Ana Bogdan, succes de răsunet contra fostei finaliste de la Roland Garros. Are în față un meci de cinci stele
Strigătul de descătușare a venit imediat după mingea de meci fructificată. Ana se califică pentru a doua oară în carieră în turul al treilea de la Roland Garros.
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) și-a trecut în CV una dintre cele mai importante victorii ale carierei, joi noapte, la Roland Garros. Românca s-a calificat în turul al treilea după un meci perfect contra rusoaicei Anastasia Pavlyuchenkova (32 de ani, 22 WTA), finalista din 2021 a Grand Slam-ului de la Paris. A fost 6-4, 6-4 pentru a doua rachetă a României, care are în față un meci cu Elina Svitolina (31 de ani, 18 WTA) pentru a se califica în prima optime de finală a unui turneu major.
Ana la superlativ
Intrată în meci după un 6-1, 6-3 de control în primul tur cu Elsa Jacquemot, Bogdan a pășit plină de încredere pe Terenul 3 din complexul de la Roland Garros, cu temele făcute și o tactică bine aleasă împreună cu staff-ul său. Concentrată de la primul serviciu, nu i-a oferit puternicei rusoaice spațiul și timpul necesare pentru a-și lansa loviturile din spatele terenului. A forțat-o mereu pe Pavlyuchenkova să lovească din alergare și din poziții dificile, iar planul a funcționat și a ajutat-o să se desprindă la 3-0 în primul set.
Au urmat momente bune ale fostei ocupante a locului 11 în ierarhia WTA, cu trei game-uri în serie și șansă de break la 3-3, dar reprezentanta României a continuat să joace cu o agresivitate controlată, a salvat game-ul de serviciu și a mutat presiunea în terenul advers. Acolo de unde au venit greșeli în cascadă, pe fondul unui tenis exact al Anei, o combinație care a făcut ca primul set să se încheie cu 6-4 în favoarea elevei lui Daniel Dobre.
În contextul în care jocul Anei nu a dat rateuri, Pavlyuchenkova, învinsă de Barbora Krejcikova în finala din 2021 și câștigătoare a 12 titluri de-a lungul carierei, a fost nevoită să-și asume din ce în ce mai multe riscuri și lovituri cu un grad mare de dificultate. Calmă, mereu atentă la ce are de făcut, Bogdan a jucat rolul contabilului care adună erorile adversarului, s-a desprins la 4-2 și a avut liniștea necesară pentru a nu-i deschide locului 22 WTA poarta pe care să revină în meci.
Aflată în două rânduri la două puncte de succes, românca și-a pierdut serviciul la 5-3, însă o serie de patru greșeli consecutive ale rusoaicei, toate pe backhand, au pus capăt unui meci încheiat după miezul nopții.
Spre prima optime de Mare Șlem la a 24-a încercare
Strigătul de descătușare venit imediat după mingea de meci fructificată trădează importanța victoriei obținute de Ana, care se califică pentru a doua oară în carieră în turul al treilea de la Roland Garros. Iar premiul, dacă poate fi numit așa, e reprezentat de o confruntare de gală cu Elina Svitolina, a 18-a jucătoare a lumii și favorită 15 a ediției din 2024, soția lui Gael Monfils având nevoie de două seturi (6-3, 7-6) pentru a trece de franțuzoaica Diane Parry.
În timp ce reprezentanta Ucrainei are la activ 17 titluri, poziția a 3-a în clasamentul WTA atinsă în 2017 și patru sferturi de finală la Paris, Ana va juca, sâmbătă, un meci cu o miză aparte: întâia calificare în optimile de finală ale unui Mare Șlem, după 23 de încercări.
Grație meciului câștigat în o oră și 40 de minute, Bogdan va primi 158.000 de euro și 130 de puncte WTA. Cu ele a făcut deja un salt de 15 locuri în clasamentul live, până pe 49, și ar putea ajunge pe poziția a 43-a dacă o învinge pe Svitolina, de care a trecut chiar în acest an, în trei seturi, în confruntarea din Billie Jean King Cup.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News