(P) Folia solara profesionala poate fi achizitionata in orice cantitate necesara

(P) Folia solara profesionala poate fi achizitionata in orice cantitate necesara Promo

În prezent, în majoritatea zonelor rurale din țară și nu numai (mai nou, chiar și periferiile orașelor beneficiază de ele), solariile de legume sau serele sunt construite pe suprafețe cât mai mari, deoarece legumicultura a luat amploare în ultimii ani la noi în țară, deoarece omul modern a simțit și a înțeles nevoia de a consuma alimente cât mai proaspete, crescute pe meleaguri românești. Acest lucru se întâmplă deoarece legumele din import sunt tratate chimic, nu prezintă nici gust și nici miros, plus că înformațiile privind metodele de creștere și recoltare (plus sursa) nu sunt prezentate către consumatori sau oferă informații ambigue. Iar acesta este doar unul dintre motivele pentru care românul a început să își crească propriile legume.

Pământurile din țara noastră sunt foarte fertile, chiar dacă ne confruntăm cu schimbările climatice, care deșertifică zonele mai sensibile și expuse ale țării (câmpiile sunt primele zone care sunt trecute pe lista de risc înalt de deșertificare), construirea de sere și solarii este singura soluție viabilă și eficientă pe termen foarte lung, ce ne poate oferi în continuare o sursă de hrană eficientă, indiferent de intemperiile naturale care se abat în cale. Există mai multe tipuri de sere și solarii ce pot fi construite, toate fiind la fel de eficiente și pot fi folosite pentru creșterea legumelor inclusiv pe perioada iernii, când temperaturile sunt, de cele mai multe ori, cu minus și majoritatea producătorilor de legume nu lucrează atât de intens ca în restul anului.

Cum să construiești un solar de legume de la zero? Primul lucru de care trebuie să te ocupi este terenul. Acesta trebuie minuțios pregătit, deoarece legumele au nevoie de un mediu prietenos de semănare / plantare. Terenul trebuie brăzdat adânc (pentru eliminarea resturilor vegetale existente), apoi trebuie mărunțit și nivelat. După ce acest pas a fost făcut, trebuie construită structura de rezistență a solarului. Țevile din oțel sunt cele mai eficiente, deoarece ancorate adânc în pământ, vor proteja culturile de vânt și ploi. Solarul trebuie, ulterior, acoperit cu folie de solar profesională. Din fericire, folia solara profesionala poate fi achizitionata in orice cantitate necesara de la producători sau distribuitori. Magazinele online pentru fermieri, sunt o soluție și mai practică și este la fel de avantajoasă.

Pentru producții viguroase, instalează un sistem de irigații pe toată suprafața solarului (sau serei), deoarece plantele au nevoie zilnic de apa. Sistemul de irigații poate distribui apă către plante în mod egal, fără să facă risipă de resurse. Practic, oferă legumelor cantitatea zilnică necesară de apă și nimic în plus. Această metodă te ajută să economisești bani, dar și energie, pentru că de foarte mulți ani a fost exclusă udarea manuală a plantelor, producătorii înțelegând cât de important este să își concentreze energia către alte task-uri, pentru a-și menține afacerea pe picioare. Sistemul de irigații poate fi amplasat la nivelul solului sau deasupra plantelor (alegerea modelului este o alegere personală). 

Unele sere sau solarii dispun și de propriul sistem de încălzire, astfel încât plantele să nu sufere de îngheț pe perioada iernii. Dar pentru a lua astfel de decizii (să presupunem că nu ești sigur că vrei să investești bani într-un astfel de sistem), trebuie să fii convins că vrei să faci profit și pe perioada rece din an, dar la fel de mult contează și tipul de solar (sau seră) pe care o construiești. Ce înseamnă acest lucru? Serele și solariile sunt de mai multe tipuri, însă un model anume (pe lângă cel clasic, evident) s-a făcut remarcat în ultimii ani și la noi. Este vorba despre cele construite sub pământ (metaforic vorbind, pentru că, în realitate, doar jumătate de construcție se află cu adevărat sub pământ, iar tavanul este cel care rămâne în aer liber, pentru că legumele au nevoie și de lumină solară pentru a crește).

Această construcție poate lua locul unui sistem de încălzire, deoarece păstrează o temperatură plăcută pentru plante chiar și iarna și poți crește legume la fel de eficient ca vara. Singurul lucru care se face în plus: săparea terenului pe care urmează să faci construcția, însă efortul nu este mai mare decât atunci când pregătești terenul pentru oricare alt tip de construcție. Serele sub pământ sunt eficiente, asigură culturi bogate și pot fi exploatate cu brio și iarna. Practic, prezintă toate avantajele unei sere sau solar obisnuit, diferă doar amplasarea. Din nou, alegerea tipului de construcție ține strict de alegerea personală a fiecărui producător în parte, însă metoda de plantare a legumelor poate fi și ea diferită.

Ce înseamnă asta? Din fericite, culturile acoperite pot oferi un avantaj greu de combătut: culturile pot fi crescute și pe verticală, nu doar pe sol. Cele mai populare astfel de culturi sunt cele de căpșun (pot fi cultivate în containere suspendate, oferind o cantitate mai mare de fructe pe o suprafață relativ mică), însă și alte tipuri de legume pot fi crescute în această manieră. Această idee a pornit de la conceptul de spațiu, care uneori poate fi limitat chiar și în câmp. Pentru a maximiza recoltele obținute, a luat naștere ideea de culturi suspendate, care de-a lungul anilor au devenit din ce în ce mai populare atât în afară, cât și la noi în țară. Legumicultura a început să devină o practică populară, dar și bănoasă. O astfel de afacere poate să schimbe total stilul de viață al celor care vor să pornească pe drumul antreprenoriatului cu o seră de legume și să se extindă pe parcurs cu și mai multe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!