Au aparut seifurile lui Diego Maradona. Se stie locul unde sunt ascunse, dar continutul e un mister
La doua luni de la moartea fostului mare fotbalist, continua sa apara informatii misterioase despre averea lasata in urma de argentinian.
Probabil ca se va discuta mult timp de-acum inainte despre bunurile pe care le vor imparti mostenitorii lui Maradona, cu atat mai mult cu cat nici numarul acestora din urma nu e unul stabilit cu certitudine. Astfel, se stie ca Diego a obisnuit sa-si pastreze lucrurile de valoare la comun, o asemenea incapare fiind deja indentificata in apropierea capitalei Argentinei, Buenos Aires. Conform apropiatilor, acolo s-ar afla, de exemplu, colectia sa impresionanta de ceasuri, inelul de 300.000 de euro primit cadou in Belarus, dar si alte amintiri culese in cariera de fotbalist si antrenor.
Iata insa ca a aparut un nou indiciu despre averea lui Maradona, o sursa precizand pentru presa argentiniana ca legendarul fotbalist are doua seifuri misterioase in Dubai (Emiratele Arabe), tara in care si-a petrecut cativa ani din viata. Aceste seifuri sunt insa invaluite in mister in ceea ce priveste continutul. "A pus cutiile acolo si nimeni nu le-a deschis de mai bine de doi ani", a precizat sursa amintita.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News