A murit Doru Ghimeș! Fostul sportiv avea 39 de ani

A murit Doru Ghimeș! Fostul sportiv avea 39 de ani Volei

Doliu în sportul românesc. Ghimeș a jucat în carieră, printre altele, la Arcada Galați, Dinamo sau Tomis Constanța. 

Din articol

Doru Ghimeş, fost voleibalist la Dinamo, Arcada Galaţi sau Tomis Constanţa, a murit la doar 39 de ani, a anunţat Federaţia Română de Volei.

A murit Doru Ghimeș

"Cu mare durere anunţăm trecerea în nefiinţă, la doar 39 de ani, a lui Doru Ghimeş, fost component al echipelor Arcada Galaţi, Dinamo, Ştiinţa Bacău, ”U” Cluj, CSM Câmpia Turzii, Tomis Constanţa sau TuB Bocholt (Germania), acolo unde a jucat până în această vară pe postul care l-a consacrat, cel de libero. De asemenea, a făcut parte din lotul echipei naţionale", a anunţat forul voleibalistic.

Potrivit sursei citate, originar din Constanţa, Doru Ghimeş a fost unul dintre cei mai compleţi voleibalişti ai generaţiei sale, îmbinând perfect prestaţiile excepţionale din voleiul de sală cu cele din voleiul pe plajă, acolo unde a cucerit de mai multe ori titlul naţional, dar a câştigat şi multe alte turnee interne sau internaţionale.

"Dar el nu a fost doar un sportiv exemplar, ci şi un om de o calitate extraordinară, mereu cu zâmbetul pe buze, gata să sară în ajutorul oricui avea nevoie, tată a doi copii pe care îi iubea ca pe ochii din cap şi cărora le dedica tot timpul liber. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!", menţionează FR Volei. news.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!