Adrian Năstase, declarație emoționantă: „Chiar sufăr pentru Dinamo!” Rolul DNA-ului în regresul fotbalului românesc 

Adrian Năstase, declarație emoționantă: „Chiar sufăr pentru Dinamo!” Rolul DNA-ului în regresul fotbalului românesc  Virale

Fostul premier a vorbit despre clubul său de suflet, Dinamo București. 

Dinamo a început cu o victorie primul meci din istorie în Liga 2. Elevii lui Ovidiu Burcă (42 ani) au învins-o pe Progresul Spartac, 1-0, unuicul gol al partidei fiind înscris de Antonio Burușanu (17 ani), în minutul 27. 

Însă, acest succes nu-i alină pe fanii din Ștefan cel Mare, care au trăit cel mai cumplit an în 2022, când echipa a retrogradat, în urma unui baraj cu Universitatea Cluj. Printre cei care deplâng situația lui Dinamo se află și Adrian Năstase (72 ani). Fostul prim-ministru și-a amintit că dragostea pentru „câinii roșii” îl leagă încă din copilărie, când a practicat mai multe sporturi la Dinamo.  

Adrian Năstase: „DNA a avut un rol destul de important!” 

„Am început la 7 ani, am făcut înot, volei, handbal, nu la nivel de performanță, ci la nivelul pasiunii vârstei prin care am trecut. M-am bucurat de fiecare dată să descopăr mergând cu bicicleta dimineața la ora 6 venind destul de departe, să joc tenis pe răcoare cu un prieten. Lucrurile acestea au trecut din păcate. Nu mai am genunchii de altă dată. Acum, din păcate, chiar sufăr pentru Dinamo. N-am putut să înțeleg această lipsă de inteligență în necoordonarea mai multor zone în care fiecare a încercat să tragă spuza pe turta lui. S-a pierdut și ocazia de a face mai rapid un teren de fotbal acolo, în Ștefan cel Mare. S-au pierdut ocazii pentru că, practic, unii antrenori aveau antrenori pentru a aduce anumiți jucători. În fine… m-am enervat destul!

 Dar e adevărat că și Direcția Națională Anticorupție (DNA) a avut un rol destul de important în momentul în care a intervenit și a condamnat mulți dintre finanțatori. Sigur că, în anumite situații, erau și bani gri. Așa e peste tot! Am vrut să facem un fotbal curat și în felul acesta am rămas fără fotbal. Adică, el e curat acum, dar nu prea mai există. Nu mai putem să concurăm cu echipe din Armenia, Georgia, Macedonia. Erau țări care aveau țări cu mult sub nivelul fotbalului românesc. Asta s-a întâmplat pentru că, practic, mecanismul de finanțare pentru fotbal a dispărut. Nu mai avem jucători care să fie transferați în străinătate. Cei care sunt transferați în străinătate nu au jocuri în picioare, nu vin cu forța în picioare necesară, nu se antrenează în formule de echipă”, a spus fostul premier, Adrian Năstase, în podcastul „Altceva”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!