Tehnicianul român Giani Creţu este noul antrenor al naţionalei masculine de volei a Serbiei, a confirmat Federaţia Sârbă de Volei, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei de la Bucureşti.

În vârstă de 56 de ani, Giani Creţu este în prezent antrenorul echipei poloneze SKRA Belchatow.

În ultimii trei ani, Creţu a antrenat naţionala Sloveniei, cu care a câştigat medalia de bronz la EURO 2023 şi a terminat pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. El a fost desemnat antrenorul anului în Europa în 2022.

Ce a declarat Giani Crețu

''Este o mare onoare pentru mine să fiu antrenorul naţionalei Serbiei! A fi antrenor într-o ţară sportivă precum Serbia este cu adevărat special pentru mine, dar aş spune că ar fi special pentru fiecare antrenor din lume. 

Cunosc foarte bine jucătorii, la acest nivel suntem cu toţii familiarizaţi cu detaliile fiecărei echipe. În ultimii doi ani am jucat de patru ori împotriva Serbiei, ca antrenor al Sloveniei. 

Ştiu că aceasta este o mare provocare, dar tocmai de aceea am acceptat-o!'', a declarat antrenorul român.

Naționala de volei masculin a Serbiei are în palmares titlul olimpic (2000) și titlul european (2001, 2011 și 2019).

Info: Federația Română de Volei