Campioana la volei masculin Corona Braşov, antrenată de Laurențiu Lică, a învins marţi, în deplasare, formaţia elveţiană Volley Schonenwerd, scor 3-1, în prima manşă din turul II al Ligii Campionilor.

Scorul pe seturi a fost 18-25, 25-23, 25-21, 28-26.

Corona a jucat la doar două zile de când a evoluat în Supercupa României, meci în care s-a accidentat ridicătorul Murilo, fiind indisponibil pentru disputa din Elveţia.

”O victorie pentru suflet! Corona Brașov câștigă cu 3-1 în deplasare la Volley Schönenwerd după un meci electrizant.

Augusto Colito a fost desemnat MVP-ul partidei, cu 18 puncte, dintre care 2 ași și 3 blocaje”, a postat Corona după succesul din CEV Champions League.

Manşa retur va avea loc peste o săptămână, la Braşov, iar câştigătoarea din dubla manşă se califică în turul III, ultimul din preliminarii.

Corona Brașov, în premieră în cupele europene

Corona Braşov a început sezonul în Liga Campionilor din primul tur, în care a eliminat formaţia bosniacă Bijeljina Radnik cu dublu 3-0. La rândul său, formaţia elveţiană Volley Schonenwerd a trecut în primul tur de letonii de la SK Jekabpils Lusi.

Doar două locuri sunt disponibile pentru echipe venite din preliminarii, scrie news.ro, după trei tururi, iar acele formaţii au fost repartizate în grupele principale B şi C, la tragerea la sorţi din luna iulie.

În grupa B se află echipele Vero Volley Monza, Helios Grizzlys Giesen şi Fenerbahçe, iar în grupa C Aluron Zawiercie, Allianz Milano şi Knack Roeselare.

Corona Braşov joacă pentru prima dată în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat, interval în care a câştigat şi titlul naţional.