FOTO FINISH la Turul Frantei! Evans l-a invins la limita pe Contador!
Rutierul australian al echipei BMC, Cadel Evans, a castigat, marti, la Mûr-de-Bretagne, etapa a patra a Turul Frantei, in fata spaniolului Alberto Contador, cei doi sportivi fiind departajati la fotofinis.
Evans s-a impus cu cativa centimetri in fata lui Contador (Saxo Bank), care s-a crezut castigatorul etapei, ridicand mana in momentul in care a trecut linia de sosire. Australianul a parcurs cei 172,5 kilometri ai etapei, intre Lorient si Mûr-de-Bretagne, in 4 ore, 11 minute si 39 de secunde. Pe locul trei a sosit Alexandre Vinokourov (Kazahstan), legitimat la Astana.
Norvegianul Thor Hushovd si-a pastrat tricoul galben, de lider al clasamentului general, el fiind urmat in clasament de Cadel Evans (la o secunda) si luxemburghezul Frank Schleck (la 4 secunde).
Evans (34 de ani) mai are in palmares o victorie in Turul Frantei, dupa ce a fost declarat castigatorul unei curse contra-cronometru, in 2007, ca urmare a declasarii lui Vinokourov. El s-a clasat de doua ori pe locul doi la finalul Turului Frantei, dupa Alberto Contador, in 2007, si dupa Carlos Sastre, in 2008.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News