GALERIE FOTO De ce a refuzat să devină fotomodel voleibalista Andra Artin
Voleiul românesc e plin de povești fascinante.
Câștigată de Volei Alba Blaj (3-1cu CSM Târgoviște), finala Cupei României la volei feminin a fost un adevărat duel al frumuseții.
Una dintre jucătoare chiar a primit oferte de a deveni fotomodel. ”Mergeam pe stradă și unul dintre marii fotografi ai României m-a oprit și mi-a spus dacă vreau să fiu fotomodel. Dar nu, nu e pentru mine”, a mărturisit Andra Artin, componentă a grupării CSM Volei Alba Blaj. Înainte de a semna cu Blaj, jucătoarea în vârstă de 22 de ani a evoluat doi ani în Franța, la Mulhouse. Acolo s-a simțit ca un superstar și a învățat ce înseamnă voleiul profesionist.
”A fost cea mai bună experiență și cea mai bună lecție pentru mine. M-am format ca om și ca femeie. Echipa avea bani numai de la sponsori și făceau foarte multe activități cu ei. Te simțeai ca un mic superstar”, a mai dezvăluit Andra Artin, pentru Sportsnet.
În vârstă de 16 ani 10 luni, Iarina Axinte a fost cea mai mică jucătoare prezentă la turneul Final Four. ”Peste 5 ani mă văd cât mai sus, să fiu cea mai bună din lume. Asta îmi doresc și așa o să fiu”, a spus Iarina Axinte, jucătoare volei CSM Volei Alba Blaj.
Formația din Blaj l-a avut ca șef de galerie pe primarul municipiului, Gheorghe Valentin Rotar. ”E un om care e tot timpul alături de galerie, de oamenii din Blaj, este parte în tot ce se întâmplă în Blaj”, a precizat Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News