A purtat o rochie mult prea scurtă, iar vremea nu a ajutat-o. Ce a pățit această vedetă în vacanță

A purtat o rochie mult prea scurtă, iar vremea nu a ajutat-o. Ce a pățit această vedetă în vacanță Virale

Tamara Francesconi a devenit cunoscută la nivel internațional datorită relației pe care a avut-o cu Ed Westwick.

Cei doi s-au despărțit de curând, însă tânăra de 25 de ani nu pare afectată de acest lucru, dovadă fiind și fotografiile surprinse de paparazzi, în vacanță. 

Îmbrăcată într-o rochie extrem de scurtă și vaporoasă, modelul a fost la un pas de un accident vestimentar în timp ce încerca să se urce pe o barcă. 

  • A Purtat O Rochie Mult Prea Scurta Iar Vremea Nu A Ajutat O Ce A Patit Aceasta Vedeta In Vacanta

Vântul a încurcat-o și i-a ridicat rochia, lăsând la vedere mai mult decât și-ar fi dorit. 

Actorul din Gossip Girl și Tamara au fost format un cuplu timp de doi ani, aceștia cunoscându-se prin intermediul canalelor de social media. 

"Mi-a trimis mesaj din senin, salutându-mă, și aproape că am căzut de pe scaun. Am vorbit o vreme și el m-a invitat la o întâlnire, credeam că este o cină. În schimb m-a dus într-un sanctuar de fluturi din Mayfair, după care am explorat Londra împreună, iar restul este istorie", a povestit Tamara în urmă cu ceva vreme. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!