România, spre trofeul Golden League! Fetele și-au aflat adversarele din semifinale

România, spre trofeul Golden League! Fetele și-au aflat adversarele din semifinale Volei

Echipa națională feminină de volei s-a calificat dintr-o grupă cu Ucraina și Ungaria.

Naționala feminină de volei a României și-a aflat adversara din semifinala Golden League 2022: Cehia, una dintre echipele care în acest an va participa la turneul final al Campionatului Mondial, precizează federația de profil.

Calificată în penultimul act încă de miercuri, din postura de câștigătoare a grupei C (după 3-2 şi 1-3 cu Ucraina, 3-2 şi 3-0 cu Ungaria), România a trebuit să aștepte disputarea ultimelor meciuri din celelalte două serii pentru a-și afla adversara din semifinală, meciul cu Cehia urmând să se joace pe 16 iunie.

Câștigătoarea Golden League va primi 125.000 de euro

În cealaltă semifinală se vor întâlni Franța și Croația, aceasta din urmă fiind formația clasată cel mai bine dintre cele de pe locurile secunde.

Învingătoarele din cele două semifinale se vor întâlni duminică, 19 iunie, în finala Golden League, meci care va fi organizat pe terenul câștigătoarei partidei dintre Franța și Croația, a mai comunicat Federația Română de Volei pe site-ul oficial.

Câştigătoarea Golden League va fi recompensată cu 125.000 euro, a anunțat CEV.

Foto: Facebook - Federația Română de Volei

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!