”Vom întâlni, în finala Cupei CEV 2025, puternica echipă italiană Igor Gorgonzola Novara, care s-a calificat în finală după ce a câștigat și cea de-a doua manșă a semifinalei cu THY Istanbul, cu același scor ca în tur, 3-0”, a notat Volei Alba Blaj pe pagina oficială de Facebook a echipei care de sezoane bune aduce voleiul feminin românesc în prim-planul celor mai importante competiții continentale.

Palmaresul adversarei Igor Gorgonzola Novara 

Igor Gorgonzola Novara are în palmares toate cele trei cupe europene intercluburi: CEV Champions League (2019), CEV Cup (2006, 2009) și Challenge Cup (2003, 2024). 

Este campioană a Italiei (2017), cel mai puternic campionat din Europa, și câștigătoare a Cupei Italiei (2004, 2015, 2018, 2019).

Palmaresul lui Volei Alba Blaj

Volei Alba Blaj este calificată pentru a cincea oară într-o finală de cupă europeană și pentru a treia oară în finala Cupei CEV. 

Echipa noastră a disputat până acum finala CEV Champions League (2018), finala CEV Cup (2019 și 2023) și finala Challenge Cup (2021). 

”De remarcat este faptul că a treia finală de Cupă CEV o vom disputa tot împotriva unei echipe din Italia, după ce în 2019 am întâlnit Yamamay e-work Busto Arsizio, iar în 2023 am jucat cu Savino Del Bene Scandicci”, a subliniat clubul din Blaj.

Finala CEV Cup se dispută în dublă manșă

Primul meci al finalei Cupei CEV va avea loc pe 25 martie, în Pala Igor Gorgonzola.

Returul este programat în Alba Blaj Arena, pe 1 aprilie. 

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernández a vorbit despre finală

”În finala Cupei CEV, trebuie să ne bucurăm de volei și să jucăm fără presiune.

În meciurile din finală trebuie să ne bucurăm de volei și să jucăm fără presiune. Indiferent cu cine jucăm (n.r. - THY Istanbul sau Novara), nu suntem favoriți. Vom savura prezența în finală, ne vom face jocul nostru și, apoi, vom vedea ce se va întâmpla.

Vreau să le mulțumesc foarte mult oamenilor din Blaj pentru că au fost alături de noi. Ei au venit la meciuri în număr din ce în ce mai mare în acest an, iar la acest meci european au umplut din nou sala și au creat o atmosferă incredibilă. Ei sunt motivul pentru care avem atâta forță și pentru acest succes în minimum de seturi”, a declarat antrenorul lui Volei Alba Blaj, Guillermo Naranjo Hernández.

Ramona Rus, acum la Dinamo, a vorbit la Poveștile Sport.ro despre fosta ei echipă Volei Alba Blaj

Triplă campioană a României și finalistă de Champions League, CEV Cup și Challenge Cup, voleibalista Ramona Rus (28 de ani și 1,80 metri înălțime) de la Dinamo a fost invitata lui Andru Nenciu la emisiunea Poveștile Sport.ro.

Ramona a vorbit inclusiv despre fosta sa echipă, ”fenomenul” voleiului feminin românesc din ultimele sezoane, Volei Alba Blaj, care în 2018 a jucat finala CEV Champions League.

”Am avut noroc, am crescut într-o echipă foarte puternică, o echipă în care s-a investit foarte mult și pe la care au trecut jucătoare foarte valoroase. 

Toate acestea m-au ajutat și pe mine să evoluez ca sportivă pentru că, în momentul în care mergi la antrenament și ai un oponent puternic, automat tragi și tu mai mult de tine pentru că îți dorești să ajungi la fel într-o bună zi. 

Blajul este un oraș foarte cunoscut pentru volei, primarul de acolo a avut inițiativa”, a explicat Ramona Rus la emisiunea Poveștile Sport.ro.

Info și foto: Volei Alba Blaj, Andrei Stânea, Basarabă Dragoș