VIDEO EXCLUSIV Dinamo a adus doi australieni și un antrenor legendar pentru titlul 20. Obiectivul lui Stelian Moculescu
Dinamo vrea să oprească hegemonia celor de la Arcada Galați, care au câștigat trofeul în ultimele cinci sezoane, iar în această vară a fost instalat reputatul antrenor Stelian Moculescu (73 de ani), care are în palmares 20 de titluri în Germania și o Ligă a Campionilor, după cele aproape două decenii de la VfB Friedrichshafen (1997-2016).
Nicholas Butler și Hamish Hazelden, australienii transferați de Dinamo pentru titlu
"Sunt foarte încântat să lucrez cu un antrenor atât de important. Toți cei din staff sunt foarte buni și cred că vom avea o echipă grozavă în acest sezon. E greu să spun ceva despre voleiul din România. Abia am ajuns și nu am apucat să vedem celelate echipe din România, însă cred că nivelul este bun.
Da, eu și Nicholas ne înțelegem bine și cred că va fi o calitate a noastră. Tranziția din Australia în România? Greu de spus, dar aici este puțin diferit. Poate voi putea spune exact mai târziu, dar acum e devreme.
Ce știam despre România? Vampirii! Despre mâncare nu știam mai nimic, dar voi încerca. Aș dori să văd o parte din Transilvania, am înțeles că e foarte frumos", a spus Hamish Hazelden, pentru PRO TV și Sport.ro.
Prezent lângă conaționalul său, Nicholas Butler a vorbit despre primul lucru neobișnuit pe care l-a sesizat în România și a spus care va fi primul loc din țara noastră pe care vrea să îl viziteze.
"Suntem aici de o săptămână doar. Nu știm prea multe despre nivelul din România, dar până acum este bine. Eu și Hamish am mai fost colegi și în afara naționalei, deci e un lucru benefic pentru noi. Cum a fost trecerea din Australia? La vreme am simțit cea mai mare diferență. Nu prea suntem obișnuiți cu o astfel de vară. În România mi-aș dori să merg la Marea Neagră, undeva în Constanța", a spus Butler.
Stelian Moculescu: "Eu am 20 de titluri în Germania și ar fi frumos să aduc titlul 20 la Dinamo"
Revenit în România după o carieră fantastică de antrenor în Germania, Stelian Moculescu vizează cucerirea numărului 20 al lui Dinamo și vorbește despre contracandidatele echipei sale.
"Mă simt foarte bine până acum. Obiectivul e să terminăm mai bine decât anul trecut. Echipa nu e completă încă, dar o văd pe un drum foarte bun. Eu nu știu unde s-a greșit până acum. Știu doar că nu a câștigat campionatul, deși a avut nivel de campioană. De ce? Nu știu și nici nu mă interesează. Anul ăsta vrem să fim mai buni decât anul trecut.
Ar fi frumos să câștigăm titlul 20 la Dinamo. Eu am 20 de titluri în Germania și ar fi frumos să aduc titlul 20 la Dinamo. Cred că pot face un lucru bun aici.
Cred că va fi un campioant foarte strâns. Steaua, Galați și Rapid se vor bate pentru titlu și va fi un campionat foarte strâns.
Derby-urile cu Steaua? Nu am mare experiență cu derby-urile. Ultimele mele derby-uri jucate au fost în 1971 și 1972. Derby-urile sunt frumoase pentru că au miză și e bătaie mare. Lotul e complet. Totul e în regulă și îi dăm drumul. Toți jucătorii din partea anglo-americană, australienii, au o cultură bună de joc, sunt disciplinați și sunt oameni care muncesc până la final", a declarat Stelian Moculescu.
Dinamo, transferuri spectaculoase în această vară
CS Dinamo este una dintre cele mai titrate echipe de volei din istoria voleiului românesc, cu trei Cupe ale Campionilor (1966, 1967, 1981 / + alte trei finale, în 1968, 1974, 1977), o Cupa Cupelor (1979), 19 titluri de campioană națională (ultimul cucerit în 1995) și 14 Cupe ale României. Pe lângă atacarea titlului de campioană națională, dinamoviștii vor evolua și în CEV Challenge Cup, unde vor juca cu câștigătoarea confruntării Molnir Klaksvik (Insulele Feroe) - Limax Linne (Olanda).
Moculescu va fi ajutat de Bogdan Tănase (antrenor secund) și Adrian Gontariu (team manager), iar în această vară clubul a făcut câteva transferuri de renume, precum Santiago Arroyo (Argentina / CS Rapid), Nicholas Butler (Australia, Croația / SK Zadruga Aich/Dob), Ryu Yamamoto (Japonia / Suntory Sunbirds), Ovidiu Darlaczi (România / TS BBTS Bielsko-Biala), Hamish Hazelden (Australia / Kudus Sukun Badak), Ivan Batanov (Germania / SWD Powervolleys Duren) și Ciprian Matei (CSA Steaua București). De asemenea, Codrin Mocanu a revenit după o lungă absenţă, în timp ce internaționalii români Rareș Bălean, Bela Bartha, Cristian Bartha și Nicolae Ghionea, căpitanul Răzvan Mihalcea și stranierii Bozidar Cuk și Sergio Felix și-au prelungit contractele cu Dinamo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News