România Be Active - Agenția Națională pentru Sport anunță lansarea ediției 2023 a Săptămânii Europene a Sportului
Agenția Națională pentru Sport anunță ediția 2023 a proiectului România Be Active – Săptămâna Europeană a Sportului, derulată în țara noastră printr-o serie de evenimente.
Noua campanie #BeActive a Uniunii Europene, care promovează un stil de viață activ și sănătos și contribuie la conștientizarea importanței sportului și a vieții active pentru sănătatea și starea de bine a comunităților.
Sport sub orice formă, la orice vârstă și pentru toată lumea – acesta este mesajul #BeActive, pentru cetățeni mai sănătoși și oameni mai fericiți. După succesul uriaș al ediției de anul trecut, Săptămâna Europeană a Sportului 2023 oferă evenimente în 40 de țări, activități diverse, concursuri și provocări, dar mai ales milioane de oameni reuniți, care se simt bine datorită sportului.
Implicare, incluziune și inovare – cei 3 I - pilonii pe care se vor concentra toate inițiativele din acest an, reflectă și schimbările contemporane și direcțiile către care se îndreaptă societățile noastre.
„Suntem la a doua ediție a Săptămânii Europene a Sportului în care Agenția Națională pentru Sport are calitatea de Organism Național de Coordonare. După succesul ediției trecute, pentru care am primit felicitări din partea Comisiei Europene, ne așteptăm ca ediția 2023 să fie și mai spectaculoasă, să aibă un impact și mai mare la nivel național, să activeze mai mulți oameni și să îi convingă de importanța mișcării și a vieții sănătoase. Suntem, la acest moment, printre țările europene fruntașe ca număr de evenimente sportive înregistrate pe platforma generală, deci semnele sunt foarte încurajatoare. Ne dorim să creștem gradul de conștientizare privind importanța vieții active, pentru că sportul de performanță este important, dar cel puțin la fel de important este să avem o populație activă, cu o stare de sănătate bună. Transmitem mesajul campaniei #Beactive alături de ambasadorii proiectului, de numeroșii noștri parteneri publici și privați, iar împreună ne dorim să facem din România o țară mai activă. Le mulțumim tuturor pentru implicare și vă invităm la sport!” a declarat doamna Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport.
Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o inițiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europa, Agenția Națională pentru Sport având calitatea de Organism Național de Coordonare a Săptămânii Europene a Sportului 2022-2023. Evenimentul va fi derulat în parteneriat cu numeroase entități publice și private, având ca obiectiv estimat un număr de minimum 100.000 participanți direcți și indirecți, la nivel național.
Săptămâna Europeană a Sportului este structurată în jurul unei deschideri oficiale, urmată de un eveniment emblematic, și este centrată în jurul a patru teme, care să atragă toate categoriile de public:
· Sport în mediul educațional
· Sport la locul de muncă
· Sport în aer liber
· Sport în cluburi sportive și centre de fitness.
Principalele momente ale România Be Active
- 20 septembrie 2023, ora 11:00 – Complexul Sportiv Național “Arcul de Triumf”;
· Satul Sportiv – 23 septembrie, între 10:00 și 17:00 – Parcul Drumul Taberei – demonstrații și activități de inițiere, în cadrul unor ateliere susținute de 26 de federații sportive naționale, co-organizator Primăria Sectorului 6 București;
· Noaptea #BeActive - 23 septembrie, între 20:00 și 22:00 – Parcul Drumul Taberei - spectacol sportiv cu activități demonstrative inedite, susținute pe scenă de federațiile sportive naționale și de partenerii proiectului, co-organizator Primăria Sectorului 6 București;
· Ziua Națională a Sportului în Aer Liber – 24 septembrie – parcurile din București;
· Ziua Incluziunii prin Sport – 26 septembrie, ora 12:00 – Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” – Masă Rotundă Sport Adaptat;
· Caravana #BeActive „Tinerii și stilul de viață sănătos” – 27 septembrie – școli și licee din sectorul 6 București, co-organizator Primăria Sectorului 6 București;
· Ziua Națională a Sportului la Locul de Muncă – 28 septembrie – activități de gimnastică și fitness la locul de muncă;
· Ceremonia de închidere #BeActive - 29 septembrie, ora 11:00 – Agenția Națională pentru Sport.
· Ziua Națională a Sportului la Locul de Muncă – continuare – 30 septembrie – competiții sportive interinstituționale, cu participanți din mediul public și privat (Stadionul Ghencea, MEGAMALL, CSTA București, Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei)
La evenimentele din Parcul Drumul Taberei vor susține activități federațiile naționale de: Baschet, Fotbal-Tenis, Scrimă, Bob și Sanie, Karting, Gimnastică, Dans sportiv, Tir cu arcul, Oină, Tenis de masă, Rugby, Oină, Judo, Airsoft, Atletism, Haltere, Kaiac-Canoe, Culturism și Fitness, Volei, Badminton, Box, Arte Marțiale, Canotaj, Șah, Sportul Pentru Toți, Lupte, Modelism și Wushu Kungfu.
De asemenea, vor avea ateliere o parte dintre partenerii în proiect ai Agenției Naționale pentru Sport: Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, Romania Active, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Muzeul Fotbalului și Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor.
În afara evenimentelor organizate de Agenția Națională pentru Sport, organizate cu sprijinul voluntarilor PROEDUS, primăriile, cluburile și federațiile sportive, direcțiile județene pentru sport și alte organizații vor desfășura multiple activități la nivel local și județean.
Toate evenimentele organizate la nivel național se vor regăsi pe harta din cadrul platformei comune puse la dispoziție de Comisia Europeană, care centralizează evenimentele și participanții din toate țările participante.
La nivel național, evenimentele se pot înregistra, pentru a fi cunoscute de către public, prin platforma Romania #BeActive, care oferă mai multe informații cu privire la proiect.
Ambasadorii #BeActive
Personalități sportive de renume ale României s-au alăturat inițiativei, în calitate de ambasadori #BeActive: Elisabeta Lipă, Cătălin Chirilă, Ana Maria Popescu (Brânză), Monica Roșu, Vali I. Caciuriac, Doina Melinte, Alina Dumitru, Lăcrămioara Perijoc, Filip Ghiorghi, Roxana Bacșiș, Otilia Bădescu, Anișoara Cușmir, Marian Drăgulescu, Anca Stoenescu, Alina Dumitru, Andreea Răducan, Valeria Răcilă van Groningen, Monica Iagăr, David și Bogdan Cristofor, Virgil Stănescu, Constantina Diță, Georgeta Andrunache, Mihai Petre și mulți alții.
De asemenea, anul acesta, Agenția Națională pentru Sport și RomaniaActive și-au unit forțele, astfel că Săptămâna Europeană a Sportului și ziua națională a mișcării, #BEACTIVEDAY, ne regăsesc parteneri, cu scopul comun de a încuraja milioane de oameni să facă primul pas către mișcare. Membrii RomaniaActive se vor implica în activitățile sportive organizate de Agenția Națională pentru Sport, astfel că vor exista acțiuni comune la evenimentele Agenției Naționale pentru Sport.
Totodată, concursul Top Wellbeing Employer of the Year 2023 - prima competiție ce își propune să descopere și să premieze companiile din România care acordă cea mai mare atenție stării de bine a angajaților și a comunității în care activează, proiect inițiat de Bodyshape Transformation Center, a fost organizat sub egida Săptămânii Europene a Sportului, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport.
Partenerii instituționali, publici și privați, asociați Proiectului România Be Active sunt:
· Parlamentul României prin Comisia pentru Tineret și Sport a Camerei Deputaților
· Ministerul Educației și Federația Sportului Școlar și Universitar
· Ministerul Sănătății
· Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
· Ministerul Apărării Naționale
· Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR)
· Institutul Național de Cercetare pentru Sport
· Federații sportive naționale: Baschet, Canotaj, Fotbal-Tenis, Scrimă, Bob și Sanie, Karting, Gimnastică, Dans sportiv, Tir cu arcul, Oină, Tenis de masă, Rugby, Airsoft, Atletism, Haltere, Kaiac-Canoe, Culturism și Fitness, Volei, Badminton, Box, Arte Marțiale, Șah, Sportul Pentru Toți, Lupte, Modelism și Wushu Kungfu.
· Primăria Generală a Capitalei
· Primăria Sectorului 6 București
· Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS)
· Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP)
· Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret
· Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor
· PROEDUS
· Muzeul Sportului
· Asociația RomaniaActive
· Societatea Română de Radiodifuziune – partener media principal
· Asociația Down Plus București
· Asociația Sportivă Corporate Games
· Bodyshape Transformation Centre
· ERKA Synergy Communication
· Edenia Foods
· Avon
· Aqua Carpatica
· Gold Nutrition
· Merlins Beverages
· Cora România
· Muzeul Fotbalului
· Rotaract District 2241
· Veranda Mall
· Militari Shopping
Proiectul România Be Active este finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Erasmus+ (ERASMUS), European Week of Sport – National activities, Dialogue with stakeholders (EWoS), ERASMUS-SPORT-2022-DWS1-NE-IBA-2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News