Un campion, un tanar rebel, un sex-simbol in sportul fair play-ului! Momentul dupa care nu mai vrei sa te uiti la un sport! O DRAMA care-ti sfasie inima:

True Story

Data publicarii: 21 Februarie 2013, 06:55

Data actualizarii: 23 Octombrie 2024, 08:40

Nu-i o poveste cu happy ending. Este o poveste care te impresioneaza a unui om care a castigat fiecare razboi pe care l-a avut de castigat profesional. A pierdut insa lupta impotriva cancerului. Este povestea unui campion de care merita sa ne amintim din cand in cand. Pentru ca l-am pierdut mult prea repede.

TAGS:

De ce ne place sportul? Orice sport, nu ma refer numai la fotbal. Eu cred ca e datorita competitiei, datorita faptului ca vrei sa vezi o lupta care sa te captiveze. Vrei sa sustii pe cineva. Nimeni nu se uita la un sport, indiferent cum e acesta, fara sa aiba un favorit.

Cu totii vrem sa sustinem pe cineva. In general, prima impresie este cea care conteaza enorm. Fiecare tine minte primul meci in care si-a vazut echipa favorita. Povestea aceasta este despre un om la care ma gandesc de fiecare data cand ma uit la snooker. A fost primul jucator pe care l-am vazut si primul pe care il sustineam. Din pacate, parca a fost pedepsit pentru talentul sau urias si pentru faptul ca era cel mai aratos din circuit. A murit la doar 27 de ani. Iar mie imi este in continuare dificil sa ma uit la snooker de atunci.

Cariera in care a realizat atat de multe in atat de putin timp

Povestea lui Paul Hunter a inceput pe cand era doar un copil - la doar 12 ani era deja considerat un talent urias al snooker-ului - a avut ocazia sa se antreneze de tanar cu campionul mondial din 1986, Joe Johnson. In iulie 1995, la doar 16 ani, si-a facut debutul la profesionisti. Nu mai e nevoie sa mentionez cat de impresionanta este aceasta realizare. A reusit apoi sa devina cel mai tanar jucator din istorie care ajunge in ultimii 4 jucatori la un turneu cu puncte, la Openul galez din 1996. Avea doar 17 ani si trei luni iar unul dintre jucatorii pe care i-a eliminat pe parcurs a fost Stephen Hendry. Acesta s-a razbunat in sferturi la Campionatul Marii Britanii din acel an cand l-a invins cu 9-5 iar apoi a castigat tot turneul.

Desigur, tineretea lui Hunter a fost o arma cu 2 taisuri - l-a ajutat sa-si surprinda adversarii cu tupeul si nebunia lui frumoasa insa l-a si costat... bani :) Suma e mai exact de 4.550 de lire sterline. Plus 1,140 de puncte pierdute. Asta pentru ca a fost depistat pozitiv in timpul unui eveniment din 1997 - fumase cannabis.

Prima sa victorie a venit la acelasi Open al Tarii Galilor - in 1998 in fata lui John Higgins, victorie cu 9-5, meci in care a castigat 7 din ultimele 8 frame-uri. In 1999 ajungea deja in primii 16 jucatori din lume iar asta facea sa se califice automat in fazele finale ale turneelor de puncte.

Au urmat cei 4 ani de glorie ai lui Paul Hunter, perioada de care m-am putut bucurat si eu. Mai intai a venit la Mastersul din 2001 cand a castigat finala intr-un mod incredibil - a revenit de la 3-7 pentru o victorie in decisiv cu 10-9 in fata lui Fergal O'Brien. Explicatia revenirii a fost data chiar de Paul in interviul de dupa meci. Mai exact, el si cu iubita lui Lindsey au trecut la planul B :) "Sexul era ultimul lucru care imi trecea prin cap. Nu aveam chef. Dar trebuia sa fac ceva sa rup tensiunea. A fost o sesiune chiar rapid - vreo 10 minute - dar m-am simtit grozav dupa. Apoi am jucat ca intr-un vis. Am reusit 4 break-uri de peste 100 de puncte in 6 frame-uri si am castigat usor".

Anul urmator, Hunter a devenit doar al 3-lea jucator din istorie care reusea sa-si apere trofeul la Masters - l-a batut tot cu 10-9 pe Mark Williams intr-un meci in care a fost condus cu 5-0 si a luat-o pe urmele lui Cliff Thorburn si Stephen Hendry. A castigat al doilea Open galez.

Campionatul Mondial ramanea insa o adevarata bestia nera pentru Paul Hunter - prestatii sub asteptari si eliminari premature din competitie. Asta pana in 2003 cand a ajuns in semifinale. Acolo, desi a condus si cu 15-9 in fata lui Ken Doherty, a fost invins cu 17-16.

Mastersul ramanea locul unde se simtea cel mai bine iar in sezonul 2003/2004 a castigat pentru a 3-a oara turneul in 4 ani. Iar finala a fost una pe cinste - l-a invins pe Ronnie O'Sullivan in frame decisiv desi a fost condus pe parcursul intregului meci cu 1-6, 2-7, 6-8 si 7-9! A reusit insa cinci break-uri de peste 100 de puncte in marea finala cu omul cu care se lupta si la popularitate.

"Imi place sa cred ca fac parte dintr-un nou stil de snooker. Nu ma antrenez cum o fac Steve Davis sau Stephen Hendry. Ma distrez. Este felul in care sunt. Nu ma voi schimba pentru snooker. Nu voi lasa snooker-ul sa-mi conduca viata. Iubesc snooker-ul si voi juca mereu. La asta ma pricep dar trebuie sa stii sa te si distrezi" declara Paul Hunter in anii sai de glorie profesionala. Din pacate, optimismul sau caracteristic a fost distrus de o boala crunta.

A ajuns in urmatorul sezon pana in sferturi la Openul Chinez la doar cateva zile dupa ce descoperise ca sufera de cancer.

Paul Hunter a reusit de-a lungul carierei 114 break-uri de peste 100 de puncte, cel mai mare fiind de 146 la Premier League-ul din 2004. A castigat Mastersul de 3 ori, de fiecare data in frame decisiv. Nu a castigat insa Campionatul Mondial, trofeu pe care si l-a dorit de cand s-a apucat de snooker: "Imi aduc aminte cand eram copil si il vedeam pe Jimmy White luptand pentru trofeu. Mi-am spus de atunci ca vreau sa-l castig intr-o zi. De aceea ma ridic din pat. Nu-mi pasa daca nu mai castig vreun alt turneu, daca pic din top 64. E tot ce vreau in snooker". Din pacate, visul nu i s-a indeplinit, fiind invins de un adversar mult prea puternic chiar si pentru tenacitatea sa.

Iata cel mai mare break realizat de Paul Hunter in cariera lui

Meciul pe care nu l-a putut castiga

"Beckham of the Baize" era porecla lui. Intr-o traducere aproximativa inseamna "Beckham facut din lana". Parul sau blond l-a facut sa fie iubit de sexul frumos si admirat de barbati. Insa in mai putin de 2 ani totul a fost distrus de o forma rara cancer. In ciuda cruntei boli, Hunter a continuat sa joace snooker. E imposibil sa intelegem cu adevarat prin ce a trecut. A povestit insa sotia lui, Lindsey, intr-un articol in Daily Mail. Povestea e sfasietoare

"Imi aduc aminte cand am venit de la spital in ziua in care a primit vestea. Paul era alb ca o hartie. In acea seara, cand eram doar noi doi, mi-a pus mie toate intrebarile pe care nu le-a pus la spital. Era prea mult de suportat. M-a intrebat: 'Lindsey, am cancer?'. Cum sa raspund la asa ceva? I-am luat mana, m-am uitat in ochii lui si i-am spus incetisor: 'Da, iubire, ai'. Era ca un copil infricosat. I-am strans mana si i-am spus ca vom scapa" scrie Lindsey.

In tot acest cosmar a aparut si un veritabil miracol. Dupa 7 luni in care au incercat, Lindsey a ramas insarcinata cu doar 2 zile inainte ca Paul sa inceapa chimioterapia. Pe 26 decembrie 2005, Evie Rose Hunter s-a nascut. Fericirea familiei a fost de scurta durata - pe 3 ianuarie 2006 specialistul le-a spus ca nu mai functioneaza chimioterapia. Nu mai existau solutii. Paul se stingea usor si sigur.

Din cauza deshidratarii provcata de faptul ca a vomat excesiv, Paul a fost internat in 2 randuri. Ultima data, Lindsey a ramas socata cand a ajuns l-a spital si l-a gasit intr-un scaun cu rotile. A fost momentul in care realitatea i-a lovit pe cei doi naprasnic. Paul i-a spus atunci: "Lindsey, mor. Stiu, draga, stiu". Ea nu a putut sa-i spuna nimic, nu a putut sa-l contrazica, nu a putut sa ii dea nicio farama de speranta. Pentru ca nu mai avea nici ea vreuna.

Pe 9 octombrie 2006, Paul Hunter murea cu doar 5 zile inainte sa implineasca 28 de ani. Povestea campionului se termina mult prea repede. Vestea a indurerat pe toata lumea.

Eu tin minte si acum cand am aflat pe internet. Citeam si nu imi venea sa cred. Un asemenea talent, un asemenea om nu putea sa dispara atat de tanar. Nu m-am mai putut uita la snooker vreo 2-3 ani si nici acum nu mai am placerea de dinainte. Paul Hunter va ramane jucatorul care m-a facut sa ma uit la acest joc superb unde fair play-ul e mai important decat orice, unde talentul si ambitia triumfa in final. Pentru Hunter insa, duelul cu cancerul a fost prea mult.

A luptat cat a putut. A participat la meciuri desi simtea o durere cumplita, desi mainile ii erau amortite. A luptat neincetat insa viata a fost nedreapta cu Paul Hunter. A trait din plin, s-a bucurat de o cariera impresionanta, a avut o familie la care orice om viseaza insa totul s-a terminat mult prea repede

Nimic nu doare mai tare decat sa vezi cum un asemenea om moare atat de tanar. Iar fiica lui nu il va cunoaste. Insa va cunoaste cu siguranta legenda pe care o reprezinta Paul Hunter. Un om de care merita sa ne aducem aminte mereu si care reprezinta un exemplu pentru oricine. Pentru mine, cu siguranta e. Un exemplu care ne arata ca trebuie sa profitam de fiecare clipa pentru ca viata e scurta si trebuie sa traiesti fiecare clipa cu adevarat.