Pe 6 decembrie 2024, la o zi după aniversarea mamei, tata a murit în Tulcea, acolo unde cred că toată lumea îl știa - fie ca ”Vasea”, voleibalist la Delta Tulcea, fie ca ”dom' profesor”, ulterior director, la două licee din oraș.
Doamna de la florăria unde împreună cu sora mea am comandat coroanele ne-a spus că i-a fost elevă, domnul care stătea după noi la rând a intervenit în discuție (”I-am fost și eu elev, anul absolvirii 1998”), șoferul de taxi și doamna funcționar cu care ne-am intersectat în aceeași zi îi fuseseră, la fel, elevi etc.
La biserică și la înmormântare am recunoscut câțiva dintre foștii săi colegi de la volei, oameni pe care nu-i mai văzusem din copilărie, atunci când după meciurile de volei de la sfârșit de săptămână mergeam cu toții să mâncăm la ”Union”, restaurantul din centrul orașului, azi dispărut.
Eram mic de tot, înnebunit după înghețata ”cupjac” (Coupe Jacques), și chelnerița de acolo, parcă Gina, mă punea să zic ”fular” la masă, de față cu toată lumea. Ziceam P în loc de F și L în loc de R, oamenii începeau să râdă, iar tata se fâstâcea: ”Măi, nu-l mai pune să spună prostii”. Lângă el era prezent aproape mereu Stelică ”Baracula”, cu mustața lui mai faimoasă în Tulcea decât cea a lui Țiriac.
Nu l-am prins prea mult pe tata jucând, luase la rând Divizia B și Divizia A cu CSM Suceava și Delta Tulcea înainte să mă nasc eu, așa că o să iau de bun ce scrie în ”Pagini din istoria sportului tulcean”, o carte minunată care citează din presa vremii: ”Vasile Parfenie - 24 ani (strungar), bune calități fizice, morale și de voință, atacant percutant, bun în linia a II-a, util echipei”, în ”Lotul echipei CSM „Delta” - decembrie 1973”.
Tânărul strungar de atunci a terminat apoi facultatea și a devenit profesor de educație fizică.
Iar într-un ziar Sportul din 21 octombrie 1978 am găsit loturile echipelor din Divizia A, cu Delta Tulcea lângă Dinamo și Steaua, și cu tata alături de colegii și prietenii Alexandru Stanciu, Stelică Ispas, Iulian Rădulescu, Gheorghe Ștefan, Fedosei Iacoblev, Zaharia Alexandrov, Cristian Iancu și ceilalți în lotul Deltei.
Tata apărea cu numele Parfenie în presa vremii, atât în cea centrală, cât și în cea locală.
La Dinamo, care făcea legea atunci, jucau, sub comanda lui William Schreiber, nume ca Mircea Tutovan, Corneliu Oros, Gunther Enescu, Dan Gîrleanu sau Marius Căta-Chițiga, voleibaliști de talie mondială.
Era deja finalul unei epoci de aur pentru voleiul românesc, care din anii '50 până la începutul anilor '80 a realizat niște performanțe de neatins astăzi: naționala de băieți devenea campioană europeană, de două ori vicecampioană mondială și tot de două ori vicecampioană europeană, apoi câștiga finala mică la Jocurile Olimpice, naționala de fete devenea și ea vicecampioană mondială.
Și tot voleiul a adus momentul absolut al sportului românesc, cele două finale consecutive din Cupa Campionilor Europeni (masculin), Champions League de astăzi, jucate între două echipe din țara noastră și câștigate de Dinamo în fața lui Rapid.
Pe lângă cele șase trofee CCE câștigate împreună de marile rivale bucureștene au mai fost și alte câteva finale pierdute în cele trei decenii de aur ale voleiului românesc.
După ce s-a lăsat de voleiul de performanță, tata a continuat însă să joace de plăcere, săptămână de săptămână, împreună cu foștii colegi de echipă, old-boys cu toții, în ceea ce ei numeau cu umor ”joia tineretului”.
A continuat să fie prezent, acasă sau în deplasare, în galeria echipei Delta, devenită Deltacons Tulcea, campioană a României de trei ori la rând și finalistă de cupă europeană după 2000. Îmi aduc aminte de un Dinamo - Deltacons din acei ani, cu Vicențiu Dumitrescu revenit de la Tulcea la Dinamo și cu o atmosferă superbă în Sala Floreasca dată de cele două galerii, una mai frumoasă decât cealaltă, cu tata prezent în rândul suporterilor tulceni, tineri și mai puțin tineri, și cu mine, deja mare și bucureștean, lângă el. Tresărea, se ridica, trăia fiecare minge.
Și cum biblioteca de acasă era plină de cărți de istorie, iar cele despre Tulcea ”veneau” obligatoriu cu dedicația autorilor ”Pentru Vasea”, acum pot să spun că de la tata am moștenit nu doar numele de care sunt mândru, ci și pasiunea pentru sport și istorie.
Dumnezeu să te odihnească, tata!
Vasile Parfene (30 ianuarie 1949 Murighiol - 6 decembrie 2024 Tulcea)
Anul 2024, prezentat de Sport.ro în editoriale:
Florin Caramavrov scrie despre cel mai greu meci al lui Mihai Leu
Radu Stroe scrie despre lecția predată de Simona Halep
Vali Andronescu scrie despre Helmut Duckadam
Ionuț Stoica scrie despre România la EURO 2024
Mihaela Simion scrie despre zâmbetul și lacrimile lui Bernadette Szocs
Andru Nenciu scrie despre fotbalistul din Insula Mare a Brăilei
Gabriel Chirea scrie despre "majoritatea tăcută" din sportul românesc
Kadi Bulgakov scrie despre anul emoțiilor
Marcu Czentye scrie despre suferința lui Rafael Nadal care aduce fericire
Amir Kiarash scrie despre naivitatea noastră, a celor care am crezut în Moș Crăciun...
Daniel Anghel scrie despre renașterea lui Dinamo
