Detalii de ultima ora despre dictatorul Kim Jong Un! Care este, de fapt, starea sa de sanatate
Mai multe surse de presa din Asia au anuntat in ultima saptamana moartea lui Kim Jong Un.
Informatia n-a fost confirmata din surse oficiale. Kim a absentat de la 'Ziua Soarelui', pe 15 aprilie, cand poporul nord-coreean il sarbatorea pe bunicul dictatorului, Kim Il Sung, fondatorul statului. Lipsa lui Kim Jong Un, una de neconceput in conditii normale, reprezinta inca un argument care arata ca starea medicala in care se afla Kim e una grava.
Thae Yong Ho, un fost diplomat nord-coreean care a reusit sa fuga in Sud si e acum politician la Seul, a oferit detalii.
"Nu sunt sigur daca a fost operat sau nu, dar un lucru e cert: Kim Jong Un nu poate sa stea pe picioare si nici sa mearga", a spus expertul pentru CNN.
In Japonia si in Hong Kong au circulat zvonuri publicate de presa care anuntau ca Kim Jong Un ar fi murit sau ca e in stare vegetativa, dupa o interventie chirurgicala esuata.
Intrebat daca autoritatile n-ar fi anuntat decesul liderului comunist in cazul in care acesta s-ar fi produs, Thae Yong Ho le-a amintit jurnalistilor CNN ca si moartea tatalui lui Kim Jong Un, Kim Jong Il, a fost confirmata la 51 de ore dupa ce s-a produs, in 2011. Atunci ministru de externe al Coreei de Nord, Thae Yong Ho a aflat de disparitia dictatorului cu o ora inainte ca anuntul mortii sale sa fie facut public.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News