GALERIE FOTO Jucătorul criticat de Becali se iubește cu fiica antrenorului de la Dinamo! Lorena Stoican își apără partenerul: „Merită să fie la FCSB!”

Jucătorul criticat de Becali se iubește cu fiica antrenorului de la Dinamo! Lorena Stoican își apără partenerul: „Merită să fie la FCSB!” Virale

Fiica lui Flavius Stoican are o relație cu un jucător ligitimat la FCSB.

FCSB s-a încurcat în etapa a 27-a Ligii 1, 1-1 cu CS Mioveni, și riscă să se distanțeze din nou la 8 puncte de CFR Cluj, dacă elevii lui Dan Petrescu câștigă meciul de pe teren propriu cu Rapidul. 

Pentru a obține toate cele trei puncte, Toni Petrea a mizat pe Andrei Burlacu (25 ani) în repriza a doua, doar că mijlocașul ofensiv a ratat două ocazii uriașe din fața porții, iar acest lucru l-a nemulțumit pe Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a declarat după finalul jocului că dacă Burlacu va mai irosi asemenea șanse, nu va mai face parte din lotul roș-albaștrilor. 

  • Jucatorul Criticat De Gigi Becali Se Iubeste Cu Fiica Antrenorului De La Dinamo Lorena Stoican Isi Apara

Becali: „Dacă ratezi așa, la revedere!”

„După ce am dat gol, fiecare jucător a vrut să iasă în evidență. Nu mai combinam, Șerban, Tavi Popescu, Tănase driblau. Nu mai jucau fotbal. Ăsta e caracterul lor. N-ai cum să le schimbi caracterul. Dacă Tănase e căpitan, el trebuia să tragă echipa după el. 

Da. Eu fac lotul, iar Keșeru nu e în lot. Care e problema?! Am luat o hotărâre greșită, că a fost discuția între Burlacu și Keșeru, cine să fie în lot. Atunci am zis să fie Burlacu, pentru că pleacă în vară Keșeru. 

N-am făcut eu schimbarea cu Burlacu, să știți, nu eu am zis să intre în partea a doua. Acum îmi pare rău că n-a fost Keșeru. Pentru că nu mai era Burlacu pe bancă și nu mai intra! Burlacu a ratat două ocazii mari. Dacă ratezi așa, la revedere Burlacu! El nu va mai face parte din lot. Până acum nu știam ce poate, dar acum m-am convins, gata”, a declarat Gigi Becali la DigiSport. 

Andrei Burlacu a fost apărat chiar de iubita sa, Lorena Stoican, care a precizat că fotbalistul are o viață extra sportivă exemplară.

„Andrei nu este genul care să piardă nopțile. El știe ce vrea și ia antrenamentele foarte în serios, este foarte profesionist. Sper să fie bine în continuare la FCSB pentru că merită”, a declarat Lorena Stoican pentru Fanatik

De asemenea, fiica antrenorului din Ștefan cel Mare a mărturisit că pentru ea nu există rivalitatea FCSB - Dinamo și că își susține tatăl și iubitul în egală măsură. 

„Sunt un simplu suporter. Îl susțin pe tati ca antrenor la Dinamo, îl susțin pe Andrei la FCSB. El (n.r. - Andrei Burlacu) a trecut printr-o perioadă dificilă și nu a fost ușor pentru el. Îi susțin pe amândoi și sper să se descurce în continuare”, a declarat Lorena Stoican pentru aceeași sursă. 

Andrei Burlanu a ajuns la FCSB în vara lui 2021, când Gigi Becali l-a cedat la Universitatea Craiova pe Ionuț Vînă (27 ani) și l-a mai primit în schimb și pe Ivan Mamut (24 ani).  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!