Cristi Borcea RAMANE in inchisoare! Magistratii au amanat decizia in privinta cererii de eliberare conditionata
Fostul finantator al celor de la Dinamo Bucuresti, Cristi Borcea, a fost adus marti dimineata la Judecatoria Sectorului 4 din Bucuresti, cu privire la condamnarea din dosarul retrocedarilor.
UPDATE: Judecatoria sectorului 4 a amanat pronuntarea la cererea de eliberare conditionata depusa de Cristi Borcea, anunta Mediafax.
Cristi Borcea cere sa fie eliberat dupa ce joi, comisia de eliberari conditionate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulata de acesta. Potrivit Administratiei Nationale a Penitenciarelor, avizul este unul favorabil, deoarece fostul finantator este inchis in regim deschis si a prestat munca in detentie.
Magistratii Judecatoriei Sectorului 4 vor decide astazi daca admit sau nu cererea de eliberare conditionata.
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de inchisoare in dosarul retrocedarii plajelor, alaturi de Radu Mazare, si incarcerat la Penitenciarul Jilava de la inceputul lunii februarie. Instanta a dispus si confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul actionar al echipei de fotbal Dinamo Bucuresti.
Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca fostul finantator are de executat o condamnare de 7 ani si 6 luni de inchisoare dupa ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedarilor ilegale de terenuri si dosarul transferurilor din fotbal. Din aceasta sentinta s-a scazut perioada pe care Cristi Borcea o petrecuse deja in penitenciar din cazul legat de dosarul transferurilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News