VIDEO "Eu sunt Diego". CADOUL personalizat la care Maradona tinea ca la ochii din cap. Munca TITANICA a creatorului
Si nu vorbim despre orice motocicleta, ci despre un exemplar al celebrului brand "Harley Davidson", pe care oficialii echipei Dynamo Brest i l-au oferit lui Maradona drept multumire pentru ca a acceptat, pentru putin timp, functia de presedinte al clubului.
Desi in colectia sa de "bijuterii" motorizate erau masini mult mai scumpe si mai luxoase, motocicleta evaluata la 30-40.000 de euro are o curiozitate aparte, care i-a adus un loc special in inima lui Maradona. Mai exact, vehiculul pe doua roti a fost personalizat dupa chipul si asemanarea legendarului fotbalist, fiind denumita sugestiv "Eu sunt Diego". Astfel, modelul Fat Bob 107 a fost aproape complet transformat: inălțimea i-a fost redusă, au fost instalate noi dispozitive electronice și comenzi, iar scaunul din piele a fost comandat de la o companie separată. În plus, vehiculul a fost decorat numarul 10 si cu culorile nationalei Argentinei.
"Intenția a fost să facem ceva prin care sa vedem cum ar arăta Diego dacă nu ar fi fost un fotbalist, ci o motocicletă", a declarat Yuri Shif, cel care a modificat Harley-ul respectiv. "Am studiat tot ce se poate despre Maradona. Am citit biografia și memoriile referitoare la el, am văzut filme, fragmente din jocuri, interviuri. Am colectat o mulțime de informații. Puteam spune că știu totul despre el", a mai spus spus acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News