu implinise inca doi ani, mama sa moare, iar cand avea deja 14, moare si tatal sau, fostul jucator de fotbal.
Drama prin care trecea, ramas fara parinti, in Franta, il face pe pusti sa se orienteze spre fotbal. Incepe sa joace la grupele de copii ale lui Bordeaux, acolo unde avea asigurata casa, masa si scoala. Un 'premiu' normal intr-o societate care vrea sa-si educe sportivii pentru ei sa produca performante nationale.
In septembrie 2004, cand juca deja in prima liga franceza pentru Bordeaux, Rio Mavuba primeste cetatenia franceza. Avea 20 de ani. Se impune ca mijlocas defensiv, un titular de baza al echipei. In 2007 isi trece in palamres si primul trofeu: Cupa Ligii. Urmeaza un transfer la Villareal, in vara lui 2007, insa nu impresioneaza in Spania, motiv pentru care e dorit din nou in Hexagon.
Revine in Ligue 1 sa joace pentru Lille, acolo unde evolueaza si in prezent. Cu Lille castiga titlul in 2011, dupa 57 de ani de asteptare pentru clubul francez; in acelasi an isi trece in palmares si Cupa Frantei - era capitanul echipei.
In 2004, cand avea 20 de ani, nationala statului Congo (revenit la denumirea oficiala dupa inlaturarea dictatorului Mobutu) il selectioneaza sa joace pentru culorile sale. Numai ca Rio refuza politicos, spunand ca este dorit la nationala Frantei. Asa si era: intre 2004 si 2006, Mavuba bifeaza 20 de partide si marcheaza un gol pentru culorile 'cocosului galic', la U-21, capitan de echipa.
Dupa acest timp, Rio incepe sa fie convocat si la nationala mare, acolo unde a jucat 9 partide pana in prezent.
In urma cu doar cateva zile, selectionerul Frantei, Didier Deschamps anunta lista jucatorilor convocati pentru CM 2014, ce are loc in Brazilia. Socheaza absenta celebrului Samir Nasri, cat si prezenta lui Rio Mavuba, un jucator cu aparitii rare la nationala.
Un vis de generatii, o poveste cu final fericit pentru un copil 'nascut pe mare'.
E a doua oara in istoria fotbalului cand o pereche tata-fiu joaca la un Campionat Mondial pentru echipe diferite. Se intamplase in 1934, cand Marti Vantolra a jucat pentru Spania, iar fiul sau - Jose - era prezent in culorile Mexicului la CM 1970.
Acum, Rio va juca pentru Franta la 40 de ani distanta de vara in care tatal sau - Mafuila - bifa singura prezenta a Zairului la o Cupa Mondiala. O poveste impresionanta despre lupta, suferinta si succes. O poveste unica despre Cupa Mondiala.
"Stiu doar ca in acte scrie: 'nascut pe mare' si nu-mi place sa vorbesc despre asta. De fapt, sincer sa fiu, niciodata nu am aflat mai multe despre acea croaziera, despre acele timpuri macinate de Razboi Civil", Rio-Antonio Mavuba, 30 de ani.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
