Lionel Messi, în pericol să primească interdicție în Mexic! S-a propus în Parlament să fie declarat „persona non grata”
Gestul lui Lionel Messi, de la finalul meciului Argentina - Mexic, 2-0, din grupele Campionatului Mondial i-a înfuriat pe mexicani.
Argentina a început cu stângul Campionatul Mondial din Qatar. Au pierdut cu Arabia Saudită, 1-2. Victoria a venit în runda a doua, când sud-americanii au învins-o pe Mexic, 2-0, Lionel Messi (35 ani) reușind să deschidă scorul cu un șut superb de la peste 20 de metri.
One of the best angles of Messi's goal vs Mexico ???? pic.twitter.com/ylXB9KKefr
— TheBarcaAddict (@TheBarcaAddict) November 30, 2022
Un deputat sud-american vrea ca Lionel Messi să nu mai aibă acces în Mexic
La finalul partidei, Lionel Messi a fost protagonistul unui eveniment care a produs numeroase reacții. Căpitanul Argentinei a fost surpins în timp ce se bucura alături de coechipieri, cu tricoul Mexicul la picioare.
Lionel Messi kicking and then standing on a Mexico shirt in the dressing room. This is disgusting.
If this was Ronaldo we would never hear the end of it.pic.twitter.com/4g0moboHLu
— Mu. (@FutbolMuu) November 27, 2022
Văzând imaginile, mexicanii au fost foarte indignați că echipamentul naționalei lor a fost aruncat în vestiarul adversarilor. Mai mult, boxerul Canelo Alvarez (32 ani) l-a amenințat pe deținătorul a 7 Baloane de Aur că va plăti scump pentru lipsa de respect.
Amenințările nu s-au oprit la nivel declarativ. Maria Clemente Garcia Moreno, un parlamentar din Mexic, a prezentat în fața Camerei Deputaților o propunere prin care Lionel Messi să fie declarat „persona non grata” pe teritoriul țării din America Centrală, potrivit SportBible.
„Camera Deputaților îndeamnă Ministerul Afacerilor Externe să elibereze un document prin care Lionel Andres Messi Cuccitini, cu cetățenie spaniolă și argentiniană, să fie declarat 'persona non grata' pe teritoriul Mexicului, pentru disprețul și lipsa de respect pe care le-a arătat țării noastre pe durata Cupei Mondiale”, a fost scrisoarea citită de către deputata Maria Clemente Garcia Moreno.
Dacă superstarul va fi declarat „persona non grata” de către Ministerul Afacarilor Externe, acesta nu va mai putea intra în Mexic. Culmea ironiei face ca următorul Campionatul Mondial, din 2026, să fie organizat de SUA - Mexic și Canada.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News