"Sa ne facem ce?! Ba, ce-ati fumat?" De la 30 de grade, direct pe partia de bob! Povestea primei participari a Jamaicai la Jocurile Olimpice de Iarna

Jamaica, o tara situata in zona arhipelagului Caraibe, cu o populatie care depaseste cu putin 2 milioane de oameni si cu o temperatura medie de 30 de grade celsius.

E o descriere pe cat de succinta, pe atat de graitoare, mai ales cand vine vorba de o posibila participare la o editie a Jocurilor Olimpice de...IARNA!

Sa traiesti intr-o tara exotica, recunoscuta pentru participantii din probele de atletism, face aproape imposibila practicarea unui sport de iarna.

Exista insa o poveste cu adevarat uimitoare...o poveste care se va repeta in 2014.

Jamaica are o istorie deloc de neglijat atunci cand vine vorba de Jocurile Olimpice de Vara. Constituit in 1936, insa abandonat pe perioada celui de-al 2-lea razboi mondial, Comitetul Olimpic din Jamaica a trimis sportivi la mai toate editiile de vara, cucerind si medalii importante.

Ei, care e insa povestea primei participari a jamaicanilor la Jocurile Olimpice de Iarna?!

Totul a inceput undeva in 1987, cand doi afaceristi bogati veneau cu o propunere care ii amuza pe cei mai multi, facandu-i sa se intrebe, mai in gluma, mai in serios, "ba, ce au fumat astia?". Astfel, cei doi propuneau infiintarea unei echipe de bob, dupa ce vedeau un concurs de impins carucioare.

Surprinzator, presedintele Comitetului Olimpic avea sa sustina ideea, declarandu-se increzator in sansele crearii unei echipe. La scurt timp, afise si anunturi au fost lipite in diverse locuri, iar amatorii de adrenalina, care nu stiau prea multe despre bob, insa care intelesesera ca e un sport destul de periculos, deveneau tot mai interesati. Recrutarea s-a dovedit insa a fi destul de problematica, mai ales in ceea ce privea aptitudinile reale ale celor inscrisi pentru a putea practica un astfel de sport.

Solutia? Comitetul Olimpic a cerut sprijinul Ministerului Apararii si al Armatei, care au acceptat sa trimita voluntari.

Astfel a fost creata o echipa care ii includea pe Dudley Stokes, Devon Harris si Michael White, 3 anonimi despre care nimeni nu stia nimic.

Astfel, 1987 avea sa bifeze crearea primei echipe de bob a Jamaicai din intreaga istorie, dupa ce Casewell Allen s-a alaturat si el celor 3 sportivi (deveniti mai tarziu sportivi, in adevaratul sens al cuvantului).

Si asa a inceput aventura
Beneficiand de suportul financiar al celor doi afaceristi, dar si al autoritatilor, echipa de bob s-a antrenat in Canada si Austria, fiind acceptata ca participanta la Jocurile Olimpice de Iarna de la Calgary.

Sepp Haidacher a fost numit antrenor, caci pana atunci nu avea cine sa ii invete tainele acestui sport. Iar aventura nord-americana avea sa inceapa. Jamaicanii au reusit sa convinga Federatia Internationala de Bob si Sanie sa accepte participarea echipajelor de 2 si 4 persoane, iar conducatorii sportului din micuta insula erau extrem de bucurosi.

Singurii care tremurau de emotie erau sportivii, cei care habar nu aveau ce se intampla cu ei. "Ce cautam noi aici?" - era intrebarea care se putea citi foarte usor pe chipurile lor.

Coplesiti de emotii, acestia au plecat spre Calgary, incepand o serie de antrenamente menite sa ii ajuge sa se adapteze.

Ghinionul a lovit
Aflati la antrenamente, jamaicanii s-au confruntat cu o prima problema grava, de parca nu aveau destule. Casewell Allen, ultimul sosit in echipa, avea sa se accidenteze destul de rau in timpul unei sedinte de pregatire, iar participarea echipajului de 4 era pusa in pericol.

Atunci a aparut Chris Stokes, cel care se afla la Calgary doar pentru a-si in curaja fratele, pe Dudley Stokes, membru al echipajului.

Chris era singura solutie salvatoare, iar fratele sau a reusit sa-l convinga sa participe, chiar daca nu facuse niciodata antrenamente si habar nu avea ce inseamna bobul.

Primul eveniment
Timpul se scurgea cu o rapiditate extrema, antrenamentele treceau si ele, iar ora primei sesiuni oficiale avea sa vina. Dudley stokes si Michael White, echipajul de bob in 2, avea sa bifeze prima participare oficiala a Jamaicai intr-un eveniment al unei Olimpiade de Iarna.

Si nu s-au descurcat deloc rau. Locul 34, deasupra Noii Zeealande, a Portugaliei sau Mexicului, tari care, desi nu au nici ele o cultura a sporturilor de iarna, vad altfel fenomenul sportiv.

Etapa a doua avea sa aduca imbunatatiri si mai mari, locul 22, pentru ca ultima runda sa ii gaseasca pe locul 30. Astfel finalul clasamentului avea sa ii gasesca pe locul 30 din 41. Not bad at all, nu?

Toti ochii pe ei
Unul dintre cele mai mari socuri din istoria JO a venit in 1988, atunci cand nationala de hochei pe gheata a Statelor Unite era eliminata dintr-o grupa cu URSS, Germania de Vest si Cehoslovacia. Echivalentul Braziliei in fotbal, SUA spunea << la revedere >> Olimpiadei, spre uimirea intregii lumi.

Televiziunile americane trebuiau, insa, sa vanda ceva. Si ce altceva putea vinde mai bine daca nu o poveste 'siropoasa'. Astfel, toti ochii si toate obiectivele camerelor de luat vederi au fost atintite pe echipajul de bob in 4 al Jamaicai, care urma sa ia startul in ceea ce putea fi cea mai importanta proba din istoria micutei tari.

Momentul lor
Asa s-a petrecut una dintre cele mai frumoase povesti din istoria concursurilor de iarna. Prima etapa avea sa se termine slab pentru jamaicani, dupa ce Dudley stokes, liderul echipajului, nu a reusit sara la momentul potrivit in bob, echipa terminand pe locul 24. Etapa a doua ii gasea total demoralizati pe jamaicani, care terminau pe locul 25, penultimul, in timp ce in runda a treia mai cadeau un loc.

Runda a treia a fost insa cea care i-a facut cunoscuti pe jamaicani si i-a facut pe fani sa ii tina minte. Stokes s-a accidentat la umar cu doar putin timp inaintea rundei, insa a continua, in ciuda durerilor, turneul, ajutandu-si echipa sa obtina al 7-lea start dintre toate echipajele. Intr-una dintre curbele pistei, denumita "Kreisel", carmaciul Stokes a pierdut insa controlul, iar bob-ul s-a rasturnat cu toti cei 4 membrii.

Acestia au iesit insa din bob, l-au pus inapoi pe patine si au trecut linia de sosire in apauzele tuturor fanilor, multi dintre ei cu lacrimi in ochi.

Chiar daca nu au mai participat in cea de-a 4-a si ultima runda, jamaicanii au ramas in inimile fanilor, care au fost alaturi de ei pana la final.

Eroi la Hollywood
Chiar daca nu au ramas in istoria Jocurilor Olimpice ca fiind unii dintre castigatori sau medaliati, Dudley si Christ stokes, Devon Harris si Michael White au castigat altceva - respectul si aprecierile tuturor, dar si dragostea neconditionata a poporului lor.

Povestea echipajului de bob al Jamaicai a fost ecranizata in 1993 in filmul Cool Runnings, pelicula care s-a bucurat de un succes enorm.

Cei 4 membri au participat ulterior si la JO din 1992 si 1998, locul lui Harris, care a ales sa participe doar in cu echipajul de doua persoane, fiind luat de Ricky McIntosh.

Minunea din 2014
Mai bine de doua decenii mai tarziu, povestea jamaicanilor are sa se repete, iar sansele sa vedem "Cool Runnings 2" sunt tot mai mari :)

Jamaicanii au reusit pentru a doua oara minunea, de aceasta data obtinand calificare cu echipajul de 2 persoane, cand nimeni nu le dadea vreo sansa.

Mai mult, povestea este cu atat mai interesanta cu cat jamaicanii au nevoie de 80 de mii de dolari pentru echipamentul necesar, o adevarata isterie iscandu-se in mediul online pentru ajutorarea acestora.

Chris Stokes, participant la 4 Olimpiade, va conduce delegatia Jamaicai din postura de oficial, in timp ce Winston Watts va fi carmaciul bob-ului, la cei 46 de ani ai sai.

"Este cel mai frumos lucru din viata mea. Nu pot dormi noaptea, ma gandesc doar la asta", spune watts, care a cheltuit circa 150 de mii de dolari din propriul buzunar pentru a asigura participarea in diferite curse de calificare.