Seara care nu o sa mai aiba loc niciodata in fotbal! 125 de milioane de euro pentru 3 mutari nebune! Cele trei transferuri care au facut trei galerii sa planga:
Despre legende care au fost si legende care ne fac weekendurile mai frumoase. Despre povestile bunicilor cu Nadia, Dobrin si Pele. Despre meciurile de saptamana asta, la care le cumparam noi bilete tatilor nostri. Despre fotbal si nu numai. AZI: despre o seara nebuna, nebuna de tot!
Daca esti fan al fotbalului, e imposibil sa nu iti placa perioada de transferuri. Cine vine, cine pleaca, ce mutare neasteptata apare, zeci de zvonuri si situatii tensionate. Daca esti si fanul unei echipe mari implicate in aceasta nebunie, cu atat mai bine. Cei drept, acum e greu sa mai fie mutari spectaculoase din cauza (sau mai bine spus datorita) Fair Play-ului Financiar. Pentru ca aceasta regula face ca situatia in care se afla Mancheste City sa nu mai existe, anume sa aiba un pret pentru transfer cu un 0 in plus fata de ceilalti din cauza fortei financiare pe care o au seici. Decizia de a face cluburile sa fie obligate sa inregistreze un bilant de maxim -45 de milioane de euro pe o perioada de 3 ani face ca o seara spectaculoasa precum cea din urma cu 2 ani sa fie imposibil de repetat.
31.01.2011 - este o zi pe care mi-o amintesc ca si cum ar fi fost ieri, o seara in care vestile transferurilor din Premier League te tineau mai tensionat decat un meci normal. Si o seara in care 2 transferuri de 99 de milioane de euro au devenit oficiale cu doar 4 minute inainte de expirarea perioadei! Primul transfer important al serii a fost cel al lui Luis Suarez la Liverpool pentru 26,5 milioane de euro. A fost facut oficial cu doar 2 ore inainte de expirarea perioadei de transferari si asta pentru ca au fost mici probleme cu actele cauzate de faptul ca Luis Suarez nu are cetatenie olandeza.
Bombele zilei au venit insa in ultimele 15 minute ale perioadei de transferari. Mai intai, Andy Carroll a ajuns la Liverpool pe o suma record platita de un club englez pentru un jucator din Anglia - 41 de milioane de euro. Apoi Fernando Torres si David Luiz au semnat in ultimele minute ale perioadei de transferari cu Chelsea, transferurile lor fiind aproape sa cada din cauza intarzierilor - primul a ajuns pe Stamford Bridge pentru 58 de milioane de euro de la Liverpool iar fundasul brazilian le-a adus celor de la Benfica 25 de milioane de euro in conturi!
A fost una dintre cele mai nebune perioade de transferari in Anglia, nu mai putin de 214 milioane de lire sterline platind cluburile pe achizitii! Ca o comparatie, in 2010 s-a platit doar 29 de milioane!
Iata cum au fost facute atunci transferurile (la ora 01, ora Romaniei, se termina perioada de transferuri)
22.46 Luis Suarez, de la Ajax la Liverpool
23.08 Daniel Sturridge, de la Chelsea la Bolton (imprumut)
00.45 David Luiz, de la Benfica la Chelsea (£21m, plus Nemanja Matic)
00.56 Andy Carroll, de la Newcastle la Liverpool (£35m)
00.59 Fernando Torres, de la Liverpool la Chelsea (£50m)
Voi vorbi numai despre trei transferuri si cum au surprins fanii si care a fost impactul produs de jucatori apoi. Culmea, unul dintre ultimii jucatori implicati in acel an intr-un transfer, Daniel Sturridge, tocmai a ajuns la Liverpool de la Chelsea, reusind sa marcheze 3 goluri in 3 meciuri. Iar David Luiz s-a integrat bine in echipa lui Chelsea, fiind iubit de fani pentru felul sau excentric de a fi.
Transferul lui Luis Suarez la Liverpool nu a surprins foarte multa lume. Suarez avea sa spuna in nenumarate randuri ca a fost mereu fan al lui Liverpool, ca este echipa cu care i-a placut mereu sa joace la FIFA :) si ca are o singura dorinta: aceea de a-i face pe suportarii echipei de pe Anfield fericiti. Transferul lui Suarez pentru 26,5 milioane de euro batea la acea vreme recordul de transfer al lui Liverpool, record depasit la mai putin de 2 ore distanta de venirea lui Andy Carroll.
Mutarile lui Fernando Torres si Andy Carroll sunt in stransa legatura. Cei de la Liverpool au aflat foarte tarziu despre intentia lui Fernando Torres de a pleca. Steven Gerrard a dezvaluit in autobiografia sa ca Torres l-a rugat sa vorbeasca cu cei de la club sa-l ajute sa-i convinga sa-l lase sa plece. Torres daduse un interviu cu doar cateva saptamani inainte in care isi sustinea dorinta de a ramane la Liverpool si a ajuta clubul. Torres a facut insa o cerere de transfer in chiar ultima zi dupa ce Liverpool a respins o oferta de aproape 48 de milioane de euro de la Chelsea. Pusi in situatia de a negocia fortat cu Chelsea intrucat jucatorul voia sa plece, s-a ajuns la o intelegere pentru suma de 58 de milioane de euro.
In paralel, cei de la Liverpool au cautat un atacant pentru inlocuirea lui Torres cum au aflat de dorinta atacantului. Luis Suarez era considerat mai curand al doilea atacant, un creator, nu neaparat un finalizator, lucru care s-a dovedit eronat in actuala stagiune cand Suarez a reusit 16 goluri fiind atacant central. Andy Carroll, cel care era un anonim pentru multi cu doar 7-8 luni inainte pentru ca jucase cu Newcastle in Championship unde fusese golgeterul echipei cu 17 goluri, a fost alesul celor de la Liverpool. Era in topul golgeterilor si in prima liga cu 9 reusite in 12 meciuri. Masivitatea lui parea, cel putin pe hartie, complementara cu tehnica lui Suarez. Au facut 2 oferte, de 30 de milioane si de 35 de milioane de euro, ambele respinse de Newcastle. Carroll a facut apoi si el o cerere de transfer iar cei de la Newcastle au fost nevoiti sa accepte oferta de 41 de milioane de euro pentru atacantul lor.
Ce a urmat dupa transferuri
Culmea, cele 3 transferuri au facut 3 galerii sa planga. Cel mai ieftin au scapat fanii lui Newcastle. Acestia au regretat plecarea lui Carroll, jucator important pentru echipa, un tanar care fusese crescut langa St James' Park.
Cei mai rau au plans fanii lui Liverpool, din trei motive. Mai intai pentru ca au pierdut un golgeter, un lider, un jucator care poate ca ar fi trebuit sa castige Balonul de Aur in 2008, an in care a marcat golul decisiv in finala Euro contra Germaniei. Torres insemna enorm pentru Liverpool, fiind jucatorul care a ajuns cel mai rapid la cota 50 in tricoul "cormoranilor". Iar plecarea la o adversara din Premier League a fost cu atat mai grea. In al doilea rand, venirea lui Andy Carroll a fost din start privita cu neincredere. Jucatorul a venit usor accidentat iar suma de transfer a cantarit mereu prea mult pentru jucator care probabil valora cam jumatate din acea suma insa conjunctura l-a transformat in cel mai scump jucator britanic din istorie. Iar Carroll a plecat in vara lui 2012 imprumut la West Ham. In al treilea rand, fanii lui Liverpool se vor intreba mereu - cum ar fi fost un atac Torres - Suarez? Torres, care era intr-o forma excelenta la Liverpool, marca pe banda rulanta. Poate declinul lui ar fi avut loc inca de atunci. Poate ar fi fost in continuare atacantul capabil sa il faca pe Nemanja Vidic sa para un junior.
Fanii lui Liverpool au avut insa un motiv de bucurie care a eclipsat total suferinta - Luis Suarez, cel care, la fel ca si Torres, s-a transformat dintr-un atacant bun intr-unul top class o data cu venirea la Liverpool. In ciuda controverselor care par mereu sa-l inconjoare, este indubitabil faptul ca Suarez este un atacant de clasa, singurul transfer facut in acea seara care i-a bucurat pe fani pe termen lung.
Pentru fanii lui Chelsea, suferinta a fost dura. Asta pentru ca a fost precedata de o bucurie enorma. Un nou transfer urias facut de Abramovici si un atac Torres-Drogba-Anelka provoca frisoane atunci. Torres a parut insa ca a uitat talentul la Liverpool, trecand luni bune pana sa inscrie primul gol. Antrenori au fost dati afara pentru ca nu au reusit sa-l readuca pe Torres la forma de altadata. Iar evolutiile lui Torres de acum sunt subiectul glumelor insa nici fanii lui Liverpool nu prea mai pot rade de Torres. Din mila.
Seara de 31 ianuarie 2011 a fost un superba pentru fotbal. Nu a fost insa deloc profitabila pentru cluburile care au investit enorm in transferuri atunci. Doar despre Luis Suarez putem spune ca s-a platit o suma mai mica decat valoarea jucatorului. Controversatul Suarez, cel care a implinit ieri 26 de ani. Acum mai e mai putin de o saptamana pana se termina o noua perioada de transferuri. Nu se anunta noi transferuri pe asemenea sume. Jucatori precum Cavani, Bale sau Neymar par sa astepte vara. Iar Fair Play-ul Financiar face ca acea seara sa fie imposibil de repetat. Poate ca e mai bine, cluburile au sanse mai mari sa evite tepele. Poate e pacat pentru ca si acele momente au farmecul lor. Momentele in care vezi cum jurnalistii de la BBC stau in fata la Melwood sau Stamford Bridge si transmit noi informatii fanilor. Dar cine stie - poate pe 31.01.2013 vom fi surprinsi. Mai e putin. Iar toate mutarile din Europa le poti afla AICI . Trebuia sa mentionez si asta, nu? :)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News