FOTO Star internațional, jefuit de o româncă din Dolj care-i făcea curățenie: „A furat bijuterii de 400.000 de lire sterline!”
Benik Afobe (30 ani) este un produs al academiei lui Arsenal. Numai că, atacantul nu a bifat nicio prezența în prima echipă a „tunarilor”. În schimb, și-a câștigat locul la AFC Bournemouth, Wolverhampton Wanderers sau Stoke City.
Din ianuarie 2023, englezul cu orifini congoleze a semnat cu Hatta Club, club in Emiratele Arabe Unite. De data această, nu a mai ieșit în evidență cu golurile sale, ci cu faptul că a fost păgubit cu 400.000 de lire sterline. Benik Afobe a fost furat chiar de o româncă din Dolj, pe nume Durac Nicoleta-Vanesa, după cum a dezvăluit fotbalistul pe contul oficial de Instagram.
„Această femeie a furat bijuterii de 400.000 de lire sterline din averea familiei, în această dimineață , din casa mamei mele din Elstree, în timp ce făcea curățenie! Dacă cineva o cunoaște, anunțați-mă.
Oribilă femeie! Poate fugi, dar nu se poate ascude”, a scris Benik Afobe pe contul oficial e Instagram.
- În Premier League, Benik Afobe a adunat 63 de meciuri, în care a marcat 10 goluri și a oferit 4 pase decisive. În timp ce în Liga 2 din Anglia a înscris de 57 de ori și a livrat 16 assist-uri în 217 partide.
- Cea mai mare cotă, potrivit publicației Transfermarkt, a atins-o între iunie 2017 și septembrie 2018, când a evoluat pentru AFC Bournemouth și Stoke City, fiind cotat la 10 milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News